Portanţă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Forţa de portanţă sau portanţa este suma tuturor forţelor generate de mişcarea fluidului în jurul unui corp, proiectată pe direcţia de curgere a fluidului în care este cufundat corpul.
Cea mai menţionată (şi cea mai directă) aplicaţie a portanţei este aripa unui avion. Totuşi există multe alte aplicaţii la fel de des întâlnite, deşi poate nu tocmai evidente, cum ar fi: elicile atât la avioane cât şi la vase, rotoarele la elicoptere, palele de ventilatoare, pânzele la vasele cu pânze şi unele tipuri de turbine de vânt.
Deşi portanţa sugerează o acţiune de ridicare (poartă în sus), de fapt direcţia portanţei (şi definirea ei) nu depinde de noţiunea de "sus" şi "jos", spre exemplu (vezi figura) nu depinde de direcţia forţei gravitaţionale (geutatea). În mod specific, portanţă negativă se referă la o forţă de portanţă direcţionată în "jos".
Există mai multe căi echivalente între ele de a explica formarea portanţei. Acest lucru nu înseamnă altceva decât interpretări diferite ale aceluiaşi fenomen fizic.