Misterele din Eleusis
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Misterele din Eleusis au fost nişte sărbători bianuale ţinute în Grecia antică în templul din Eleusis. Ele erau închinate din recunoştinţă pentru darul agriculturii zeiţei Demetra şi fiicei ei Persefona. Eleusinii erau după legendă protejaţi de Demetra, deoarece se arătaseră primitori faţă de zeiţă atunci cănd aceasta, căutând-o pe Persefona, luase înfăţişarea unei bătrâne sărmane.
Cuprins |
[modifică] Aspectele cultice
Asemeni misterelor orfice, alături de care probabil s-au dezvoltat în mod paralel, festivităţile aveau parţial un caracter esoteric, care presupunea iniţierea, şi denotau cu ajutorul mitului Persefonei credinţa în nemurirea sufletului. Potrivit izvoarelor, misterele se celebrau deja din sec. al VII-lea î.Hr., vechimea lor fiind confirmată şi de descoperirile arheologice[1].
Pe lăngă cele două zeiţe chtonice a fost sărbătorit mai târziu la Eleusis şi Dionis, numit acolo Iachos, drept reprezentant al forţei creatoare a naturii. Cultul eleusin s-a răspândit în toată lumea, urmele lui se găsesc şi în Egipt. Sacerdoţiul eleusin era transmis ereditar. Prinicpalii celebranţi ai misterelor erau Hierofantul (preotul suprem), Daducos (purtătorul făcliei), Hierokeryx (crainicul sfănt) şi Epibomios (preotul celebrant). Iniţierea în cult se făcea prin mai multe ceremonii tainice de purificare şi prin rostirea unor formule magice. Ca participanţi au fost admişi iniţial doar atenienii, mai târziu cercul adepţilor s-a extins asupra tuturor celor devotaţi cultului Demetrei.
Cercetările actuale explică popularitatea serbărilor şi longevitatea lor prin implicarea subiectivă a participanţilor, bazată pe o experienţă personală a transei. Walter Burkert afirmă chiar caracterul prevalent al acestei experienţe în raport cu doctrina iniţiatică, date fiind preocuparea obsesivă cu moartea şi ritualurile extatice[2].
[modifică] Desfăşurarea
"Micile Mistere" (Myesis) se ţineau primăvara, chipurile doar în onoarea lui Heracle, care ca străin nu putuse fi iniţiat în "Marile Mistere" (Teletai). Acestea aveau loc toamna, timp de nouă zile, începând cu cea de-a 15-a zi a lunii Boedromion (la începutul lui octombrie), şi comemorau coborârea Persefonei în infern pentru perioada pe care era obligată să o petreacă alături de Hades.
Participanţii trebuiau să îşi anunţe cu mult timp înainte venirea, îşi asumau cheltuieli însemnate din cauza animalelor destinate sacrificiilor şi erau obligaţi să postească înaintea procesiunii timp de nouă zile[3]. Festivităţile decurgeau în felul următor:
- În prima zi se întruneau adepţii dornici de iniţiere.
- Aceştia erau supuşi în decursul celei de a doua zile unor procese de purificare.
- În ziua a treia aveau loc sacrificiile.
- În ziua a patra se purta în procesiune statuia Persefonei sau un "copil divin" într-un recipient (Kalathos) ornat cu şerpi, care simboliza coşul cu flori al zeiţei. Răpirea ei de către Hades era deci repetată în mod alegoric. În procesiuni nu lipseau simboluri ale fertilităţii precum spice de grâu sau embleme falice[4].
- În cea de-a cincea zi se comemora prin lungi procesiuni cu făclii căutarea Persefonei de către Demetra.
- În ziua a şasea, festivităţile ajungeau la apogeu: era strămutată columna lui Dionis-Iachos din Atena în Eleusis de către o mare mulţime de oameni. Noaptea începeau iniţierile în mistere, care constau şi în dezvăluirea soartei celor drepţi şi a celor blestemaţi în lumea de apoi. Iniţierile erau făcute, ca şi purificările, de către sacerdoţi mascaţi ca nimfe, satiri şi sileni[5]. Ceremoniile erau însoţite atât de muzica fluierelor frigiene şi a timpanelor cât şi de dans, creându-se astfel prin ritmuri monotone o atmosferă extatică[6].
- În ziua a şaptea se organizau întreceri în onoarea zeiţelor.
- Ultimele două zile erau consacrate iniţierilor şi ofrandelor.
În anul 382 d. Hr., împăratul roman Teodosiu I a interzis cultul eleusin, ca dealtfel toate cultele celebrate prin mistere[7].
[modifică] Note
- ↑ Dorothea Frede: Die Orphik - Mysterienreligion oder Philosophie?, în: Claudia Maurer Zenck (îngrijitoare de ediţie): Der Orpheus-Mythos von der Antike bis zur Gegenwart. Discursurile unei prelegeri interdisciplinare ţinute la Universitatea Hamburg, semestrul de vară 2003, Peter Lang: Frankfurt a. M. 2004 (= Hamburger Jahrbuch für Musikwissenschaft, Redaktion Kai Stefan Lothwesen, vol. 21), p. 229-245, despre Eleusis p. 233.
- ↑ Burkert 1990, passim şi p 29 s.
- ↑ Frede 2004, p, 233 (ca în nota 1).
- ↑ Burkert 1990, p. 56.
- ↑ Platon: Legile, 815c.
- ↑ Frede 2004, p. 233 (ca în nota 1). Aristotel subliniază efectul catartic al muzicii în ritualurile eleusine în Politeia, VIII 6, 1341a22-7; 42b3.
- ↑ Frede 2004, p. 243 (ca în nota 1).
[modifică] Bibliografie
- Walter Burkert: Antike Myterien. Funktionen und Gehalt, München 1990.
- Mircea Eliade: Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. 1, Bucureşti 1980, capitolul 12: Misterele din Eleusis.
- Fritz Graf: Eleusis und die orphische Dichtung Athens, Berlin, New York 1974.
- Karl Kerényi: Die Mysterien von Eleusis, Zürich 1962.
- Wilhelm Vollmer: Wörterbuch der Mythologie, Vollmer's Wörterbuch der Mythologie aller Völker. Neu bearbeitet von Dr. W. Binder. Mit einer Einleitung in die mythologische Wissenschaft von Dr. Johannes Minckwitz, ediţia a treia, Stuttgart: Hoffmann'sche Verlagsbuchhandlung, 1874, p. 183 s.
