Elie Radu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Elie Radu (n. 20 aprilie 1853, Botoşani - d. 10 octombrie 1931) a fost un inginer constructor de poduri şi şosele, pedagog şi academician român. S-a dovedit un luptator pentru drepturile profesionale ale inginerilor, a stimulat şi a îndrumat creaţia inginerească. A deţinut funcţia de preşedinte al Societăţii Politehnice în anii 1898, 1903 şi 1904.
[modifică] Studii
Elie Radu a văzut lumina zilei într-o epocă de mari prefaceri pentru Ţara Românească, la 20 aprilie 1853, la Botoşani. După absolvirea şcolii primare şi a gimnaziului la Botoşani, a fost trimis la Iaşi ca sa-şi continuie studiile la Academia Mihăileană. Tatăl său, om receptiv pentru progres şi învăţătură, l-a încurajat pe Elie în hotărârea lui de a deveni inginer. Astfel, tânărul Elie a plecat la Bruxelles, în anul 1872, unde a urmat cursurile la Şcoala Politehnică, pe care a absolivit-o în 1877, obţinând tiltlul de inginer diplomat. În decembrie 1877, după întoarcerea în ţară, îşi realizează visul adolescenţei intrând în serviciul Ministerului Lucrărilor Publice, unde debutează ca inginer alături de Anghel Saligny (1854-1920), la controlul liniei ferate Ploieşti-Predeal.
[modifică] Proiecte şi lucrări realizate
Elie Radu a contribuit la construirea şoselelor transcarpatice, realizate după Marea Unire cu Transilvania. În Ministerul Lucrărilor Publice a avansat continuu, ocupâd funcţii ca subdirector, director şi director general, ajungând la gradul de inginer inspector general clasa I. A construit 650 km de căi ferate după concepţii proprii. Una dintre cele mai importante trasee de cale ferată realizate de el este linia Târgu Ocna - Comăneşti - Palanca. A proiectat şi realizat numeroase poduri din beton armat şi tabliere metalice, o realizare deosebită fiind considerată legarea malurilor Siretului prin opt poduri. În 1889, Elie Radu realizează o staţie de captare a apei subterane la Bragadiru, unică în Europa, şi prima reţea de alimentare a oraşului Bucureşti. Ulterior a mai realizat şi alimentarea cu apă a oraşelor Botoşani, Sinaia, Drobeta Turnu-Severin, Târgovişte, Iaşi. I se datorează proiectarea şi construirea a 60 de clădiri de gări, remarcabile fiind cele de la Curtea de Argeş, Comăneşti şi Galaţi. Sub conducerea sa a fost proiectată si realizată construcţia clădirii Ministerului Lucrărilor Publice, în prezent Primăria Capitalei.
[modifică] Activitatea didactică
În 1894, a fost numit profesor la Şcoala Naţională de Poduri şi Construcţii Civile, unde a predat cursurile de Trigonometrie, Poduri şi Construcţii Civile. La înfiinţarea Şcolii Politehnice din Bucureşti, în 1920, va preda aici cursurile: Edilitate, care se referea la canalizarea şi aprovizionarea cu apă a centrelor urbane şi Procedee generale de construcţii. Având în vedere realizările sale importante, Academia Română l-a ales Membru de Onoare în anul 1927.
S-a stins din viaţă la 10 octombrie 1931, la vârsta de 78 de ani, după o muncă neîntreruptă, lăsând în urmă o operă pentru eternitate.
