Externalităţi negative

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

[modifică] Problema externalităţilor negative

Externalităţile sunt acele consecinţe care izvorăsc din producţia sau consumul de bunuri şi/sau servicii, care afectează terţe părţi şi pentru care nu se plătesc compensaţii. Externalităţile negative^[1] sunt acele consecinţe negative, al căror cost este suportat de societate şi care produc ineficienţe în alocarea de resurse. Pe o piaţă nereglată din exterior, producatorii de externalităţi negative nu îşi asumă răspunderea pentru costurile externe generate. Acestea sunt transmise catre societate.

În mod tradiţional, începand cu Pigou^[2], economiştii au propus ca, în situaţia externalităţilor, taxele ar putea fi folosite ca un instrument de corecţie a ineficienţelor în alocarea de resurse, într-o economie competitivă.^[3] Principiul Pigouvian presupune, în accepţiunea clasică, programe care ar conduce la o alocare de resurse optimă. Astfel, intervenţia guvernului este masura propusă de economişti pentru soluţionarea problemei. Însă, această soluţie^[4] nu ţine cont de costurile aferente tranzacţiilor realizate de guvern pentru a soluţiona problema, aşa cum argumentează Ronald Coase în articolul "The problem of social cost" (1960).

[modifică] Note

1. Problema externalităţilor este de mare actualitate, mai ales în condiţiile în care organizaţiile ecologice atrag atenţia asupra problemelor legate de mediul înconjurător. Cele mai folosite exemple de externalităţi negative sunt, în acest sens, fumul şi noxele eliminate de marile fabrici. În discuţie pot fi aduse externalităţile provocate de industria grea şi de construcţii.

2. Principiul Pigouvian, propus de A.C. Pigou în textul “The Economics of Welfare”, pretindea impunerea unei taxe asupra generatorului de externalităţi. Acest punct de vedere este susţinut şi de William J. Baumol în articolul “On taxation and the control of Externalities” (1972)

3. Argumentul este preluat din articolul "A note on externalities and taxation" (1992), Vassilis T. Rapanos

4. Potrivit argumentelor lui R. H. Coase prezentate în “The Problem of Social Cost”, situaţia poate fi exprimata tradiţional în termenii urmatori – A cauzează o pagubă lui B, iar soluţia este de a decide cum poate fi restricţionat A?. Dar acest lucru este gresit, argumentează Coase, din cauza naturii duale a relaţiei: evitând pagubele în cazul lui B, producem pagube în cazul lui A. Astfel, adevarata problemă este, mai degrabă, de a da raspunsul la intrebarea: îi este permis lui A să îi dăuneze lui B sau îi este permis lui B să îi dauneze lui A?