Menon (Platon)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
- Acest articol se referă la Menon, dialogul lui Platon. Pentru filosoful grec, vezi Menon.
Subiectul dialogului Menon este enunţat de Platon sub forma unei întrebări: Se poate învăţa virtutea? La această întrebare pusă de Menon, Socrate răspunde că încă nu a cunoscut un om care să ştie ce-i în sine virtutea.
Cuprins |
După Menon există multe feluri de virtuţi:
- la bărbat virtutea stă în capacitatea de a călăuzi bine treburile statului şi astfel de a face bine prietenilor prigonind duşmanii şi veghind asupra sa însuşi, ca să nu sufere.
- la femei virtutea constă în a-şi administra bine casa, păstrându-i avutul interior şi fiind ascultătoare bărbatului.
Din dialog rezultă că există atâtea virtuţi câte feluri de fapte, câte vârste şi categorii sociale sunt: bărbaţi, femei, copii, bătrâni, liberi, sclavi, etc.
Socrate înceracă să identifice caracterul general al virtuţii, şi să-l diferenţieze de esenţialul conţinut al tuturor virtuţiilor; Socrate nu este interesat de fiecare virtute în parte.
[modifică] Prima definiţie a lui Menon
O primă definiţie încercată de Menon arată virtutea ca o „capacitate în arta de a cârmui oamenii”. Socrate o respinge pe motiv că este o virtute particulară, ea nu are caracter general. Socrate consideră această definiţie nerelevantă căci e ca şi cum ai vrea să defineşti figura geometrică zicând: „cercul este figura geometrică”. În realitate cercul - această figură rotundă - nu-i decât una din figurile geometrice.
[modifică] A doua definiţie a lui Menon
Menon dă o a doua definiţie a virtuţii „să doreşti cele frumoase şi să fii în stare a le agonisii”. Socrate critică ambele părţi ale definiţiei lui Menon.
[modifică] Cine sunt virtuoşii?
În toiul discuţiei dintre Menon şi Socrate apare Anytos al lui Anthemion, om ajuns la o înaltă situţie socială, cetăţean îmbogăţit şi bine văzut datorită nu întâmplării ci unei munci inteligente şi meritoase, spune Socrate. Socrate aduagă despre acesta că el şi-a educat bine copilul: este astfel în măsură să desluşească pe Socrate şi Menon asupra virtuţii. Socrate îl întreabă pe Anytos care sunt învăţătorii virtuţii.
Filosoful ispiteşte un moment pe acela (care va fi unul dintre cei trei acuzatori ai săi), dacă nu cumva socoteşte pe sofişti drept învăţători ai virtuţii. Anytos le tăgăduieşte cu indignare o astfel de însuşire. Pentru el oricare cetăţean de treabă este mai capabil să predea virtutea decât sofiştii. Un astfel de cetăţean a învăţat virtutea la rândul său de la înaintaşi.
Socrate acceptă ideea că în Atena au existat şi există încă mulţi oameni virtuoşi. Dar altul este sensul întrebării sale. Este vorba dacă aceşti oameni au fost sau nu în stare să înveţe şi pe alţii să fie ca ei; dacă virtutea este unul dintre lucrurile ce se pot învăţa sau nu este unul dintre acesta.
Socrate îşi întreabă partenerii de discuţie dacă Temistocles nu a fost un om superior ? Totuşi, el nu şi-a învăţat nici pe copilul său în această direcţie, spune Socrate. Aceasta este o dovadă că virtutea nu se învaţă, continuă acesta.
[modifică] Perspectiva lui Socrate
Socrate expune metoda sa ipotetică, precum şi condiţiile în care virtutea poate fi învăţată. Este ea un dar al naturii, o ştiinţă ? E poate un rezultat al studiului ? şi există învăţători ai virtuţii ? Pe aceştia Socrate nu-i vede, nu-i găseşte nicăieri.
Socrate îşi conturează concepţia despre virtute în următorii termeni: virtutea nu e nici dar al naturii nici lucru dobândit prin învăţătură. Ea apare mai degrabă ca un dar divin şi apare fără mijlocirea inteligenţei....cu excepţia cazului rar, când un bărbat de stat este întâmplător capabil să o transmită şi să facă din altul un om cum este el însuşi.
| Dialogurile lui Platon |
|---|
| Dialogurile de tinereţe: Apărarea lui Socrate | Eutyphron | Criton | Protagoras | Ion | Laches | Lysis | Charmides | Republica |
| Dialoguri de mijloc: Gorgias | Menon | Eutidem | Hippias Minor | Cratilos | Hippias Maior | Menexene |
| Dialogurile de maturitate: Banchetul | Phaidon | Phaidros | Republica |
| Dialogurile de bătrâneţe: Teaitetos | Parmenide | Sofistul | Timaios | Philebos | Critias | Legile |
