Marea Schismă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Marea Schismă din 1054 a împărţit creştinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) şi estică (ortodoxă). Papa Leo IX (1049-1054) şi patriarhul de Constantinopol Michael Cerularius (1004-1058) au desăvârşit ruptura definitivă dintre cele două biserici în anul 1054, în urma unor dezacorduri ireconciliabile (lupta pentru supremaţie în lumea creştină, divergenţe teologice etc). Această ruptură a rămas cunoscută în istorie sub numele de Marea Schismă. Bisericile de est ortodoxe s-au declarat biserici autocefale după Marea Schismă, patriarhul de Constantinopol fiind considerat de către bisericile estice drept şef al bisericii ortodoxe.
Schisma dintre cele două mari ramuri ale Bisericii creştine, răsăriteană şi apuseană, prin proporţiile care le-a luat şi consecinţele care au urmat, a fost cea mai mare tragedie medievală, după părerea unor istorici mai tragică şi mai păgubitoare decât Reforma protestantă. Cauzele ei au fost multiple şi nu în primul rând teologice, acestea fiind mai mult pentru a justifica ruptura decât să o provoace. Trei din cauze trebuie socotite principale:
a) Cezaro-papismul. b) Ambiţia patriarhilor din Constantinopol. c) Antagonismul etnic sau ura reciprocă dintre greci şi latini.
