Ştefan Tomşa
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ştefan Tomşa (sau Ştefan al VII-lea Tomşa) a fost domnitor în Moldova între august 1563 şi martie 1564.
Boier cu funcţia de hatman, Tomşa a fost ales ca domn de boierii răsculaţi împotriva aventurierului Despot Vodă. Refugiat în cetatea Sucevei, Despot rezistă la un asediu de trei luni, după care îi deschide porţile lui Tomşa care îl ucide cu buzduganul. Nu cu mult timp înainte îl prinsese şi-l trimise la Constantinopol şi pe hatmanul cazacilor Dimitrie Visnievieţchi, care trăgându-se dintr-o soră a lui Petru Rareş, intrase în Moldova tot pentru tron.
Ca domn, Tomşa şi-a luat numele de Ştefan. Turcii nu au vrut să-l recunoască însă şi l-au numit pe Alexandru Lăpuşneanu ca domn pentru a doua oară. Tomşa neputând să se menţină pe tron, a fugit în Polonia, unde regele Sigismund pentru a-i mulţumi pe turci, a pus să i se taie capul în mai 1564 la Lemberg, sub pretextul că Tomşa a făcut nişte prădăciuni în Polonia, la începutul domniei lui. Este înmormantat în biserica ortodoxă din Lemberg.