Aromâni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Aromâni Armâni - Rămăni - Rumâni

Populaţie totală:	100.000(estimare)
Populaţie semnificativă în:	Grecia: 40.000 (1994)^[1] 39,855 Vlahi (1951) Albania: 30.000 (1994)^[2] 4,249 (1955 ) [1] România: 26.500 (2006 est.)^[3] Macedonia: 9.695 Vlahi (2002) Bulgaria: 10.566 Vlahi (2001)^[4]
Limba:	limba aromână şi alte limbi din zona în care trăiesc
Religia:	Predominant ortodoxă.
Grupuri etnice înrudite:	• Alţi Vlahi • Români • Moldoveni • Megleno-Români • Istroromâni • Albanezi • Macedoneni • Greci • Turci (inclusiv Iuruci)

Aromânii (numiţi de asemenea macedoromâni sau vlahi, în aromână ei îşi spun armâni sau rămăni) sunt o populaţie minoritară din nordul şi centrul Greciei, Macedonia, Albania, România şi Bulgaria. Numărul lor este estimat la aproximativ unu – două milioane.

Limba lor maternă e o limbă romanică numită aromână considerată de lingvişti ca fiind unul din cele patru dialecte ale limbii române vechi. ^[5]

Cuprins

1 Nume
2 Istoric
3 Aromânii astăzi
4 Criza de identitate?
5 Quo vadis aromânii?
6 Personalităţi
7 Note
8 Bibliografie recomandată
9 Vezi şi
10 Legături externe
- 10.1 Articole din presa românească şi alte situri cu tematică aromână
- 10.2 Audio

[modifică] Nume

Vlahi a fost un termen folosit în Balcani în evul mediu ca un exonim pentru toate popoarele romanice dar, în zilele noastre, este folosit în mod normal (în special de către greci) numai pentru aromâni, românii fiind numiţi vlahi în context istoric sau ca termen vag derogativ. Vezi de asemenea: Etimologia cuvântului Vlah.

Numele de tsintsari (ţinţari) este dat aromânilor în special de către sârbi sau maghiari (Cincárok). Lexicograful sârb Vuk Stefanović Karadžić explică acest nume prin faptul că sunetele ce şi ci din limba română sunt pronunţate tse, tsi de către aromâni. Tot el a avansat şi ipoteza că tsintsari vine de la tsintsi (în româneşte cinci), dar Theodor Capidan afirmă că folosirea relativ rară a cuvântului cinci nu poate explica acest nume, şi că el poate fi atribuit mai degrabă frecvenţei mari a sunetelor tse, tsi în limba aromână, în propoziţii precum „Tsi fatsi” („Ce faci”).

Un nume mai vechi, cu tentă pejorativă, este cel dat de greci: kutsovlahi (Κουτσόβλαχος Kutsovlahos, adică vlah şchiop) folosit în contrast cu numele de mavrovlahi dat românilor din nordul Dunării.

O parte din turci şi din albanezi îi numesc pe aromâni čoban (ciobani) datorită ocupaţiei tradiţionale a acestora.

[modifică] Istoric

Harta Balcanilor, cu regiunile locuite de aromâni în roşu

Pentru detalii, vedeţi articolul Istoria aromânilorvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

În Evul Mediu aromânii au creat o serie de state semi-autonome pe teritoriul actualei Grecii, cum ar fi Vlahia Mare sau Vlahia Mică. Ulterior aromânii au jucat un rol important în independenţa mai multor ţări balcanice cum ar fi Bulgaria, Albania şi Grecia faţă de Imperiul Otoman.

În 1941, după ocuparea nazistă a Greciei, sub controlul Italiei a fost creat un stat autonom al aromânilor: Principatul de Pind.

[modifică] Aromânii astăzi

[modifică] În Grecia

În Grecia, aromânii se împart în trei mari ramuri: cea a grămuştenilor, a pindenilor, respectiv a fărşeroţilor. Primele doua ramuri se autodenumesc armâni în timp ce fărşeroţii (a căror dialect diferă mai ales de cel al pindenilor) se autodenumesc rămâni, rămăni sau chiar rumâni. Toate cele trei ramuri sunt cunoscute de greci sub denumirea de blaxoi ('Vlahi'). Grămuştenii şi pindenii sunt porecliţi şi kutsoblaxoi ('cuţovlahi') în timp ce fărşeroţii sunt adesea denumiţi arvanitoblaxoi ('arvanitovlahi'). Grămuştenii sunt concentraţi mai ales în nordul şi centrul Macedoniei greceşti, în timp ce pindenii ocupă satele din Munţii Pindului din Macedonia de sud-vest, Epirul de nord respectiv Tesalia de vest. Unele colonii de fărşeroţi constituie majoritatea locuitorilor din şapte sate situate la sud de Epir, în Aetolia-Acarnania, zona cunoscută în evul mediu sub denumirea de Megali Blaxia respectiv Vlahia Mare. Sate răzleţe locuite compact de fărşeroţi se întâlnesc şi în Macedonia pe culmile muntelui Vermion (Grămăticuva de sus şi cea de jos) dar şi în Tesalia de sud-est în apropierea portului Volos, cum e cazul aşezarii Sesclu sau Sesklo. Toţi fărşeroţii se autodenumesc rămâni, însa nu toţi rămânii vlahi se autodenumesc fărşeroti. Acesta din urma este cazul rămânilor vlahi din localitatea Megidei sau Midzidei (în greceşte Kefalovrissi) care tradiţional au făcut parte din facţiunea grecomană. O altă aglomerare de aromâni se găseşte pe versanţii vestici ai muntelui Olimp în sud-estul Macedoniei greceşti. Aceşti aromâni nu sunt nici grămoşteni nici fărşeroţi, şi, în virtutea geografiei, nu pot fi consideraţi nici 'pindeni' dat fiind faptul că muntele Olimp nu face parte din lanţul munţiilor Pind. Totuşi, particularităţi lingvistice şi de altă natură i-au determinat pe cercetători să ajungă la concluzia că aceşti aromâni (sau vlaho-'olimpieni' cum au mai fost numiţi) au rădăcini în aşezări tradiţionale aromâne din Pind, de unde au emigrat ulterior, în evul mediu timpuriu, în zona Olimpului. Satele locuite compact de aromâni sunt denumite de greci "Τα Βλαχοχώρια".

[modifică] Grămuşteni, pindeni, fărşeroţi: diferenţieri lingvistice, culturale şi politice

Vlaho-Clisura: o aşezare locuită exclusiv de aromâni în Grecia, aşa cum arăta in anii 1920'

Departe de a fi reprezentat în decursul istoriei o entitate omogenă, cele trei mari grupe ale aromânimii din Grecia au substanţiale diferenţieri. Diferenţele dintre grămuşteni, fărşeroţi şi pindeni sunt de ordin cultural, lingvistic si într-o anumită măsură vestimentare: ca exemplu tipic, verbul a fi se conjugă complet diferit. Astfel, Eu/Io sunt devine Mini escu la grămuşteni şi fărşeroţi, respectiv Io hiu la aromânii din Pind, Olimp şi în unele sate din Vermion. La modul conjunctiv, să fie devine s(a)-hie în unele sate din Pind cum ar fi Siracu, respectiv s(a)-hibă la celelalte grupe. Tu eşti devine Tini hii pentru prima grupă, respectiv Tini eşti pentru grămuşteni şi fărşeroţi. Forma mini escu/esc a fost semnalată de Teodor Capidan şi printre mocanii din Răşinari, Sibiu şi cei din Soveja, Vrancea. ^[6] O altă clasificare îi împarte pe aromâni in doua facţiuni: cea tradiţional filo-română şi cea a filo-grecilor. Filogrecii au fost denumiţi pejorativ şi grecomani respectiv caţaoni, caţani sau căciăuni. De altfel, cara-caţanii respectiv saracacianii sunt, se pare, un trib de aromâni fărşeroti grecizaţi în decursul secolelor al XVIII-lea şi XIX-lea. ^[7] Localităţi compact filo-române se pot întâlni azi în munţii Pindului la Avdela, Turia (în greceşte Deskati), în munţii Vermion la Doliani şi cele două Grămăticuva, la Cândrova, la Selia langa Veria, şi parţial la Băiasa (Vouvousa) şi Perivoli. Aromâni cu simţăminte filo-române mai există, deşi în minoritate, în multe alte localităti. În Grecia nu sunt recunoscuţi ca populaţie nativă decât grecii propriu-zişi. În consecinţă, aromânii nu sunt recunoscuţi drept minoritate naţională, fiind consideraţi "greci vorbitori de limba neo-latină", asta deşi limba şi cultura lor are mai multe în comun cu limba română decât cu cea greacă.

[modifică] În Albania

Fărşeroate rămâne semi-nomade din Albania fotografiate în 1927 de Tache Papahagi

Cea mai mare parte a aromânilor din Albania, care numară in jur de 80.000 de persoane, se denumesc ei înşişi 'rămâni', astfel încât clasificarea lor simplu ca 'aromâni' este problematică. Ei aparţin ramurii fărseroţilor si sunt concentraţi în zona muntoasă din sud-vestul Albaniei în jurul orasului Corcea sau Curceaua. O altă parte a aromânilor a fost sedentarizată în zona de câmpie din jurul oraşelor Fier ajungând până pe malul mării Adriatice la Vlora sau Avlona. În anumite cazuri, sate speciale s-au alocat pentru aceştia de catre statul albanez cum ar fi aşezarea denumită Anton Poci. Cea mai cunoscută aşezare istorică aromână este localitatea Moscopole din sud-estul Albaniei.

Din aceşti rămâni, mulţi bărbaţi practicau încă în anii 1950-60 transhumanţa, fără să aibă domiciliu fix, aşa cum i-a surprins etnologul clujean Petru Neiescu într-una din vizitele sale pe teren. Se pare ca aceştia nu sunt fărşeroţi propriu-zişi, ci saracaciani care au reuşit să scape de procesul de grecizare stabilindu-se în decursul diferitelor perioade istorice în spaţiul albanez. ^[8] Vechea politica de sprijinire de către Bucureşti a instituţiilor de învăţământ şi stabilimentelor bisericeşti pentru rămânii aromâni pare să se reînnoade si mai recent Atena se confruntă cu concurenţă din partea României. În Albania, pe lânga susţinerea scolii şi grădiniţei de la Divjaka, unde învaţă româna şi aromâna ^[9] peste 60 de copii, s-au alocat peste 2 miliarde de lei pentru Biserica ortodoxă aromâna "Schimbarea la Faţă" din Korcea, patronată de Patriarhia română unde activează preotul-paroh aromân fărşerot Dumitrache Veriga ^[10]. Cel mai vestit şi apreciat fotograf profesionist contemporan din Albania, Aurel Duka, este aromân. Fatos Nano, alt aromân, a fost prim-ministru din partea Partidului Socialist în perioada 1991-2005.

[modifică] În Republica Macedonia

În Republica Macedonia, aromânii aparţin mai ales ramurii grămuştenilor şi sunt concentraţi în regiunea Stip-Kocani respectiv Ovce Polje. La mică distanţă de Bitola, la o altitudine de 950 de metri, se află două aşezări tradiţionale aromâne: Gopeş respectiv Mulovişte unde au existat şcoli româneşti şi puternice nuclee filo-române înca din anii 1880. Aceste doua aşezări oarecum izolate se remarcă printr-o arhitectură vernaculară în care predomină case solide şi spaţioase din piatră, construite uneori cu mai multe nivele. Un caz aparte îl reprezintă satele Beala de Sus şi Beala de Jos, situate tot la mare înalţime lângă graniţa cu Albania şi care sunt locuite de fărşeroţi, parţial în comun cu albanezi ghegi. Deşi nu sunt foarte numeroşi (în jur de 20.000) în Republica Macedonia, guvernul încearcă să diminueze şi mai mult acest număr, aşa că cifra oficială este de numai 8.467. Aromânii au o situaţie mai bună decât în alte ţări, fiind reprezentaţi în Parlamentul macedonean şi având dreptul să-şi păstreze identitatea etnică, lingvistică, religioasă şi culturală, precum şi dreptul la educaţie în limba maternă, în parte şi datorită faptului că sunt printre puţinele naţionalităţi conlocuitoare care sprijină Republica Macedoneană.

[modifică] În Bulgaria

Bulgaria a fost una din ultimele ţări din Balcani care şi-a câştigat independenţa de sub Imperiul Otoman. Vizitatorul capitalei bulgare Sofia poate vedea şi astăzi imensa moschee care tronează în inima acestui oraş ca o mărturie palpabilă a îndelungatei ocupaţii turceşti în zonă. Aromânii au fost concentraţi pâna de curând în regiunea de la sud-vest de Sofia numită Pirin sau Macedonia Pirinului, în jurul localitaţii Giumaia sau Dzumaia de munte, astăzi parte a oraşului redenumit Blagoevgrad care s-a aflat sub administraţia directă a turcilor până în 1913. Dupa această dată Giumaia a intrat în componenţa statului bulgar iar aromânii grămuşteni de aici (care se mai numesc şi 'cipani'), au fost supuşi unei dure campanii de bulgarizare. Din acest motiv o mare parte a acestora s-a stabilit ulterior în Regatul României în Cadrilater, de unde mai apoi au fost împroprietăriţi în Dobrogea propriu-zisă. Un alt segment al aromânilor grămuşteni din zonă, care aveau simpatii pro-greceşti, s-au mutat în nordul Greciei, unde pot fi intâlniţi şi astăzi în orăşelul Prosotsani. În Bulgaria propriu-zisă aromânii se află azi doar izolat, în aria muntoasă din sud-vest. O localitate în care proporţia lor e mai semnificativă este aşezarea Peştera. În afară de aromâni, denumiţi de bulgari vlasi, Bulgaria găzduieşte o importantă populaţie de vlahi vorbitori de limbă româna care se autodenumesc rumâni. Aceşti vlahi nu sunt aromâni, ci dacoromâni similari cu oltenii. Aria de răspândire a acestor români se află mai ales în jurul Vidinului şi de-a lungul Dunării până aproape de Ruse. Pe lânga aceştia există în nord-estul ţării şi o populaţie de rudari romi vorbitori de limbă română (din cauza faptului că au trăit în iobăgie în Ţara Românească (Valahia) timp de mai multe secole până la mijlocul secolului XIX) şi care sunt denumiţi impropriu tot vlahi (vezi şi mai jos). De curând, aromânii din Peştera şi românii vlahi din Vidin au început să se organizeze în comun, sub egida unei organizaţii care îi va cuprinde sub un singur nume etnic, respectiv cel de român ^[11]. Aromânii şi vlahii români nu sunt recunoscuţi ca minoritate în ciuda intervenţiei de acum câţiva ani a primului ministru de atunci Adrian Năstase ^[12]. Recensămantul bulgar din 1926 dădea de altfel următoarele cifre: 69.080 de români, 5.324 aromâni, 3.777 "cuţovlahi", 1.551 "ţânţari" (în total 79.728 de persoane). Se vede treaba că divizându-i în diferite subramuri sub diferite nume care în ultimă instanţă desemnau una şi aceeaşi etnie, bulgarii au încercat să împrăştie şi să dilueze ca număr şi mai mult elementul româno-vlah din această ţară. Pe teritoriul Bulgariei se află şi o populaţie sedentarizată de saracaciani, concentrată în jurul oraşului Sliven care au fost descrişi de unii istorici ca fiind aromâni fărşeroţi grecizaţi. Numărul real al aromânilor din Bulgaria este momentan imposibil de aflat. Cu toate că la recensământul bulgăresc din 2001 s-au declarat "vlahi" 10.566 iar alte 1.088 persoane drept "români", în regiunea Blagoevgrad (unde aromânii erau cândva predominanţi) doar 7 persoane s-au declarat "vlahi" şi alte 45 de persoane drept "români". În Regiunea Sofia 195 persoane s-au declarat "vlahi" şi 93 persoane drept "români". În oraşul Sofia 26 persoane s-au identificat drept "vlahi" şi alte 20 persoane drept "români", iar în regiunea Pazargik (în perioada interbelică parte a României sub numele de judeţul_Caliacra) 109 persoane s-au identificat drept "vlahi" şi 34 drept "români".

Numărul real al aromânilor din Bulgaria este momentan imposibil de aflat. Cu toate că la recensământul bulgăresc din 2001 s-au declarat "vlahi" 10.566 iar alte 1.088 persoane drept "români", în regiunea Blagoevgrad (unde aromânii erau candva predominanţi) doar 7 persoane s-au declarat "vlahi" şi alte 45 de persoane drept "români". În Regiunea Sofia 195 persoane s-au declarat "vlahi" şi 93 persoane drept "români". În oraşul Sofia 26 persoane s-au identificat drept "vlahi" şi alte 20 persoane drept "români", iar în regiunea Pazargik (a nu se confunda cu judeţul Bazargic !) 109 persoane s-au identificat drept "vlahi" şi 34 drept "români". O situaţie similară este prezentă şi în cazul românilor propriu-zişi din nordul Bulgariei. În realitate, cele mai multe persoane care s-au declarat drept "vlahi" sau "români" la recensământul bulgăresc din 2001 trăiesc tocmai în nord-estul Bulgariei, fiind vorba cel mai probabil de ţigani românofoni (aşa-zişii "ţigani vlahi" care vorbesc un mixaj lingvistic româno-ţigănesc - vezi şi mai sus): în regiunea Varna s-au declarat 3.620 persoane drept "vlahi" şi 440 persoane drept "români". Drept vlahi s-au mai declarat 1.137 persoane în regiunea Şumen (la care se adaugă 58 persoane care s-au declarat "români"), 1.066 în regiunea Veliko Târnovo (+60 persoane declarate drept "români"), 940 în regiunea Razgrad (+ 118 persoane declarate drept "români").

[modifică] În Serbia

Actualmente este estimat la aproximativ 15.000 numărul aromânilor din Serbia. Veridicitatea acestor cifre este însă îndoielnică, deoarece la aceste cifre este posibil să fi fost incluşi şi daco-români, având în vedere că spaţiul etnic tradiţional aromân nu se întinde şi în Serbia, populaţia aromână emigrând dinspre sud, în special din Macedonia. Majoritatea aromânilor din Serbia nu mai vorbesc limba aromână. Sârbii îi numesc "ţinţari" ("cincari"). În regiunea Knjaževac trăiesc câteva zeci de familii de aromâni. La recensământul din 1921 au fost număraţi aici (în fosta regiune "Zaglavak") 69 de "vlahi", aceştia fiind grupaţi în satele Radičevac, Varoš şi Bučje. În districtul Toplica au fost număraţi în 1921: 143 de "vlahi", în actuala regiune Kosovo şi Metohia (fostele districte Zvečane, Kosovo şi Metohia) au fost număraţi 88, respectiv 178 şi 61 vlahi. În districtul Kruševac au fost număraţi 325 de vlahi, aceştia fiind grupaţi mai ales în satele Stepoš, Trimčari şi Vitanovac.

[modifică] Aromânii din diaspora

Profesorul Vasile Barba

Exceptând statele din Peninsula Balcanică, unde aromânii sunt autohtoni, există comunităţi sau grupuri de emigranţi aromâni care trăiesc în diasporă. Cele mai importante şi bine organizate se află în Statele Unite ale Americii şi Canada, în Australia, respectiv în Franţa şi Germania. Originea acestor comunităţi este diversă. Germania e ţara în care, la Freiburg, îşi află sediul una din cele mai importante organizaţii ale aromânilor, cu caracter transnaţional, intitulată "Uniunea pentru cultura şi limba aromână". Decanul de vârsta şi liderul necontestat al diasporei aromâne este profesorul Vasile Barba din Freiburg. Născut în Grecia în Megali Livadhia, Barba s-a stabilit împreună cu familia în România în perioada interbelică de unde mai apoi a emigrat în Germania. A fost instrumentat în obţinerea rezoluţiei Consiliului Europei asupra drepturilor aromânilor care în Grecia a fost criticată ca 'o nouă iradea a Sultanului din 1906' şi care a recunoscut la timpul respectiv vlahii ca etnie separată de greci în Imperiul Otoman. Într-un interviu din martie 2006, Barba a declarat că 'România e singura patrie a aromânilor'.

Nu întâmplător, la Freiburg se află de timp de mai bine de o jumătate de veac, o amplă Bibliotecă Macedo-Română. Tot aici a trăit in exil Constantin Papanace, aromân născut la Veria, ajuns mai apoi deputat în Parlamentul României şi ministru de finanţe.

În America, Societatea Fărşărotul, înfiinţată in 1902 de Nicolae Cican, un fost elev al şcolilor româneşti din Albania, este înca activă în statul Connecticut şi cuprinde grupuri eterogene de aromâni care uneori îşi percep identitatea în mod diferit sau chiar antagonic unii faţă de ceilalţi. În conjuncţie cu 'Societatea Fărşărotul' deşi cu personalitate proprie se află 'Congresul pentru cultura Macedo-Română', condus de profesorul universitar Aureliu Ciufecu, originar din comuna Pleasa, Albania şi absolvent al Liceului Român din Salonica, Grecia. În prezent Profesorul Ciufecu e consul onorific al României în Statele Unite ^[13]. Pentru un timp, Ciufecu a fost secretar al Societăţii Fărşărotul, el fiind înlocuit ulterior de mai tânărul Nick Balamaci, un aromân născut în Statele Unite, căruia i s-a reproşat pentru o vreme, o atitudine făţiş conciliatoare pro-greacă reflectată în tonul editorialelor publicate în buletinul societăţii. Societatea Fărşărotul se află în vizorul diplomaţilor eleni de la Ambasada Greciei la Washington D.C. care tradiţional, monitorizează activitatea diasporei aromâne, deseori acuzată de activităţi aşa-zise anti-elene. În Franţa, aromânii sunt grupaţi sub egida asociaţiei 'Tră Armănami' de la Paris condusă de omul de afaceri şi absolvent al Politehnicii din Bucureşti Iancu Perifan care în vremea studenţiei şi ulterior a fost membru al Mişcării Legionare^[14]

[modifică] Criza de identitate?

Aromâni grămuşteni din România de astăzi

Nu puţini aromâni marcanţi din România, cum ar fi Matilda Caragiu-Marioţeanu, susţin tot mai adesea faptul că aromânii din România se află în acest moment într-o profundă criză de identitate ^[15]. Unii din aromânii trăitori în România se consideră mai nou o minoritate etnică şi au îndreptat guvernului României o cerere spre recunoaşterea lor ca minoritate naţională. Datele statistice variază însă în ceea ce priveşte înclinaţia aromânilor de a se considera o 'minoritate naţională', 'culturală' sau doar 'lingvistică', ele fiind divergente şi contradictorii. Potrivit unei ample anchete efectuate de docentul german (între timp doctor) Thede Kahl în satele din Dobrogea printre locuitorii aromâni, 70-75% din aceştia nu se consideră sau nu vor să fie consideraţi minoritate etnică. Datele acestei anchete, care susţin teza potrivit căreia majoritatea aromânilor se consideră români s-au concretizat în lucrarea de doctorat a lui Kahl intitulată Ethnizität und räumliche Verteilung der Aromunen in Sudosteuropa.

Totuşi, un segment al aromânilor provenit mai ales din grămuştenii bulgari (foşti locuitori ai comunelor din jurul Giumaiei - actualul Blagoevgrad din vecinătatea Sofiei şi emigraţi în România în valuri succesive în 1923, respectiv 1926) şi care vorbesc o aromână puternic influenţată de limbile slave vorbite de locuitorii aşezărilor din care aceştia provin, au petiţionat autorităţiile de la Bucureşti pentru a fi recunoscuţi ca minoritate etnică (pe lângă celelalte 27 de diverse minorităţi etnice deja recunoscute în România). Aceşti grămuşteni sau bulgaro-aromâni au fost, la sosirea lor în perioada 1923 - 1926 în România, acceptaţi instantaneu ca "români" şi au primit pe loc cetăţenia Regatului României. În ciuda acestui lucru, azi, după 80 de ani, o parte a lor pare să se răzgândească asupra apartenenţei lor naţionale.

Pe de altă parte, noua lor orientare naţională nu e întru totul de neînţeles având în vedere dorinţa lor de a-şi păstra dialectele arhaice (sau mai nou limba) pe care le cultivă. Statutul de minoritate le-ar permite, susţin ei, să-şi pastreze mai bine specificul etno-culturalo-lingvistic. Dialectele aromâne sunt parte integrală a patrimoniului românesc şi e în interesul României ca acestea să fie protejate şi să li se confere un statut special. Demersul secesionist al grămuştenilor bulgari (şi parţial greci) nu pare să fie susţinut de fărşeroţii sau de pindenii - respectiv cei din zona Veriei - stabiliţi în România. În politica românească post-decembristă, aromânii sunt reprezentaţi în Parlament de mai multe personalităţi, printre care se remarcă senatorul liberal şi istoricul Puiu Haşotti.

[modifică] Quo vadis aromânii?

Aromânii se află în prezent la răscruce de drumuri iar conjunctura politică pare să le surâdă din nou. La sfârşitul anului 2006 România şi Bulgaria (pe lângă Grecia) au devenit ţări membre depline ale Uniunii Europene iar cetăţenii acestor ţări se bucură de dreptul de a călători, studia, stabili cu uşurinţă în una sau alta din aceste ţari. Aromânilor grămuşteni de origine bulgară din România care nu se simt acasă în această patrie a lor de adopţie (cazul celor grupaţi mai ales in jurul revistei 'Bana Armâneascâ' a cărei subtilă retorică anti-românească ^[16] a fost remarcată de mulţi observatori ai fenomenului aromân) li se deschid noi oportunităţi care ar putea aplana criza de identitate în care aceştia se află de mai mult timp. Una din aceste opţiuni ar fi, potrivit unora, reîntoarcerea în Bulgaria, ţară din care au imigrat în România in urmă cu şase-şapte decenii, unde vor fi îndreptăţiţi de a solicita, ca autohtoni, statut de minoritate etnică. Acelaşi lucru e valabil pentru aromânii proveniţi din Grecia care se vor putea reîntoarce - după preferinţă - în Grecia şi solicita acolo ca băştinaşi statut de 'minoritate etnică'. Acest detaliu important îl sublinia de curând şi profesorul de istorie contemporană la Universitatea din Viena Max Demeter Peyfuss când remarca într-un articol publicat în Curierul Naţional că "Într-o viitoare Europă comună, aromânii - indiferent de ce parte a frontierei ar trăi (căci frontierele moderne au distrus spaţiul natural de viaţa al aromânilor) - trebuie să obţina dreptul lor nelimitat de domiciliu ca aromâni."^[17]

[modifică] Personalităţi

Pentru detalii, vedeţi articolul Lista celor mai importanţi aromânivedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Emanoil Gojdu

Toma Caragiu

A. D. Xenopol, istoric român;
Alexandru Arşinel, binecunoscut actor şi comediant;
Andrei Şaguna, patriot, episcop;
Apostol Margarit, politician;
Camil Ressu, pictor
Constantin Noica, filozof român;
Emanoil Gojdu, Avocat şi filantrop român, fondator al Fundaţiei Emanoil Gojdu;
Garabet Ibrăileanu, nuvelist;
Gheorghe Hagi, fotbalist celebru;
Iannis Zicu, fotbalist celebru;
Ioannis Kolettis, general, a obţinut independenţa Greciei în faşa Imperiului Otoman, prim-ministru al Greciei;
Ion Caramitru, actor, fost ministru al culturii;
Ion Juvara, chirurg celebru român, profesor;
Iosipos Moisiodax, autor grec;
Jovan Karamata, matematician sârb (1902-1967);
Lazar Paču, economist şi politician în Regatul Serbiei şi Regatul Iugoslaviei;
Maica Tereza (Agnes Gongea Boiagiu);
Mina Minovici, om de ştiinţă român, fondator al sistemului modern de medicină legală;
Mitrush Kuteli, poet albanez;
Neagu Djuvara, istoric, diplomat şi autor român;
Octavian Goga, scriitor, poet şi fost prim-ministru al României;
Ştefan Octavian Iosif, scriitor;
Toma Caragiu, actor;
Toma Fila, avocat sârb celebru;

[modifică] Note

↑ Cf. INTEREG - citat de Eurominorităţi: Aromânii în Grecia
↑ Cf. INTEREG - citat de Eurominorităţi: Aromânii în Albania
↑ "Aromânii vor statut minoritar", în Cotidianul, 9 decembrie 2006
↑ Bulgaria: Recensământul din 2001
↑ Acad. Gheorghe Mihăilă despre cele patru dialecte ale limbii române (în Discurs de receptie la Academia Română)
↑ Theodor Capidan: „Aromânii, dialectul aromân”, Bucureşti 1932
↑ Bujduveanu, Tănase - Sărăcăcianii, Editura Cartea Aromână 2005
↑ Românii din Albania
↑ Învăţământ în limba maternă pentru aromânii din Albania în Curierul Naţional 13 martie 2004 ]
↑ Viaţa românilor ortodocşi în Balcani: Pr. DUMITRACHE VERIGA - Albania "Sunt singurul preot român din Albania" - Dumitrache Veriga în Formula As nr. 454
↑ Aromânii din Peştera îşi unesc forţele cu românii-vlahii din Vidin (în Romanian Global News 2004)
↑ link Situl oficial al Guvernul României - Revista presei nov. 2002
↑ Vezi situl oficial cu informaţii despre activitatea diplomatică a Dr. Aureliu Ciufecu link
↑ "Să nu ucizi" - fragment din volumul "Creştinismul Mişcării Legionare" de Flor Strejnicu, ed. Imago Sibiu, 2000 Fundaţia G. Manu
↑ vezi comunicarea de la Academia Română din 28 Ianurie 2005Acad. Matilda Caragiu Marioteanu - Aromânii - criza de identitate
↑ De remarcat în acest sens invectivele folosite metodic de Bana Armâneascâ atunci când se referă la numele de român şi la "români" în general, pe care îi numeşte mucanji (mocani) în articolele sale. Despre "mucan" (mocan) ca termen pejorativ la aromâni vezi Thede Kahl - "Ethnizität und räumliche Verteilung der Aromunen in Sudosteuropa"- Münster 1999
↑ Vezi text în care Peyfuss e citat.

[modifică] Bibliografie recomandată

Un titlu editorial de exceptie: cartea Les Aroumains a francezului de origine aromână născut in România Nicolae Trifon

fr A. Rubin - "Les Roumains de Macedoine" (1913);
fr A.D. Xenopol - "Une enigme historique: Les Roumains au Moyen Age" Paris 1885;
fr A.N. Haciu - "The Aromanians - Comerce, Arts, Expansion, Civilization" - Putna (1936);
fr Apostol Mărgărit - "Etudes historiques sur les Valaques du Pinde" - Constantinople (1880) şi
fr Apostol Mărgărit - "Les Grecs, Les Valaques, et les Albanais de l'Empire Ottoman" - Bruxelles (1886);
en B. Stuart - "The Vlakhs of Mount Pindus" - London (1868);
en Baldaci - "The Romanians of Albania"(1924);
en C. Burileanu - "Visiting the Romanians of Albania";
fr C. Noe - "Les Roumains Koutzo-Valaques" - Bucharest (1913);
D. Caracosta - "Mioriţa la Aromâni/Pastoral Ballades of the Aromanians" – 1927;
fr E.M. Picot - "Les roumains de la Macedoine" - Paris (1875);
en Epaminonda Balamace - "How were established the first Romanian schools of Albania" (1922);
en Friedman, Victor A., "The Vlah Minority in Macedonia: Language, Identity, Dialectology, and Standardization" în Selected Papers in Slavic, Balkan, and Balkan Studies, ed. Juhani Nuoluoto, Martii Leiwo, Jussi Halla-aho. Slavica Helsingiensa 21. University of Helsinki, 2001. online
en G. Papacostea-Goga - "Macedo-Romanian awakening" (1924);
en George Zuca - "Study on the economy of the Aromanians of Pindus" (1906);
H. Cândroveanu - "Caleidoscop Aroman" (1999);
en Ioan Arginteanu - "The History of the Macedo-Romanians" (1904);
en Ioan Caragiani - "Historical studies about the Romanians of the Balkan Peninsula" (1891, reeditat în 1941),
en Koukoudis, Asterios I. - "The Vlachs: Metropolis and Diaspora", ISBN 960-7760-86-7
en Marcu Beza - "Paper on Rumanian People" (London - 1920);
de Matilda Caragiu-Marioteanu - "Glota und Ethos der Aromunen" (1971);
N. Batzaria - "Istoricul fondării oraşului Crusova" - (1904),
fr N. Densusianu et F. Dame - "Les Roumains du Sud. Macedoine. Epirus. Thessaly" - Paris (1877),
fr N. Saramandu - "Le parler Aromun" - Bucharest (1979);
fr N. Zdrulla - "The movements of the Aromanians of Pindus" (1922);
fr Nicolae Trifon - "Les Aroumains", Paris 2005
it O. Randi -"Il fenomeno degli Aromuni" - Zara (1939);
en P. Papahagi - "Aromanian Speeches" (1905) şi "The popular literature of the Aromanians" - (1900) - Vol. I & II);
P.N. Vaidomir - "Contribuţii la istoria românilor sud dunăreni" - Mediaş (1943);
it R. Suster - "I Romeni del Pindo" - Roma (1930);
fr Tache Papahagi - "Images d'ethnographie roumaine et aroumaine" (3 vols.) - Bucureşti, 1928-1934;
en Tache Papahagi - "The Lexicon of the Aromanian Dialect" (1963, revizuit în 1974),
Tănase Bujduveanu - Sărăcăcianii, Editura Cartea Aromână, 2005
en Tereza Stratilesco - "From Carpathian to Pindus" - Boston (1907, retipărit 1981);
Thede Kahl - "Istoria aromânilor", Editura Tritonic, Bucureşti 2006, [2]
Theodor Capidan - "Aromânii, dialectul aromân", Universitatea Bucureşti 1932, [3]
en Theodor Capidan - "The Farseroti - Linguistical study on the Romanians of Albania" (1935), "The Nomadic Romanians" Cluj (1926), "The Megleno-Romanians - Their history and speech" (vol. I) şi "Their popular literature" (vol. II) - Bucharest 1925 - 1928);
en V. Diamandi-Aminceanu: "The Romanians of the Balkan peninsula" - Bucharest 1938;
en V. Papacostea - "Aromanian Documents" (1860 - 1870);
en Valeriu Papahagi - "The Aromanians of Moschopole" (1935);

[modifică] Vezi şi

[modifică] Legături externe

[modifică] Articole din presa românească şi alte situri cu tematică aromână

[modifică] Audio

Cântec fărşerot din Dobrogea

v • d • m

Comunităţi etnice în România

Români (89.5%)

Acest articol este un articol de calitate, adică printre cele mai bune articole produse de comunitatea Wikipedia. Orice modificare ce nu îi compromite acest statut este binevenită.

Adus de la "http://ro.wikipedia.org../../../a/r/o/Arom%C3%A2ni.html"

Categorii: Articole de calitate | Aromâni