Ion Andreescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion Andreescu (n. 15 februarie 1850, Bucureşti - d. 1882, Bucureşti) a fost un pictor, pedagog şi academician român.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Din 1869 urmează "Şcoala de arte frumoase" condusă de Theodor Aman, devenind, în 1872, profesor la catedra de desen liniar şi caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău. În 1873 se transferă la gimnaziul comunal "Tudor Vladimirescu", apoi, în 1875, la şcoala de meserii din aceeasi localitate. La sfârşitul anului 1878 pleacă la Paris, frecventând cursurile "Academiei libere Julian" şi pictând, verile, la "Barbizon" (unde se intâlneşte cu Nicolae Grigorescu) şi în alte aşezări rurale. O biografie ingrată, scurtă, desfăşurată sub semnul unei condiţii modeste şi a bolii, caracterizată mai degrabă prin absenţa evenimentelor, printr-o descoperire târzie a necesităţii exprimării artistice, a vocaţiei, în sensul profund al cuvântului, dublează o operă nu numai importantă ca extensie, dar definitivă, matură, constituită fără ezitări şi tribulaţii. Profesor de desen într-un oraş provincial, liniştit până dincolo de banalitate, Andreescu se dedică picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa anterioară nu părea s-o anunţe. Pictura apare la tânărul solitar, înclinat spre meditaţie, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumată superior şi fără veleităţile publicităţii. Caracterul de introspecţie, tensiunea de autoexprimare vor fi atributele întregii sale arte, remarcabil de unitare, dealtfel, ca seniment, atitudine şi calitate. Contactul cu arta românească a timpului nu i-a lipsit, dar importanţa unei confruntări cu problematica limbajului, tot mai ferm aduse în prim-lan de arta europeană a epocii, nu trebuie neglijată. Deşi de la început lucrările pictorului român au decizia şi consistenţa operei autentice, îl găsim, în ultimii ani ai şederii în Franţa, clarificat, stăpîn pe mijloace, construind spaţiile cu subtilitatea cromatică pe care o dă doar desăvârşita dezinvoltură tehnică.
[modifică] Opere
Interesat în egală măsură de diferite genuri ale picturii, Andreescu creează piesaje, portrete şi naturi statice.
[modifică] Peisaje
- Margine de pădure;
- Pomi înfloriţi;
- Stânci şi mesteceni;
- Câmp;
- Pădure de fagi;
- Mesteceni la marginea bălţi;
- După ploaie;
- Casă de ciurari;
- Iarna la Barbizon;
- Stâncile de la Apremont
[modifică] Portrete
- Ţărancă cu broboadă verde;
- Ţărancă cu traistă;
- Broboadă roşie;
- Autoportret
[modifică] Naturi statice
- Raţe;
- Coacăze;
- Felii de pepene;
[modifică] Stejarul
În „Stejarul” una din capodoperele sale, regăsim intrega emoţie, patosul reţinut, temperat de melancolie al artistului. Compoziţia, bazată pe contrapunctul dintre masele solide ale vegetaţiei şi cerul adânc, este dominată de verticala impunătoare a copacului. Mişcarea pe care diferenţele de cald şi rece ale tonurilor o imprimă materiei, demonstrează o rafinată ştiinţă a construcţiei plastice. Fără ambiţia de a nega ierarhii valorice şi cronologice, putem afirma că e primul pictor român cu adevărat modern, fiind în acelaşi timp unul dintre punctele de referinţă atunci când vorbim despre tradiţia artei noastre.
[modifică] Aprecieri
"Printre pictorii români, cu siguranţă nu există personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu şi destin mai plin de înţelesuri ca al său. El, de fapt, a orientat definitiv arta românească". Cuvintele acestea, aparţinând lui Jacques Lassaigne, unul dintre criticii de artă francezi care s-a ocupat cu pasiune şi interes de arta românească, par a fi revelatoare pentru locul deţinut de Andreescu în dezvoltarea artei româneşti moderne şi, în egală măsură, pentru modul cum a pătruns marele pictor în circuitul valorilor europene.
