Alexandru D. Xenopol
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Alexandru D. Xenopol - (n. 23, după alte surse 24 martie, 1847, Iaşi - d. 27 februarie 1920), academician, economist, filosof, istoric, pedagog, sociolog şi scriitor român. Alexandru D. Xenopol este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor, filozof al istoriei de talie mondială, cel mai mare istoric român, alături de Nicolae Iorga.
Cuprins |
[modifică] Viaţa
După absolvirea liceului în oraşul natal, şi-a completat studii universitare de filozofie, drept şi istorie (1867 - 1871), culminând cu obţinerea doctoratului în drept la Berlin şi a celui în filozofie la Giessen, în acelaşi an, 1871. În ambele sale lucrări de susţinere a disertaţiei de doctor, Alexandru Xenopol se arată a fi un adept al modelelor de drept, filozofice şi istorice propuse de savanţii germani.
Reîntors în ţară, Alexandru D. Xenopol a intrat în magistratură, fiind, în 1872, prim-procuror al Tribunalului din Iaşi. În 1878, obţine, prin concurs, Catedra de istorie a românilor la Universitatea din Iaşi, urmând ca din 1883 să renunţe la magistratură integrându-se total, având preocupări intelectuale multiple, ca profesor, cercetător, editor, istoric, în viaţa Universităţii din Iaşi.
În anul 1891 obţine, tot prin concurs, şi Catedra de istorie universală, la aceeaşi Universitate, devenind astfel unul dintre acei intelectuali de forţă, capabili de a susţine multiple cariere intelectuale.
În calitatea sa de istoric, filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist, sociolog, profesor, pedagog, Alexandru D. Xenopol a fost ales în 1893 membru titular al Academiei Române. Între 1898 - 1901 devine rector al Universităţii din Iaşi.
Ca om de ştiinţă, cu deosebire pentru meritele sale excepţionale în domeniul istoriei, începând cu anul 1900, Xenopol a devenit membru de onoare al Societăţii de Arheologie din Bruxelles, apoi a primit acelaşi titlu de la Societatea Academică din Cernăuţi, în 1901, a fost ales membru al Institutului Internaţional de Sociologie (1903) şi, respectiv, membru titular al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Paris (1914), vicepreşedinte al Societăţii de Sociologie din Paris (1916).
S-a aflat întotdeauna într-un fertil dialog cu învăţaţii renumiţi ai Europei, prin intermediul forurilor ştiinţifice istorice, care i-au acordat deseori premii de excelenţă, alături de Academia Română. A murit la 27 februarie 1920 în Bucureşti.
[modifică] Scurtă trecere în revistă a meritelor sale ştiinţifice şi culturale
- 1867 - 1871, studii universitare;
- 1871, doctorate în drept, la Berlin şi filozofie, la Giessen;
- 1878, obţine prin concurs catedra de istorie a românilor la Universitatea din Iaşi;
- 1891, obţine, tot prin concurs, şi Catedra de istorie universală, la aceeaşi Universitate;
- Între anii 1894 - 1903 şi, respectiv 1906 - 1908, la Iaşi, conduce Revista "Arhiva";
- 1893 - Devine membru titular al Academiei Române;
- 1914 - Este ales membru al prestigioasei Academii de Ştiinţe Morale şi Politice din Paris;
- 1915 - Se mută la Bucureşti;
- 1920 - La 27 februarie -- Moare Alexandru D. Xenopol, extraordinar om de cultură român al sfârşitului secolului al XIX-lea şi al începutului secolului XX.
[modifică] Operă, bibliografie
[modifică] O analiză a operelor lui Alexandru D. Xenopol
Încă din anii de început ai activităţii sale ştiinţifice, Alexandru D. Xenopol s-a remarcat prin analize istorice, cu valoare incontestabilă, publicate în revista Convorbiri literare. Dintre acestea se impune scrierea Teoria lui Röesler. Studiu asupra stăruinţei românilor din Dacia Traiană, apărută în 1884 într-un format de 300 de pagini. Pe aceeaşi temă a publicat la Paris, în 1885, lucrarea O enigmă istorică. Românii în Evul Mediu. Sunt demonstraţii veridice privind temeinicia, pe baza criticii moderne, a autohtoniei şi continuităţii românilor în spaţiul românesc tradiţional, carpato-dunăreano-pontic.
[modifică] "Istoria Românilor din Dacia Traiană"
În perioada 1888 - 1893, Alexandru D. Xenopol a tipărit la Iaşi opera sa fundamentală, Istoria Românilor din Dacia Traiană, având şase volume şi totalizând aproape 4000 de pagini. Este prima prezentare sistematizată, analitică şi complexă a istoriei românilor, din toate provinciile tradiţionale, începând tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri până la unirea din anul 1859. În scopul finalizării acestei sinteze, autorul a realizat cercetări îndelungate în arhive şi biblioteci din ţară ori din străinătate, publicând anticipat diverse studii referitoare mai ales la izvoarele şi instituţiile istorice româneşti.
În elaborările sale surprinde structurile societăţii româneşti, dinamica evenimentelor, cauzalitatea şi finalitatea acestora. De asemenea, prezintă aspecte fundamentale proprii vieţii sociale, economice, politice, administrative, culturale şi religioase, definitorii pentru români, urmăreşte evoluţia activităţii umane, producţiile şi bogăţiile acestui spaţiu geo-istoric, reliefează categoriile sociale, starea şi evoluţia ţăranilor, meşteşugarilor, breslaşilor, târgoveţilor, orăşenilor sau a marilor proprietari funciari.
Un loc important se acordă structurilor instituţionale, proprii statelor româneşti, cum au fost cele integrate activităţilor juridice, financiare, şcolare, cutumiare, militare, intelectuale, şi se fac referiri la ştiinţă, biserică, la politica internă şi externă.
Abordând importanţa teoriei în istorie, considerată ca una din principalele caracteristici ale acesteia, Alexandru D. Xenopol a insistat asupra perioadei când a apărut ideea unităţii naţionale în conştiinţa poporului român. Pornind de la asemenea filozofie, prezintă, în esenţă, factorii favorabili ce au călăuzit unitatea genezei româneşti, traversând vremurile şi ajungând la oportunitatea unităţii politice în timpul vieţii sale.
[modifică] Direcţiile operei lui A. D. Xenopol
Opera lui Alexandru D. Xenopol, deşi unitară ca sens, se structurează pe câteva secţiuni distincte.
[modifică] Marile sinteze
Prima dintre acestea o constituie marile sinteze, în care pot fi cuprinse:
- "Istoria românilor din Dacia Traiană", editată la Iaşi, între 1888 - 1893, având: volumul I, 623 de pagini, volumul II, 590 de pagini, volumul III, 680 de pagini, volumul IV, 663 de pagini, volumul V, 770 de pagini şi volumul VI, 668 de pagini, la care sunt adăugate un număr de şapte hărţi;
- "Histoire des Roumains de la Dacie Trajane depuis les origines jusqu’a l’Union des Principautés en 1859", apărută la Paris în 1896, două volume, însumând 1132 de pagini şi trei hărţi, cu o prefaţă a intelectualului liberal Alfred Rambaud (1842 - 1905), cel ce a coordonat elaborarea lucrării Istoria generală din secolul IV până în zilele noastre, 12 volume, la care a colaborat inclusiv Alexandru D. Xenopol; Istoria românilor din Dacia Traiană, editată la Iaşi între 1896-1912, în 13 volume, şi Les Roumains – Historie, Etat matériel et intellectuel, publicată la Paris.
[modifică] Filozofia istoriei
Cea de a doua secţiune a operei lui Alexandru D. Xenopol reprezintă subiectele ce abordează filozofia istoriei. Printre acestea se pot enumera:
- "Studii economice", culegere de diferite texte pe teme economice tipărită la Iaşi în 1879.
- "Les principes fondamentaux de l’histoire", lucrare apărută la Paris în 1899;
- "Principiile fundamentale ale istoriei", volum editat la Iaşi în 1900 şi
- "La thėorie de l’histoire", lucrare publicată la Paris în 1908.
[modifică] Scrieri istorice polemice şi documentare
Secţiunea a treia din discursul istoriografic al lui Alexandru D. Xenopol are tentă polemică şi documentară. Aici se pot încadra:
- "Teoria lui Röesler. Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia Traiană", Iaşi, 1884, scrisă ca replică la lucrarea Romänische Studien, elaborată de istoricul german Robert Röesler (1840 - 1881), apărută la Viena în 1871;
- "Une énigme historique. Les Roumains au moyen âge", Paris, 1885;
- "Etudes historique sur le peuple roumain", Iassy, 1887;
- "Românii şi Austro-Ungaria", Iaşi, 1914, precum şi numeroasele articole sau luări de poziţie în reuniuni ştiinţifice naţionale ori internaţionale pe aceeaşi temă.
[modifică] Scrieri pe tematică diversificată istoric
Există, de asemenea, cea de a patra secţiune a scrierilor lui Alexandru D. Xenopol, cuprinzând o tematică diversificată, referitoare, de exemplu, la domniile lui: Ştefan cel Mare (1871), Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir (1886), Scarlat Callimachi (1897), Alexandru Ioan Cuza (1903) sau despre Nicolae Kretzulescu (1915); amplele referiri la confruntările militare dintre ruşi şi turci, prezentându-se urmările acestora pentru Ţările Române (1880); luptele politice interne între Drăculeşti şi Dăneşti (1907) sau Istoria partidelor politice în România (1910).
[modifică] Filozofie istorică
Originală este teoria "scrierilor istorice", argumentată în lucrările amintite mai sus Les principes fondamentaux de l’histoire, publicată la Paris în 1899, şi La thėorie de l’histoire, apărută tot în capitala Franţei, în 1908.
Conform acestei teorii, faptele istorice decurg unele din altele şi, prin legăturile cauzale dintre ele, se înlănţuie în "serii istorice", ceea ce constituie esenţa conţinutului şi derulării existenţei umanităţii. Ca modalitate concretă, Alexandru D. Xenopol aduce în prim-plan evoluţia poporului român cu domenii esenţiale pentru o naţiune: etnogeneza, stabilitatea, unitatea, instituţionalitatea, demografia, economia, viaţa politică, ştiinţifică, religioasă şi relaţiile internaţionale.
În elaborarea concepţiei sale asupra istoriei, Xenopol pleacă de la distincţia dintre faptele coexistente, care se raportează la spaţiu şi faptele de succesiune, care se dezvoltă în timp, distincţie pe care el o considera piatra unghiulară a teoriei sale. Faptele coexistente se repetă, fără a se schimba şi constituie obiectul de studiu al ştiinţelor teoretice, iar faptele de succesiune se schimbă permanent, dar nu se repetă şi ele dau specificul ştiinţelor istorice.
În cazul faptelor de coexistenţă, scurgerea timpului nu modifică fenomenele, în vreme ce în faptele de succesiune timpul intervine ca un element modificator esenţial. Deşi distincţia amintită determină deosebirea dintre ştiinţele teoretice şi cele istorice, între cele două genuri de fapte nu există, după Xenopol, un zid despărţitor. Faptele de coexistenţă repetându‑se, se pot transforma până la urmă în fapte de succesiune, precum revărsările reluate ale unui fluviu dau naştere în final deltei sale, care-i o nouă formaţiune geologică şi geografică.
Alexandru D. Xenopol socoteşte că ştiinţele istorice se referă şi la fenomene materiale şi la cele spirituale. Vorbind de istorie, el nu o consideră o ştiinţă particulară oarecare, precum fizica sau chimia sau psihologia, ci un mod de concepţie a lumei, modul succesiv, în opoziţie cu modul coexistent. Istoria se îndeletniceşte astfel cu fenomenele care sunt ceea ce sunt prin cursul timpului şi acestea se referă şi la societate şi la natură şi la spirit şi la lumea materială.
[modifică] Lucrări fundamentale
- 1888 - 1893 -- Publică monumentala lucrare Istoria românilor din Dacia Traiană, în 6 volume, prima istorie completă a românilor scrisă vreodată până la el.
- 1899 şi, respectiv 1908 - Publică, de pe poziţia de filosof al istoriei Les principes fondamentaux de l'histoire în 1899 şi La théorie de l'histoire în 1908.
- Aceste două lucrări, scrise şi publicate în limba franceză i-au adus o faimă mondială de filozof al istoriei, recunoaştere universală şi au cântărit decisiv în alegerea sa ca membru titular al Academii de Ştiinţe Morale şi Politice din Paris.
[modifică] Alte lucrări
- Cauzalitatea în succesiune;
- Domnia lui Cuza Vodă;
- Istoria partidelor politice din România;
- L'hipotese dans l'Histoire (original publicată în franceză);
- Noţiunea valorii în istorie;
- Principiile fundamentale ale istoriei;
- Războaiele dintre ruşi şi turci şi înrîurirea lor asupra Ţărilor Române;
- Sociologia e istoria (original publicată în italiană);
- Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia traiană;
- Teoria lui Roesler;
- Zur Logik der Geschichte (original publicată în germană) ...
[modifică] Ecoul operei lui Xenopol în Europa
Asiduitatea şi profunzimea analizei lui Alexandru D. Xenopol în explicarea evenimentele istorice, investigând noi modalităţi care să structureze istoria şi filozofia istoriei, îl plasează printre cei mai importanţi gânditori europeni ai perioadei respective.
Lucrarea Les principes fondamentaux de l’histoire s‑a bucurat de o călduroasă primire în multe ţări europene unde erau în curs acute dezbateri a problematicilor de filosofie a istoriei. Neokantienii Rickert şi Windelband vedeau în filosofia istoriei un teren de revigorare a filosofiei în genere, iar Dilthey considera şi el că întemeierea raţiunii istorice este o cale de rezolvare a crizei în care intrase filosofia.
În raport cu alţi filosofi ai istoriei din acea vreme, Xenopol avea marele avantaj că opera sa în acest domeniu venea din partea unui mare şi recunoscut istoric pe plan naţional, dar şi internaţional, cunoscut în Europa prin traducerile scrierilor sale istorice, ca şi prin studiile publicate în reviste străine de specialitate. Aşa se explică şi ecoul lucrării lui Xenopol de teoria istoriei, precum şi prestigiul statornic de care s‑a bucurat de atunci încoace savantul român.
[modifică] Rolul lui Alexandru D. Xenopol în epocă şi în istoria României
- Alexandru D. Xenopol a avut meritul absolut unic de a scrie prima sinteză sau istorie completă a poporului român, Istoria românilor din Dacia Traiană, şi de a o face larg cunoscută întregii lumi, deziderat formulat anterior cu extremă claritate atât de Mihail Kogălniceanu cât şi de Nicolae Bălcescu, încă de pe vremea când aceste idei erau parte esenţială a programului viitoarei revoluţii de la 1848.
- În plan educaţional, ca profesor universitar, şi ca titular simultan al catedrei de istorie a românilor, respectiv al celei de istorie universală, Alexandru Xenopol a contribuit la educarea şi modelarea a multor generaţii de profesori de istorie şi istorici români.
- Simultan cu obligaţiile didactice a desfăşurat şi o susţinută şi bogată activitate ştiinţifică, atât ca autor, publicând numeroase lucrări şi studii în presa ştiinţifică a vremii, cât şi ca editor, redactor şi director al Revistei "Arhiva", apărută la Iaşi.
- Xenopol a fost unul din cei mai aprigi susţinători ai înlăturarii înapoierii economice şi culturale a României, militând pentru continuarea dezvoltarii învăţământului la toate nivelele, începută atât de dinamic în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1866).
- De asemenea, în toate studiile sale economice, Alexandru D. Xenopol preconiza crearea unei puternice şi diversificate industrii naţionale, începută, de asemenea în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Ambele direcţii, învăţământul şi industria, le vedea ca făcând parte din drumul spre realizarea unei independenţe nu doar politice, ci şi a uneia economice. Ca atare, marele istoric Alexandru D. Xenopol opunea concepţiilor liber schimbiste oficiale concepţia protecţionismului economic intern menit să asigure crearea unei industrii româneşti puternice care să permită, la rândul ei, dezvoltarea celorlalte compartimente ale economiei naţionale: comerţul, finanţele, agricultura, etc.
- Pe plan internaţional, remarcabilul om de cultură român a adus contribuţii dintre cele mai importante la filosofia istoriei, aşa după cum o dovedeşte lista de lucrări publicate atât în limba franceză cât şi în limba germană şi limba italiană, limbi pe care le stăpânea la nivelul unui vorbitor nativ elevat.
- Prin întreaga sa activitate creatoare ca autor, eseist, filosof al istoriei, istoric, pedagog, sociolog şi scriitor, Alexandru Xenopol evidenţiază cu pregnanţă rolul său cel mai meritoriu în cultura română, acelea de a fi primul intelectual român de orientare universală care, utilizând principii metodologice moderne, scoate istoria din tiparele sale tradiţionale şi tradiţionaliste, împletind-o strâns într-o documentaţie amplă, într-o viziune critică de ansamblu care să prezinte realist multitudinea formelor de manifestare a vieţii sociale a oamenilor - economică, socială, politică, culturală, ideologică, etc..
