Nicolae Vasilescu-Karpen
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae Vasilescu-Karpen (n. 28 noiembrie 1870, Craiova - d. 2 martie 1964, Bucureşti), a fost un om de ştiinţă, inginer, fizician şi inventator român. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticităţii, termodinamicii, telefoniei la distanţă, electrochimiei şi a ingeneriei civile. Membru titular al Academiei Române.
În anul 1909, a propus pentru prima oară în lume, printr-o notă adresată Academiei de Ştiinţe din Paris, folosirea curenţilor purtători de înaltă frecvenţă pentru telefonia prin cablu la mare distanţă. A realizat pilele Karpen, care funcţionează folosind exclusiv căldura mediului ambiant. După aprecierea profesorului I. Solomon, preşedinte al Societăţii Franceze de Fizică - Vasilescu-Karpen "a inventat pila de combustie cu o jumătate de secol înainte ca oamenii să ajungă pe Lună datorita ei".
Cuprins |
[modifică] Viaţa
S-a nascut în Craiova la 28 noiembrie 1870. Aici urmează cursurile şcolii primare şi (Colegiul Naţional Carol I). S-a numărat, an de an, printre premianţi. După terminarea liceului, urmează cursurile Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti pe care o absolvă, în mod strălucit, ca şef de promotie, în anul 1891, pe când nici nu împlinise vârsta de 21 de ani.
Timp de trei ani a activat ca inginer în serviciul de Lucrări Publice, în care calitate a realizat o seamă de importante lucrări în domeniul căilor de comunicaţie.
Atras de domeniul electrotehnicii, tânărul inginer român a plecat la Paris. Va frecventa aici cursurile Şcolii Superioare de Electricitate al cărei diplomat ajunge în anul 1900 - şi, paralel, pe cele ale Universităţii, al cărei licenţiat în ştiinte fizice va deveni în anul 1902. Rămâne în continuare în capitala Franţei pentru a-şi face doctoratul în fizică. După doi ani, în 1904, obţine titlul de doctor cu teza "Recherches sur l'effect magnetique des corps electrise en mouvement".
Apreciat pentru realele sale însuşiri, Nicolae Vasilescu-Karpen a fost numit profesor la catedra de electrotehnică a Universităţii din Lille, pe care a ilustrat-o, timp de un an, cu o activitate didactică unanim apreciată de tinerii săi studenţi. Dorul său de ţară, dorinţa de a-i consacra toata priceperea şi puterea de muncă, îl îndeamnă să se reintoarcă în patrie (1905).
Inaugurând în acelaşi an cursul de electricitate şi electrotehnică la catedra cu acest profil înfiinţată atunci în cadrul Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti, tânărul savant roman începe construcţia edificiului învăţământului ingineresc modern, caracterizat în principal prin caracterul său multilateral. Numit doctor al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele, el are meritul de a fi elaborat - pe baza unui studiu amplu, documentat şi realist - proiectul de transformare a acestuia în Şcoală Politehnică. Numit rector al noii universitati, N. Vasilescu-Karpen a deţinut această funcţie timp de 20 de ani, până în 1940.
A murit în februarie 1964, la venerabila vârstă de 94 ani, lăsand moştenire o vastă operă ştiinţifică
[modifică] Activitatea
A desfăşurat o amplă activitate de cercetări originale în domeniul elasticităţii, aerodinamică, atomistică, termodinamică, electrostatică, teoria cinetică, electromagnetism, fizică-chimie, electrochimie şi pile electrice. A efectuat studii asupra aderenţei fierului la beton. A construit postul de telegrafie de la Băneasa (1914). A scris sau a aparticipat la proiecte de centrale electrice şi la proiecte de electrificare a oraşelor (Câmpina, Constanţa). A scris numeroase tratate.
[modifică] Lucrări importante
- 1904 - Recherches sur l'effect magnetique des corps electrise en mouvement
- 1925 - Manual de electrotehnică generală
- 1942 - Electricitate
- 1957 - Fenomene şi teorii noi în elctrochimie şi chimie fizică
[modifică] Bibliografie
- Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982
[modifică] Legături externe
- Despre Nicolae Vasilescu-Karpen
- "Nicolae Vasilescu-Karpen (1870-1964)", scurtă biografie de Remus Rǎduleţ
- "Pila nemuritoare", I. Golea, Ziua, 11 martie 2006
