Horia Bernea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Horia Bernea.

Horia Bernea (n. 14 septembrie 1938, Bucureşti; d. 4 decembrie 2000, Paris) a fost un pictor român, fiul sociologului şi etnologului Ernest Bernea. El a deţinut între anii 1990-2000 funcţia de director general al Muzeului Ţăranului Român.

[modifică] Date biografice

Horia Bernea s-a născut la data de 14 septembrie 1938 în Bucureşti, fiind fiul cunoscutului sociolog şi etnolog Ernest Bernea (1905-1990). Între anii 1957 şi 1959 Horia Bernea a urmat cursurile Facultăţii de Matematică şi Fizică a Universităţii Bucureşti, între anii 1959 şi 1962 – Şcoala Tehnică de Arhitectură şi între anii 1962-1965, Institutul Pedagogic (secţia Desen).

A debutat public ca pictor în anul 1965, la Cenaclul Tineretului al Uniunii Artiştilor Plastici.

A fost membru al grupului de la Poiana Mărului, membru al grupului "Prolog", a lucrat în taberele de creaţie de la Văratec şi Tescani, apoi la Paris şi în sudul Franţei, în Provence.

A avut numeroase expoziţii personale sau de grup la Richard Demarco Gallery (1970-1971), College Gallery al Universităţii din Birmingham, Sigi Krauss Gallery în Covent Garden (1971), Compass Gallery din Glasgow (1971), Richard Demarco Gallery (1976), Generative Art Gallery, Londra (1976) etc ^[1].

În perioada 1998-1999 a realizat la Roma împreună cu teologul, antropologul şi diplomatul Teodor Baconsky (pe atunci ambasador al României pe lîngă Sf. Scaun), o mărturie ilustrată despre "Roma bizantină": Roma caput mundi. Un ghid subiectiv al Cetăţii Eterne (sprijinit pe dialoguri, note, fotografii, acuarele şi desene) – adevărată "nouă punere în scenă" a miracolului roman.

Pictorul Horia Bernea a fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice şi al Grupului de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii.

În anul 1997, Muzeul Naţional de Artă al României – Departamentul de Artă Contemporană a editat un album de picturi ale lui Horia Bernea. În textul "Avantajele spirituale ale unui artist din Est" publicat în acelaşi album, Horia Bernea şi-a făcut o adevărată profesiune de credinţă:

Există un pericol în care suntem sincroni cu Occidentul: pierderea identităţii, uitarea rădăcinilor noastre profunde… În faţa unei lumi ameninţate de descompunere, forţate să renege reperele fundamentale ale existenţei sale, artistul, omul de cultură în genere, trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea. El trebuie «să salveze».^[2]

— Horia Bernea

[modifică] Muzeul Ţăranului Român

la data de 5 februarie 1990, noul guvern al României democratice a decretat reînfiinţarea vechiului Muzeu de Artă Populară (practic desfiinţat în anul 1977 prin unirea sa cu Muzeul Satului), în sediul său originar, uzurpat din 1953 de muzee ale partidului comunist cu diferite denumiri.

În anul 1990, Andrei Pleşu, ministrul Culturii de atunci, l-a numit pe pictorul Horia Bernea în funcţia de director general al Muzeului Ţăranului Român, funcţie pe care a deţinut-o până la moartea sa. În prealabil, el a fost consultat asupra denumirii muzeului, oprindu-se în chip inspirat asupra celei de Muzeu al Ţăranului Român.

După o serie de expoziţii temporare, abia în primăvara anului 1993, Muzeul a fost deschis cu o primă parte a expunerii permanente, pusă sub semnul generos al Crucii. A urmat deschiderea sălilor cu icoane în anul 1994, iar în anul 1996 inaugurarea etajului Muzeului, sub titlul semnificativ "Triumf".

Directoratul a reprezentat o mare împlinire a activităţii de maturitate a lui Horia Bernea. El a ctitorit cel mai important aşezământ de cultură tradiţională din România, organizat după toate exigenţele muzeisticii contemporane. În anul 1994, omului de cultură Horia Bernea i s-a decernat, de către Fundaţia Culturală Română, Premiul pentru contribuţia adusă la recuperarea tradiţiilor spirituale ale civilizaţiei ţărăneşti, la care se adaugă Marele Premiu "George Apostu".

În anul 1996 muzeul a fost răsplătit cu înalta distincţie "European Museum of the Year", premiul pentru cel mai bun muzeu european al anului pentru prima dată acordat unui muzeu aparţinând unei ţări din estul Europei ^[3].

Muzeul Ţăranului Român s-a dezvoltat în condiţii materiale precare, dar cu toate acestea, în anii de după deschidere, colecţiile muzeului au continuat să se îmbogăţească prin achiziţionarea a noi piese valoroase sau prin obţinerea de donaţii. La iniţiativa lui Horia Bernea, au fost achiziţionatee 6 biserici de lemn, dintre care 2 au fost aduse la Bucureşti (cea din Mintia, expusă în interior, şi cea din Bejani, în curtea muzeului – ambele din judeţul Hunedoara), iar alte 4 sînt păstrate şi îngrijite in situ (la Lunca Moţilor – jud. Hunedoara; la Groşii Noi, Juliţa şi Troaş – jud. Arad).

Horia Bernea a trecut la cele veşnice la Paris, în seara zilei de 4 decembrie 2000, după ce suferise o dificilă intervenţie chirurgicală pe cord deschis. Corpul său a fost adus în ţară şi înmormântat la Biserica Mavrogheni, în apropiere de Muzeul Ţăranului Român. La înmormântarea sa au participat numeroşi ierarhi ai B.O.R., în frunte cu Părintele Patriarh Teoctist şi cu Arhiepiscopul Bartolomeu Anania (care a ţinut atunci o memorabilă cuvântare), precum şi renumiţi oameni de cultură cum ar fi Andrei Pleşu şi Horia-Roman Patapievici.

[modifică] Premii

Premiul pentru Pictură al U.A.P. (1970)
Premiul "Stahly" la Bienala Tineretului de la Paris (1971)
Premiul "Ion Andreescu" al Academiei Române (1978)
Marele Premiu al U.A.P. (1983)
Premiul al Fundaţiei Culturale Române
Premiul Grupului pentru Dialog Social (2000)
Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Mare Cruce acordat de către Preşedinţia României (2000)

[modifică] Aprecieri critice

Horia Bernea a adus un suflu proaspăt în muzeografia contemporană prin faptul că a construit muzeul ca pe o pictură. Dar nu ca pe o pictură oarecare, ci, aşa cum a mărturisit-o în repetate rînduri, ca pe o icoană a Ţăranului Român. ^[4]

— Costion Nicolescu

Horia Bernea deţinea puterea de a-şi stiliza – iradiant - habitatul. El nu locuia undeva, ci transforma orice loc într-o extensie coerentă a propriei fiinţe. Aşa îmi explic senzaţia de forţă pe care o transmitea oricăruia dintre interlocutorii săi. În vreme ce omul "normal" apare ca o piesă subalternă într-un ansamblu preconceput sau impersonal, Horia Bernea funcţiona ca epicentru al unui univers obiectual organizat după chipul şi asemănarea sa. ^[5]

— Teodor Baconschi