Discuţie:Palestina
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Palestina trebuie să fie un articol independent. Palestina a fost o regiune în care Britania a primit mandat, după primul război mondial, să construiască o casă naţională poporului evreu. În regiunea care a fost Palestina sunt acum Iordania, Israel şi Filastin (În limba limba arabă nu se foloseşte litera P - Statul Palestin se cheamă Filastin).Bernstein Leonard 18 aprilie 2006 22:44 (EEST)
- Iosef, fiul lui Iacob nu este Iosif.Bernstein Leonard 21 iulie 2006 00:33 (EEST)
Domnule L. Bernstein,
Daca veţi avea bunăvoinţa să priviţi istoricul articolului "Palestina", veţi putea lesne constata că timp de câteva luni de zile a existat doar...titlul său. In urmă cu câteva zile, deşi timpul liber nu-mi prisoseşte, am început totuşi acest articol, intenţionând ca într-o perioadă de timp rezonabilă, una-două luni, să-l termin. Mi-am făcut, aşa cum se cuvine, un plan al articolului pe care l-am şi pus la dispoziţia celor interesaţi, afişând concomitent şi bibliografia de bază.
Constat acum cu surprindere că mi-aţi modificat subtitlurile articolului şi, în consecinţă, conţinutul articolului. Această iniţiativă echivalează, din punctul meu de vedere, cu o constrângere, pe care eu nu pot să o accept. Aveţi, desigur, libertatea de a continua şi definitiva articolului în cauză potrivit viziunii Dvs. Mă întreb însă, aşa, într-o doară, de ce nu l-aţi început şi definitivat Dvs. în perioada celor câteva luni... vacante??? Synd
- Domnule Synd, vă rog să mă scuzaţi daca v-am deranjat - nu asta a fost intenţia mea. Mi-am permis să fac mici intervenţii sperănd să dau un ajutor. O să aştept cu răbdare până cînd ve-ţi termina articolul.
- La ultima întrebare... n-am scris articolul din acelaş motiv care m-a împiedicat să scriu multe alte articole despre Iudaism, Istoria evreilor şi multe alte subiecte - mi-e greu să mă exprim pe româneşte aşa că am nevoie de mult timp pentru ca să scriu cea ce dumneavoastră scrieţi cu uşurinţă.
- Ultimul punct - am ştiinţe foarte bogate în aceste subiecte, aşa că pot să ajut. Întrebarea este cum pot ajuta fără să deranjez. Sper că se poate găsi un modus vivendi. Bernstein Leonard 23 iulie 2006 19:30 (EEST)
În ordine, domnule Bernstein! Am reacţionat ca atare, poate puţin cam "sec", la intervenţia Dvs., deoarece în cei peste doi ani de când, sporadic, particip la ro.Wikipedia, nu a fost pentru prima dată când, aflându-mă în lucru cu un articol, se intervine, mai mult sau mai puţin neavizat, în textele mele. Înţeleg însă că intenţia Dvs. a fost alta, fiind vorba, aşadar, de o neînţelege de ambele părţi. Eu sunt "profesionist", dar nu orientalist. O coparticipare din partea Dvs. ar putea fi utilă în cazul acestui articol extrem de dificil şi, sub aspect politic, brizant.
Intenţia mea a fost ca, în capitolul "Regatul Israel" să tratez întreaga perioadă cuprinsă de la aşezarea triburilor israelite în Canaan până la cucerirea romană a ţinutului. Deşi în acest lung interval de timp, aproape un mileniu, Regatul Israel a beneficiat, după cum bine ştiţi, doar ca. 150 de independeţă şi suveranitate, nu am găsit o soluţie mai convingătoare pentru a trata compact respectivul interval de timp. În caz contrar ar trebui să fragmentez textul, să introduc numeroase subcapitole, care, cred eu, ar împieta asupra fluidităţii şi accesibilităţii articolului.
Synd
PS. Referitor la întrebarea cum puteţi ajuta fără să deranjaţi? Foarte simplu: corectaţi erorile! Asupra unor intervenţii mai "masive" în text, cred că ar fi util şi firesc să ne consultăm în prealabil! În curând voi pleca în concediul de vară. Cred că nu ar fi rău să continuaţi acolo unde am încetat eu. Referitor la limbă scrisă: nu vă faceţi probleme! Scrieţi! Nici eu nu mai posed limba mea maternă, aşa cum aş dori. Sunt plecat din ţară de peste un sfert de secol.
Accept propunerea Dvs.. O să adauc, ici şi colo, cîteva date care cred că lipsesc - dacă veţi socoti că nu-i nevoie de ele puteţi să le ştergeţi sau să le scimbaţi locul. Bernstein Leonard 25 iulie 2006 19:39 (EEST)