Incest
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Prin incest (lat. incestus) se înţeleg raporturile sexuale între rude în linie directă sau între fraţi şi surori. Incest este un tabu universal cu implicatii neplacute biologic/genetic, social, si religios.
[modifică] Civil
Codul Penal românesc, prin Art. 203, reglementează astfel infracţiunea de „Incest”: „Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.”
Prin rude în linie directă se desemnează străbunici, bunici, părinţi, copii, nepoţi, strănepoţi, etc.
Infracţiunea se realizează, sub aspectul elementului material, printr-un raport sexual, adică un act sexual firesc între două persoane. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, se consumă în momentul realizării raportului sexual, putând îmbrăca şi forma unei infracţiuni săvârşită în forma continuată, când actul sexual se referă la anumite intervale de timp. Tentativa este pedepsită de lege. [1]
Incestul este un delict sexual, care apare atunci când agresorul şi victima sunt înrudiţi şi nu ar putea să se căsătorească legal. Din cauza naturii sale, incestul deseori nu este raportat şi este dificil de dovedit. Din păcate, incestul şi molestarea intrafamilială sunt probabil, cele mai frecvente forme de abuz sexual asupra copilului.
Incidenţa reală a actelor sexuale în care victimele sunt copii este dificil de evaluat din cauza lipsei unei statistici la nivel naţional. [2]
[modifică] Religios
[modifică] Istoric
În istorie sunt citate cazuri celebere de incest. Astfel, Antigona a fost fiica lui Oedip, regele cetăţii Teba, născută din dragoste incestuoasă a acestuia cu mama sa, Iocasta.