Caterina de Medici
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Caterina de Medici (n. 13 aprilie 1519, Florenţa, d. 5 ianuarie 1589, Blois), a deschis ochii pe tărâmul frumoasei Italii, purtând numele de Caterina Maria Romola di Lorenzo de'Medici, iar mai târziu a trăit în Franţa, sub numele Catherine de Médicis. A fost regina Franţei şi soţia regelui Henric al II-lea al Franţei, precum şi mamă a încă trei regi aparţinând ramurii Valois.
Cuprins |
[modifică] Copilăria
Născută în Florenţa, a fost fiica lui Lorenzo II de Medici duce de Urbino nepotul lui (Lorenzo Magnificul) şi a prinţesei Madeleine de la Tour d'Auvergne. Şi-a pierdut ambii părinţi prematur, motiv pentru care a fost trimisă la o mănăstire de maici spre a fi educată; avea doar paisprezece ani (28 octombrie 1533), când s-a măritat cu ducele de Orléans, în Marsilia.
Unchiul ei era papa Clement VII (a refuzat acordarea divorţului lui Henric VIII de prima lui soţie, Caterina de Aragon). Deşi acesta i se adresa Caterinei cu apelativul de nepoată, era de fapt văr de gradul întâi al bunicului ei.
Papa Clement al VII-lea a fost cel care a perfectat mariajul ei, discutând cu tatăl lui Henric, François I al Franţei. François, implicat în lupta împotriva lui Charles V, luptă pe care avea să o ducă pe parcursul întregii sale vieţi, a fost încântat de această propunere.
[modifică] Viaţa cu Henric al II-lea
Papa Clement al VII-lea a fost cel care a perfectat mariajul ei, discutând cu tatăl lui Henric, François I al Franţei. François, implicat în lupta împotriva lui Charles V, luptă care avea sa o ducă pe parcursul întregii sale vieţi, a fost încântat de oportunitatea de a-şi întări influenţa în peninsula Italiei. Caterina era atractivă şi inteligentă, dar pe parcursul domniei lui François, a exercitat puţină influenta în Franţa. Era tânără şi era o străină într-o ţară care avea o mare greutate pe scena politică, fiind pusă în umbră de persoane mai importante. Caterina, după zece ani de căsnicie încă nu avea copii, iar mai tarziu avea sa fie definitiv pusă in umbră de amanta lui François, Diana de Poitiers. În consecinţă, zvonurile despre un posibil divorţ au apărut la curte, şi se pare că însăsi regele era alarmat privind spre orizontul tot limpede în care vedea extincţia speţei sale şi rămânerea fără urmaşi, drept urmare ar fi fost tentat sa dea curs unui asemenea demers.
Dar Caterina a avut într-un tărziu asteptatii copii, iar François a trăit suficient spre a-si vedea nepotii, înainte de a închide definitiv ochii.
[modifică] Regina
La un an după săvârsirea căsătoriei, în 1553, Henric a început o relaţie de durată cu Diana de Poitiers, după moartea soţului acesteia, cu care fusese prieten apropiat. Pe durata domniei soţului ei (1547-1559), Caterina a trăit retrasă, a dus o viaţă pasivă, observând totuşi ce se petrecea în jurul ei. Caterina era extrem de geloasă din cauza relaţiei soţului ei cu Poitiers, dar nu a avut autoritatea necesară pentru a o stopa. În ceea ce îl privea, Henric era ataşat Dianei, în care avea încredere deplină. Dealtfel, a trăit sub influenţa ei următorii 25 de ani, controlând cu abilitate din postura ei de iubită a regelui decizii politice. Conştientă de rolul pe care îl juca avea intervenţii competente şi nu abuza de statutul câştigat.
În 1552, când regele a plecat în campania de la Metz, Caterina a rămas sa conducă regatul, dar cu puteri forte limitate, deoarece Poitiers lua majoritatea deciziilor, cu asentimentul lui Henric. Aceast lucru a continuat inclusiv după ascensiunea fiului ei François II la tronul Franţei, la vârsta de 15 ani.
Când Henric II a fost grav rănit la un turnir, Caterina a preluat controlul, interzicând accesul Dianei de Poitiers în preajma bolnavului, în pofida repetatelor chemări ale acestuia. După moartea lui, Caterina a exilat fosta amantă a regelui, şi pentru prima oara a fost capabilă să exercite puterea conferită de statutul de regină.
[modifică] După moartea lui Henric al II-lea
Soţia fiului ei, Maria, regina Scoţiei, prea puţin dispusă să se amestece în politică pe cont propriu, era îndrumată de unchiul ei, cardinalul Lorenei si duce de Guise.
La data morţii fiului ei Françcois al II-lea (5 decembrie 1560), Caterina a devenit
