Hegemonia Macedoniei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

[modifică] Aşezare

Macedonia este un ţinut situat în penisula Balcanică în nordul Greciei cu o zonă muntoasă, aspră, câteva câmpii roditoare situate la vărsarea principalelor fluvii Haliacmon şi Axios. Este o zona bogată în minereuri, cu o bogată şi frumoasă tradiţie în creşterea cailor.

[modifică] Istoric

Macedonia, era pe vremuri o ţară populată de ţărani şi păstori, cu o aristocraţie foarte turbulentă, nefiind supusă regelui decât în caz de ameninţări din partea ilirilor sau tracilor. La sfârşitul secolului al V-lea î.Hr. pe tronul acestei ţări se afla regele Arhelau. Dorind să-şi întăreasca puterea, acesta adoptă o serie de reforme, printre care se numără şi construirea de străzi, modernizarea armatei şi ridicarea unor fortăreţe solide precum Pella, reşedinţa regilor macedoneni. Aici erau primiţi poeţi, artişti şi filosofi, Euripide petrecându-şi pe aceste meleaguri ultimele zile din viaţă. După moartea lui Arhelau, începând cu sec IV, apare o perioadă de anarhie, în care pe tronul Macedoniei se perindă nouă regi, perioadă caracetrizată de revolte, uzurpări de tron şi asasinate. În acest context ajunge pe tron Filip al II-lea. Filip era un războinic tipic macedonean: călăreţ pasionat, băutor notoriu, plăcându-i războiul şi banchetele. Fiind însă şi un geniu diplomatic, un om inteligent şi foarte încăpăţânat, el reuşeşte să îşi consolideze tronul prin eliminarea concurenţilor şi supunerea nobilimii răzvrătite. Filip continuă reformele începute de Arhelau, constituindu-şi o armată puternică formată din cavalerie şi o infanterie compusă din ţărani şi mici proprietari. Aceştia, înarmaţi cu lănci lungi de 5 metri sunt organizaţi în aşa-numitele falange. Tot în cadrul acestor reforme, Filip dezvoltă agricultura şi construieşte o reţea de drumuri. Odată cu alungarea ilirilor şi tracilor, începe unificarea Macedoniei. El însă nu se va opri aici, deschizându-şi ţara la mare, fapt care va supăra Atena, deoarece marea Egee era considerată de către aceasta teritoriu exclusiv. De aici, influenţele exercitate de greci asupra macedonenilor încep să fie din ce în ce mai puternice, relaţiile dintre Atena şi regatul lui Filip se întăresc datorită ligii maritime. La un moment dat, se ajunge, din pricina elitelor macedonene, ca limba din Atica sa fie puternic influenţată de limba macedoneană. Filip întreprinde o serie de cuceriri in Grecia de nord: el anexeaza Tracia, Tesalia şi Calcidicia, cucereşte oraşe ca Amfipolis (357) şi Pidna (356) şi distruge coloniile Potideea şi Metona. În 356 el ocupă minele de aur de pe muntele Pangeu, apropriindu-şi astfel un bogat tezaur de război. În 353, la Termopile, Filip este înfrânt de către armatele Atenei şi Spartei, însă cetăţile greceşti nu se pot opune multă vreme dorinţei de expansiune a macedonenilor deoarece ele suferisera deja numeroase pierderi în urma crizei morale instituite de războaiele şi seismele de la începutul sec V dar şi datorită confruntărilor sociale şi politice. În acest fel numai Atena ajunsese de la 40000 de locuitori la mijlocul sec V, la 30000 de locuitori în 360 şi la doar 20000 de locuitori în 310. Din această cauză, Atena, care nu numai că nu mai primea tribut, dar trebuia să plătească mercenari, având astfel o armată mai puţin numeroasă şi mult mai puţin implicată moral care era plătită din impozite. În acest context, în 351, apare în Atena un strălucit orator, Demostene, care îşi instiga compatrioţii la luptă, neavând însă prea mult succes. În 349 Filip cucereşte Olintul. După pacea din 346 Atena îşi pierde teritoriile şi alianţele din Tesalia şi Tracia, însă îşi păstrează controlul asupra strâmtorilor. Filip îşi asigură astfel dominaţia asupra Greciei centrale. Tot în urma acestei păci Filip este inclus în consiliul amficţionar de la Delfi, el asigurând astfel “pacea” între greci. Atenienii erau împărţiţi în două tabere: cei care-l urmau pe Isocrate şi care vedeau în Filip speranţa elenismului, crezând că acesta este singurul care îi poate unii pe greci, şi cei care-l urmau pe Demostene. Acesta din urmă publică o lucrare, Filipicele, în care îi instigă pe greci la lupta. Având câştig de cauză, Demostene, convocă ecclesia şi adoptă o serie de măsuri nepopulare pentru a asigura Atenei o armată capabilă să-i înfrunte pe macedoneni. Astfel, Atena în alianţa cu Corintul şi Megaria rezistă primelor atacuri asupra strâmtorilor în 339. Deşi la început Teba se află de partea lui Filip ea este atrasă în această alianţă, însă la data de 1 septembrie 338, la Cheroneea în Boeţia, cetăţile greceşti suferă o zdrobitoare înfrângere. Alexandru, în vârstă de doar 18 ani, îşi va arăta geniul militar ce se manifestă încă de pe acum, deoarece, aflându-se în fruntea aripii stângi macedonene, atacă, în mod spontan şi fără ca atacul să fie prevăzut în planul tatălui său, pecetluind astfel soarta războiului. În urma acestui război Filip cucereşte Grecia, tratând Atena şi Sparta cu blândeţe, însă pedepseşte Teba ca urmare a actului ei de trădare. Deşi plănuise un atac împotriva lui Darius, pentru răzbunarea Greciei, în consiliul de la Corint, consiliu la care participă toate cetăţile greceşti, Filip nu îşi va mai putea realiza planurile deoarece este asasinat în 336 î.Hr., lăsând astfel tronul şi ambiţiile sale fiului său Alexandru.

Bibliografie:

Sergre Berstein, Pierre Milza "Istoria Europei", p. 127-133, Institutul European, 1998

Vezi şi Imperiul Macedonean.

Insula Thassos