Curara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Strychnos toxifera, una din plantele folosite la prepararea otrăvii

Curara reprezintă extractul uscat obţinut prin diferite procedee (macerare, percolare, fierbere[1] cu apă) a scoarţelor de la diferite specii de Menispermiaceae (Chondodendron tomentosum, Chondodendron mycrophyllum, Chondodendron platyphyllum )şi Loganiaceae (Strychnos toxifera, Strychnos letalis). Este cunsocută sub diferite nume : woorari, woorara, curari, cururu, ourari, wourali[2]

[modifică] Istoric

Produsul a fost şi este folosit de indienii din bazinul Amazonului pentru otrăvirea săgeţilor[3] de vânătoare[4], lansate prin tuburi de bambus numite sarbacane. Sir Walter Raleigh este cel care o aduce în Europa, prima menţionare fiind făcută de părintele d'Acunja, care vizitează fluviul Amazon 1693 (New Remedies, 1877). În 1745, De la Condamine semnalează otrava printr-o notă adresată Academiei Franceze. Primul care o descrie este Waterton (1812) (Waterton's Wanderings in South America). Acesta semnalează că la prapararea ei indienii Macoushi amestecă dinţi de şerpi veninoşi şi alte plante otrăvitoare, pentru a-i creşte toxicitatea. Ceea ce a intrigat era că animalele vânate puteau fi mâncate fără ca cei care o consumau să fie otrăviţi.

[modifică] Tipuri

În funcţie de planta de la care se obţine curara:
- Curara de Menisperamceae
- Curara de Loganiaceae.
După natura recipientului unde se depozitează:
curara tub sau tubocurara
curara oală, curara de vas,- otrava se depozitează în vase de diferite mărimi
curara Calebas - curara este turnată în fructele unor specii de plante, (întâlnită în Columbia, Venezuela).

[modifică] Compoziţie chimică

Curara obţinută din Menisperaceae conţine alcaloizi bisbenziltetrahidroizochinolinici, tubocurarină , curină, condrocurină.
Curara obţinută din Loganiaceae conţine alcaloizi de tip bisindol simetrici de tipul toxiferinei, şi caracurinei.

Caracurarina are ca structură de bază stricnanul, un ciclu care intră în structura stricninei

Toxiferina (R=OH, R1=OH),dihidrotoxiferina (R=H, R1=H)

[modifică] Acţiune farmacologică

Curarele naturale sunt denumite în mod curent pachicurare (substanţe cu moleculă mare), ce acţionează la niveluo receptorilor acetilcolinei, mediator pe care îl concurează[5]; se fixează la nivelul receptorilor acetilcolinici de la nivelul plăcii motorii, receptori pe care îi blochează. Datorită efectelor adverse ale tubocurarinei (favorizarea eliberării de histamină-bronhospasm, hipersecreţie gastrică) , a fost înlocuită cu derivaţi sintetici. (veziCurarizante).