Istoria evreilor în România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sinagogă abandonată, Oradea, foto Iulian Hopulele

Istoria evreilor pe teritoriul actual al României se întinde pe aproximativ două milenii^[1]. Prezenţa lor a început să fie semnificativă însă abia începând cu secolul al XIX-lea.

Începuturile prezenţei evreieşti au fost plasate de istoriografia mai veche înainte de cucerirea Daciei de către Traian, însă această opinie a fost radical revizuită de cercetările actuale, deoarece nu e confirmată de mărturii arheologice^[2]. Probabil, primii evrei au ajuns în Dacia odată cu instalarea puterii romane, având în vedere faptul că evreii s-au răspândit mai ales după revolta din 68-70 în tot imperiul roman^[3].

[modifică] Perioada medievală

Când Roman I a întemeiat oraşul Roman au fost şi evrei printre primii locuitori. Roman I i-a eliberat pe evrei de serviciul militar în schimbul unui impozit. În sec. XIV, în ţările române au venit evrei din Europa Centrală (askenazi), iar în timpul dominaţiei otomane, s-au stabilit aici în special evrei de origine spaniolă, sefarzi. Jewish enciclopedia aminteşte că la curtea lui Ştefan cel Mare a fost logofăt un evreu, Iţhak fiul lui Beniamin Şor. Printre medicii lui Ştefan cel Mare era şi un medic evreu.^[4] La Bucureşti, în jurul anilor 1550, este pomenit un grup de evrei condus de David Ibn Usa, probabil liderul religios al comunităţii. Tot acum sunt pomeniţi Isac Rufus şi Habib Amato, care aveau prăvălii în Bucureşti, cei doi fiind prădaţi de o slugă, Iuda Gerson, care a murit, aparent prin spânzurare; la cercetarea împrejurărilor morţii sale au mai participat alţi patru evrei.^[5] Faptul că David Ibn Usa se afla în legătură cu rabinul Salonicului, puternic centru al sefarzilor , ne determină să credem că şi evreii din Bucureşti erau sefarzi.

După pogromurile din Ucraina în secolul al 16-lea au venit în România şi evrei vorbitori de idiş, aşkenazi. În anul 1694, la Bucureşti, sub Brâncoveanu, evreii au plătit ca breaslă 100 ugh.^[6] Pe data de 28 ianuarie 1739 Constantin Mavrocordat la numit pe "Marco al lui Lazăr" să fie "staroste de jidovi" la Bârlad.^[6] În anul 1740 erau comunităţi evreieşti în oraşele Roman, Bacău şi Galaţi. La Iaşi, la data de 24 septembrie 1741, "căpitanii breslei" semnează un act în numele breslei.^[6] Numărul acestora a crescut din a doua jumătate a sec. XVIII şi mai ales în prima parte a sec. XIX datorită restricţiilor introduse privitor la evreii din Galiţia, aceştia preferând să treacă în Moldova, unde autorităţile erau mai tolerante. Creşterea numărului lor a dus însă la aşa-zisa "problemă evreiască" (problema cetăţeniei pentru necreştini).

[modifică] După primul război mondial

În urma primului război mondial toţi evreii trăitori în România (inclusiv în provinciile nou unite cu ţara) au primit cetăţenie română.

În 1938, odată cu venirea la putere a guvernării Partidului Naţional Creştin s-a adoptat o legislaţie antievreiască şi s-au făcut eforturi de retragere a cetăţeniei române pentru cei care ar fi dobîndit-o prin "fraudă". Legislaţia antievreiască s-a continuat în perioada guvernării antonesciene, cînd evreilor li s-au pus condiţii suplimentare pentru practicarea unor profesii. De pildă, dramaturgii evrei nu aveau şansă să-şi vadă jucate piesele decît la Teatrul Evreiesc.

În al doilea război mondial, evreii, deşi cetăţeni români, n-au fost înrolaţi în armata română, fiind în schimb siliţi să presteze diferite munci în conformitate cu cererea autorităţilor locale şi să plătească impozite speciale.

[modifică] Număr

În anul 1930, trăiau în România 756.400 evrei; după Holocaust au supravieţuit circa 425.000. Majoritatea evreilor din România au emigrat în Israel.

În 2002 mai rămăseseră în România 6179 evrei.

[modifică] Note

↑ Schwartzfeld, Elias. “The Jews of Roumania from the Earliest Times to the Present Day.” Amercan Jewish Yearbook, Philadelphia: 1901, pp. 25-62.- Pentru existenţa evreilor pe teritoriul actualei Transilvanii vezi: Gyémánt, p. 9.
↑ Existenţa evreilor în Dacia înainte de cucerirea romană nu mai e susţinută de istoriografia actuală. Chemarea evreilor de către Decebal după distrugerea celui de-al doilea Templu s-a dovedit a fi o legendă umanistă. Dezminţite au fost şi teoriile unor istorici ai secolului XIX cu privire la etimologia evreiască a numelor localităţilor Tălmaciu, Beclean şi Aiud sau la contribuţiile evreieşti la dezvoltarea mineritului pe teritoriul Transilvaniei (vezi critica acestor teorii în: Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII - Gyémánt 2004, p. 9).
↑ Ponderea populaţiilor evreieşti rămâne şi în acest caz discutabilă. Studiul demografic al lui Solin din 1983 nu pomeneşte nici un izvor arheologic cu privire la prezenţa unor astfel de populaţii pe teritoriul Daciei romane, dar există unele mărturii, mai ales monede, care o confirmă. Vezi Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România 1986, I p. 141-144 - Gudea 1993, p. 162-169 - Gudea 1998, p. 199-202.
↑ Istoria românilor, vol. II, Constantin C. Giurescu, p. 81
↑ Izvoare şi mărturii referitoare la evrei, vol. I, ed. de Victor Eskenasy, Bucureşti, Editura Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, 1986, p. 30, nr. 38
↑ ^6.0 ^6.1 ^6.2 Istoria românilor, vol. III, Constantin C. Giurescu, p. 409

[modifică] Bibliografie

Nicolae Gudea: The Jews in the Roman Dacia. I. A Bronze Coin emitted by Simon Bar Kochba discovered at Pojejena (Caraş-Severin county), în: Studia Judaica (Cluj-Napoca) 2 (1993), p. 162-169.
Nicolae Gudea: Jews in Roman Dacia. II. A Jewish coin in the Roman fort from Ilişua (Dacia Porolissensis), în: Studia Judaica 7 (1998), p. 199-202.
Ladislau Gyémánt: Evreii din Transilvania. Destin istoric, Cluj-Napoca 2004.
Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, 1. ed. Victor Eskenasy, Bucureşti 1986.
Silviu Sanie: Cultele orientale în Dacia Romană, Bucureşti 1981, p 148-162.
Elias Schwartzfeld: The Jews of Romania from the Earliest Times to the Present Day, în: American Jewish Yearbook, Philadelphia: 1901, pp. 25-62.
Heikki Solin: Juden und Syrer im westlichen Teil der römischen Welt. Eine ethnisch-demographische Studie mit besonderer Berücksichtigung der sprachlichen Zustände, în: Aufstieg und Niedergang der römischen Welt. Geschichte und Kultur im Spiegel der neueren Forschung, ed. de Hildegard Temporini şi Wolfgang Haase, partea II, vol. 29,2: Sprache und Literatur (Sprachen und Schriften), Berlin / New York 1983, (dt., engl., franz.), ISBN 3-11-009525-4, p. 587-789, despre Dacia Romană în capitolul 9: Die Donauprovinzen und Dalmatien. A. Zeugnisse und bibliographische Hinweise. a. Juden, b. Syrer und semitische Namen, ξ Dakien, p. 761-769.