Nicolae Malaxa
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae Malaxa (n. 10/23 decembrie 1884, oraşul Huşi, judeţul Vaslui într-o familie de greci veniţi aici la începutul secolului XIX, d. 1965, New York) a fost un inginer şi întreprinzător român, unul din cei mai importanţi ai României interbelice, însă în acelaşi timp o personalitate controversată datorită simpatiilor sale politice.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Nicolae Malaxa s-a născut la data de 10/23 decembrie 1884 în oraşul Huşi într-o familie de greci veniţi aici la începutul secolului al XIX-lea. Tatăl său, Costache Malaxa, a fost fiul unei familii de greci stabilită în Moldova în jurul anului 1818, iar mama sa (Elena Ruxandra) a fost fiica spătarului Bădărău.
Nicolae Malaxa a urmat şcoala primară şi liceul la Iaşi. Beneficiind de sprijinul familiei, a efectuat studii superioare de inginerie la Universitatea Politehnică din Karlsruhe (Germania). În anul 1921, Malaxa avea vârsta de 37 de ani şi era un inginer cu experienţă, cu imaginaţie şi un abil om de afaceri.
Pe un teren situat la periferia Bucureştiului, inginerul Nicolae Malaxa a înfiinţat, la 3 august 1921, un atelier de fabricare de materialului rulant. În acel atelier se reparau locomotive şi vagoane de cale ferată, Malaxa extinzându-şi afacerile continuu.
În anul 1923, Malaxa îşi extinde atelierul, construind din temelii între anii 1923-1927 o uzină lângă Halta Titan. În anul 1927, industriaşul român beneficiază de prevederile unei legi (publicată în Monitorul Oficial nr. 57/13.03.1927) prin care se încuraja dezvoltarea industriei naţionale. Astfel, el încheie în acelaşi an un contract cu CFR, pentru fabricarea unor locomotive de concepţie proprie românească, asumându-şi riscuri suficient de mari.
[modifică] Primele locomotive
Primind un avans de la CFR pentru contractul încheiat şi cu ajutorul unor credite de la bănci, el a utilat uzina construită în perioada 1923-1927 cu 82 de maşini-unelte cumpărate din Germania, aceasta devenind cea mai performantă fabrică de material rulant din Europa de la acea vreme. Malaxa a angajat cu contract 180 de muncitori germani calificaţi, pe o perioadă între 6 luni şi un an, pentru a începe lucrările de fabricaţie a locomotivelor. De asemenea, muncitorii germani aveau şi rolul de a-i instrui pe muncitorii români care urmau să le ia locul.
În anul 1928, după mai puţin de un an, fabrica a devenit operaţională, pe porţile ei ieşind prima locomotivă cu abur care purta numele de "Malaxa". În acelaşi timp, au fost instruiţi muncitorii români, care i-au înlocuit pe muncitorii germani la încheierea termenului de contract.
Din anul 1931, Fabrica de Locomotive Malaxa a început fabricarea de automotoare echipate cu motoare Diesel tip Ganz şi transmisii Mylius cu 4 şi 5 trepte. În paralel cu producţia şi reparaţia locomotivelor s-a trecut şi la fabricarea unui sistem de frână (sub licenţă Knorr) şi a distribuitorului de aer.
Împreună cu ing. Henry Holban, Malaxa a pus la punct o strategie integratoare în spaţiul naţional unificat pentru domeniul construcţiilor şi exploatării automotoarelor. Între anii 1932-1934, savantul George (Gogu) Constantinescu a folosit principiul sonicităţii, la invenţia sa "Convertorul sonic de cuplu", aplicat cu succes la locomotivele şi automotoarele produse la Uzinele Malaxa din Bucureşti.
În anul 1933, în plină criză economică mondială, Uzina Malaxa livra locomotiva cu numărul 100. Anii care au urmat până la începerea celui de-al Doilea Război Mondial au fost ani de mare succes pentru Uzina Malaxa, care a devenit una dintre cele mai productive din ţară, fiind apreciată şi cunoscută în lumea întreagă. Producţia cea mai ridicată a Uzinei s-a realizat în anul 1935, cand s-au fabricat 93 de locomotive Malaxa. În anul 1936 s-a realizat prototipul primei locomotive Diesel de concepţie românească, care a intrat în fabricaţie de serie, livrându-se către CFR în anul 1938 primul lot de 28 locomotive
Începând din anul 1939, Uzinele Malaxa au fost în măsură să construiască toate categoriile şi tipurile de locomotive (seriile 50.100, 230.0, 142.000). Locomotivele din seria 151.001 de concepţie românească erau cele mai puternice din Europa la acea vreme şi au avut un succes comercial răsunător la Târgul Internaţional de la Milano din anul 1940. Datorită succesului dobândit în construcţia de locomotive la Uzinele Reşiţa şi Malaxa, începând din anul 1930, în România nu s-a mai importat nici o locomotivă.
[modifică] Alte fabrici
În paralel cu producţia de locomotive, Nicolae Malaxa construieşte fabrica de ţevi din oţel fără sudură (actuala Uzină Republica), care era la acea vreme cea mai modernă fabrică de tuburi laminate din Europa, aplicând pentru prima dată pe continent procedeul american de laminare "Stiefel".
Între anii 1937-1938, Malaxa a construit Fabrica de muniţii de artilerie şi armament în incinta Fabricii de material rulant. Uzinele Malaxa au produs pe baza unui plan general de apărare a ţării muniţie de artilerie, armament şi tanchete proiectate după o concepţie românească.
În numai 12 ani (1928-1939), Uzinele Malaxa au evoluat dintr-un atelier de reparat material rulant până la dimensiunile unui concern industrial de primă mărime în Europa. Uzina organizată de Malaxa, după planurile proprii, era astfel concepută încât putea să-şi schimbe rapid producţia industrială de serie, realizându-se astfel capacităţi pentru producţia de echipamente industriale, utilaje pentru industria chimică, petrolieră şi altele.
Malaxa a iniţiat şi implementat in România industriile: de aparataj pentru material rulant (1939-1943); motoare Diesel (1935); transmisii mecanice pentru automotoare, inclusiv sisteme de comandă (1936-1937); tuburi de oţel fără sudură (1937 după procedeul Stiefel); locomotive Diesel pentru CFR (1938); aparatură optică (1938).
În anul 1937 la Belgrad şi apoi în anul 1940 la Milano, Nicolae Malaxa prezenta cele mai noi tipuri de automotoare româneşti, competitive pe plan european, deşi această industrie fusese înfiinţată abia în anul 1934.
Nicolae Malaxa s-a îngrijit şi de problemele sociale ale muncitorilor, asigurându-le salarii mai mari decât în alte uzine, asistenţă socială şi medicală, echipamente de lucru şi masă la cantină. La construcţia Uzinelor Malaxa, l-a luat drept colaborator pe arhitectul Horia Creangă, astfel uzinele construite după indicaţiile lui Malaxa reprezintă o contribuţie importantă la aplicarea arhitecturii moderne în domeniul construcţiilor industriale.
În anul 1945, a fost fabricat la Reşiţa un automobil românesc cu numele de Malaxa, de către fabricile industriaşului român Nicolae Malaxa, al cărui nume îl poartă.
De asemenea, Malaxa a fost acţionar şi la uzinele Astra Arad, Unio Satu Mare, IOR Bucureşti (Industria Optică Română), Uzinele şi Domeniile Reşiţa (UDR). La sfârşitul anilor ‘30, din concernul Malaxa făceau parte, printre altele, uzinele Faur, Republica, Tohan Zărneşti şi Magazinele Unite de Fierărie din Galaţi.
Istoricul Ioan Scurtu susţine că Nicolae Malaxa s-a îmbogăţit datorită sprijinului masiv acordat de guvern sub formă de credite şi comenzi de stat. Guvernul i-a acordat credite de stat, avansându-i capitalul, iar apoi îi cumpăra producţia solicitată, asigurând producătorului profituri substanţiale. Astfel, pentru Uzinele Malaxa din Bucureşti, în unii ani 98% din producţie era livrată către stat, profiturile obţinute atingând rate între 300% şi 1.000%. [1]
Comenzile de stat se datorau bunelor relaţii menţinute de Malaxa cu Casa Regală (în special cu regele Carol al II-lea), iar o parte din profituri se întorceau la rege sub formă de donaţii şi acţiuni.
Constantin Argetoianu a afirmat (conform aceluiaşi istoric citat) că Nicolae Malaxa "şi-a constituit un fond de rulment al corupţiei“. Argetoianu îl citează pe Nicolae Malaxa care în momentul în care i-a inmanat regelui Carol al II-lea o servietă cu 100 milioane de lei, ar fi declarat: "Majestate, industria grea vă este profund recunoscătoare pentru tot ce aţi făcut şi vă rugăm să primiţi această suta de milioane de lei ca o modestă contribuţie pentru operele de asistenţă ale Palatului“.
[modifică] Relaţii politice
Niculae Malaxa a contribuit la propăşirea civilizaţiei româneşti. El a subvenţionat timp de mai mulţi ani Societatea Scriitorilor Români şi publicarea unor opere originale şi a sprijinit direct editarea monumentalei lucrări "Enciclopedia României". De asemenea, a ajutat numeroşi tineri talentaţi, care au devenit ulterior oameni de ştiinţă recunoscuţi pe plan internaţional, acordându-le burse de studii finanţate de el sau recomandându-i către savanţi şi oameni de cultură din Europa.
Nicolae Malaxa şi-a exprimat crezul său politic cu prilejul semnării Actului de Fundaţie al Sediului AGIR, la 16 noiembrie 1938: "Marile biruinţi române, în războaie şi înfăptuiri obşteşti, îşi aflau simbol şi legământ cu generaţiile urmaşe, în ziduri ce stau mărturie veacurilor. Pe linia acestei tradiţii străbune, încercăm şi noi astăzi – fără de trufie – să ridicăm această casă, la temelia căreia punem credinţa în izbânda şi mai departe a puterilor vii ale ţării noastre, de a-şi alcătui şi dezvolta o industrie proprie, care să fie şi să rămână a Neamului Românesc". [2]
Malaxa a fost un simpatizant al mişcării de extremă dreaptă şi un finanţator al aproape tuturor partidelor politice, inclusiv al Gărzii de Fier şi al Partidului Comunist Român. Nicolae Malaxa s-a bucurat de prietenia filosofului Nae Ionescu, reuşind prin intermediul acestuia să-şi creeze relaţii în mediul legionar şi să se apropie de cercurile politice germane.
Cu prilejul unei vizite în Germania nazistă, filosoful român Nae Ionescu primeşte mandat de la Malaxa să negocieze un import de minereu de fier, tranzacţie încheiată în condiţii foarte avantajoase pentru industriaşul român. Pentru această intermediere, Malaxa i-a achitat integral filozofului Nae Ionescu casa de la Băneasă, unde acesta din urmă va muri la 15 martie 1940.
În timpul celui de-al doilea război mondial, în mai 1941, Malaxa este acuzat de colaborare cu legionarii şi îi sunt confiscate uzinele.
Ca urmare a raidurilor de bombardament efectuate de către Aviaţia anglo-americană înainte de 23 august 1944 în zona Capitalei, conducerea Uzinei Malaxa a luat decizia de a muta o parte din atelierele producătoare de armament în spatele frontului, mai precis în imprejurimile Haltei CFR Sibiel (din Mărginimea Sibiului, situat la 24 km spre vest de oraşul Sibiu). La momentul arestării lui Ion Antonescu din 23 august 1944, construcţia halelor de producţie fusese aproape terminată, producţia urmând să înceapă.
Malaxa câştigă ulterior şi favorurile regimului comunist, după intrarea României sub controlul acestora, simpatia comuniştilor faţă de el provenind din faptul că fusese persecutat de regimul antonescian. El transferă astfel sute de milioane de dolari în bănci americane.
Cu prilejul naţionalizării efectuate de guvernul comunist la 11 august 1948 îi sunt luate şi restul proprietăţilor. Uzinele Malaxa sunt redenumite de către comunişti "Uzinele 23 August", ulterior devenind societatea Faur SA. Comuniştii le-au transformat într-un simbol al luptei muncitorilor împotriva "exploatatorilor".
[modifică] Emigrant în SUA
După naţionalizarea uzinelor sale, guvernul comunist l-a menţinut, sub titlul de specialist. În anul 1948, face parte dintr-o delegaţie comercială la Viena şi refuză să se întoarcă, emigrând apoi în Statele Unite şi stabilindu-se în oraşul New York.
Întrucât producţia de armament din perioada războiului anterioară datei de 23 august 1944 a fost considerată ca subordonată unui scop de agresiune, inginerul Niculae Malaxa este acuzat în contumacie de colaborare cu Garda de Fier, fiind condamnat la moarte de către regimul comunist pentru crime de război.
Malaxa cere drept de rezidenţă permanentă în SUA. În anul 1948, senatorul republican Richard Nixon (viitor preşedinte al SUA) a încercat să introducă în Congres o lege care să-i permită industriaşului să obţină dreptul de şedere pe teritoriul american, dar Parlamentul s-a opus. La scurt timp, obţine totuşi cetăţenia americană şi începe noi afaceri, dar fără a mai avea succesul de dinainte de război. În anul 1951, Malaxa a înfiinţat o corporaţie, Western Tube, în oraşul natal al lui Nixon, care însă nu a produs niciodată nimic.
După descoperirea trecutului său politic (fiind acuzat că a colaborat cu Garda de Fier), autorităţile americane încearcă să-l deporteze, însă fără succes. Nicolae Malaxa a decedat în anul 1965, în oraşul New York (SUA).
Malaxa a fost caracterizat de către un fost colaborator în acest mod: "A fost omul şi inginerul care a avut cutezanţa, priceperea şi simţirea patriotică să demonstreze lumii vocaţia industrială a românilor pe care străinii îi considerau sau îi vedeau a fi numai plugari şi păstori". [3]
[modifică] Retrocedarea averii lui Malaxa
Fiica lui Nicolae Malaxa, Irina Malaxa, s-a căsătorit în anul 1946 cu savantul George Emil Palade, singurul român care a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, în anul 1974. Cei doi tineri au plecat în acelaşi an în Statele Unite ale Americii, unde George Emil Palade urma să-şi continuie studiile. Cei doi au rămas pe pământ american, având doi copii, o fată, Georgia, şi un băiat, Philip.
După căderea regimului comunist, nepoţii lui Nicolae Malaxa, Georgia Palade Van Dusen şi Philip Palade şi Loreen Ellen Malaxa (soţia unui nepot decedat) -toţi trei locuind în SUA- au solicitat statului român titluri de peste 310 milioane de dolari la Fondul de despăgubiri Proprietatea, în schimbul tuturor proprietăţilor confiscate. Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) le-a înmânat în septembrie 2006 titluri de despăgubire moştenitorilor industriaşului Nicolae Malaxa, care vor fi ulterior transformate în acţiuni la Fondul Proprietatea, în valoare cumulată de 1.080 miliarde de lei (360 milioane dolari). [4]
Despăgubirile pentru moştenitorii lui Nicolae Malaxa au fost acordate astfel: 622,5 milioane lei pentru Uzina Faur (fosta uzină Nicolae Malaxa), 384,7 milioane lei pentru Uzina Republica (Uzina de Tuburi şi Oţelării) şi 73,3 milioane lei pentru Combinatul Siderurgic Reşiţa (fostele Uzine şi Domenii Reşiţa - UDR). În prezent, este în curs de soluţionare şi cererea de restituire pentru Uzinele Tohanul Vechi din Braşov, cu producţie de armament şi biciclete, suma estimată a fi primită de către urmaşii lui Malaxa fiind de aproximativ 10 milioane euro.
[modifică] Note
- ↑ Revista Bilanţ nr.26/noiembrie 2006 - Oamenii din spatele primei industrializări româneşti
- ↑ Nicolae Malaxa - personalitate a Huşilor
- ↑ Curierul Naţional, 11 august 2005 - Nicolae Malaxa, un industriaş vizionar
- ↑ Jurnalul Naţional, 12 iunie 2006 - Măreţie şi decădere
[modifică] Legături externe
- Husi.ro - Nicolae Malaxa
- Ingineri mari personalitati Nicolae Malaxa 1884 - 1965
- Curierul Naţional, 11 august 2005 - Nicolae Malaxa, un industriaş vizionar
- Jurnalul Naţional, 12 iunie 2006 - Măreţie şi decădere
