Partidul Democrat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Partidul Democrat
Preşedinte	Emil Boc
Fondat	6 februarie 1990
Sediu	Aleea Modrogan, 1, 10 Bucureşti
Orientare politică	Centristă
Afiliaţie internaţională	nu are
Afiliaţie europeană	PPE
Grup europarlamentar	PPE-DE
Culori	portocaliu şi albastru
Site web	www.pd.ro
Vezi şi	Politica României Partide politice Alegeri

Partidul Democrat este succesorul Frontului Salvării Naţionale, al Partidului Democrat şi al partidelor cu care PD a fuzionat prin absorbţie: Partidul Democrat al Muncii, Partidul Unităţii Social Democrate, Frontul Democrat Român, Partidul Alianţa Naţională, Partidul Pensionarilor şi al Protecţiei Sociale.

[modifică] Istoric P.D.

Apărut ca o largă mişcare de masă în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, F.S.N. îşi începe existenţa documentară la 23 decembrie 1989 prin declaraţia program redactată de Consiliul F.S.N. Preşedinte al F.S.N. a fost desemnat Ion Iliescu.

Ca organ provizoriu al puterii de stat, F.S.N. a format Guvernul provizoriu condus de Petre Roman.

Prin decizia nr. 2 din 6 februarie 1990, Tribunalul Municipiului Bucureşti a înregistrat F.S.N. ca “mişcare politică”, calitate care a permis participarea F.S.N. la alegerile locale şi legislative din 1990.

Conferinţa Naţională a F.S.N. (8 aprilie 1990) l-a ales pe Ion Iliescu Preşedinte al partidului, a fixat strategia electorală, a elaborat documentele programatice şi a propus candidatura Preşedintelui F.S.N. pentru alegerile prezidenţiale.

La alegerile din 20 mai 1990, F.S.N. a obţinut o victorie categorică: 66,31% din voturile pentru Adunarea Deputaţilor şi 67,01% din voturile pentru Senat, trimiţând în forurile legislative 263 deputaţi şi 91 senatori, din totalul de 387, respectiv 119.

Candidatul partidului, Ion Iliescu, a obţinut 85,07% din voturi devenind Preşedinte al României.

La 17 iunie 1990 a fost investit primul guvern legitim postdecembrist, format în majoritate din membri ai F.S.N. Prim Ministru al Guvernului a fost numit Petre Roman, lider naţional al F.S.N. În august 1991 s-a efectuat o remaniere prin cooptarea unui ministru liberal.

Prima Convenţie Naţională a F.S.N. are loc la 27-29 martie 1992 în Bucureşti. Delegaţii la Convenţie urmau să voteze una din cele 3 moţiuni susţinute de grupările din partid. Moţiunea “Viitorul azi”, susţinută de gruparea Roman cumulează cele mai multe voturi şi devine programul politic al F.S.N..

Totodată, conform Statutului, Petre Roman, susţinătorul moţiunii adoptate devine Preşedinte F.S.N. Situaţia nu este acceptată de gruparea Iliescu care se desprinde din F.S.N.

Divergentele din interiorul F.S.N. privind ritmul şi caracterul reformei au dus la conturarea treptată a două grupări: gruparea Roman şi gruparea Iliescu. Guvernul Roman se afla într-o opoziţie din ce în ce mai accentuata cu majoritatea parlamentara.

Fără o motivaţie întemeiata, la 24 septembrie 1991 minerii din Valea Jiului sunt aduşi în capitală pentru a răsturna Guvernul. Dezordinea provocată de aceştia a durat până la 27 septembrie 1991 când Primul Ministrul îşi depune mandatul, gest interpretat de către Preşedintele tarii drept demisie.

Fără a emite un document prin care să legifereze înlăturarea Guvernului Roman, Parlamentul investeşte un nou Guvern: Guvernul Stolojan.

Alegerile locale din mai 1992 definesc dimensiunile F.S.N. după scindare. Partidul se menţine între primele 3 formaţiuni politice din România.

Alegerile generale din acelaşi an aduc pentru F.S.N. 11% din sufragii (43 deputaţi şi 18 senatori). Respingând condiţiile impuse de P.D.S.R. pentru participarea la guvernare, F.S.N. trece în opoziţie. La 11 mai 1993, F.S.N. fuzionează prin absorbţie cu Partidul Democrat, schimbându-si denumirea în Partidul Democrat, înregistrat ca persoana juridică prin decizia nr. 13 din 23 mai 1993 a Tribunalului Municipiului Bucureşti. Convenţia Naţionala Extraordinară din 28-29 mai 1993 de la Constanţa aprobă aceasta fuziune şi precum şi modificarea Statutului.

Din iniţiativa P.D., la 1 iulie 1993 este creată Alianţa Social Democrată în scopul unirii forţelor politice care doresc cu sinceritate aplicarea perceptelor social-democrate moderne.

Din A.S.D. făceau parte: Partidul Democrat, Partidul Social-Democrat Tradiţional, Partidul Revoluţiei Române şi Partidul Democrat al Muncii.

Convenţia Naţionala din 24-25 octombrie 1994 de la Cluj adopta moţiunea “Pentru o noua Românie a muncii şi a dreptăţii” şi îl realege pe Petre Roman Preşedinte al P.D.. Totodată delegaţii la Convenţie aproba fuziunea prin absorbţie la P.D. a P.D.M. şi reactualizarea Statutului. La 27 septembrie 1995 se constituie Uniunea Social Democrata, alianţa electorala a Partidului Democrat cu Partidul Social-Democrat Român. Alegerile locale din mai 1996, indică o creştere a audienţei partidelor aflate în opoziţie. În septembrie 1996 U.S.D. şi C.D.R. semnează protocolul de susţinere reciprocă în turul 2 al alegerilor prezidenţiale şi de alianţa la guvernare. U.S.D. a obţinut în alegerile legislative din 3 noiembrie 1996 13% din voturi. P.D. trimite în Parlament 42 deputaţi şi 21 senatori. Candidatul U.S.D. la Preşedinţia României a înregistrat în primul tur de scrutin 20,54% din voturi, situându-se pe locul 3. Conform protocolului, în al doilea tur de scrutin pentru Preşedinţie, U.S.D. a susţinut candidatul C.D.R. care era plasat pe locul 2. Graţie sprijinului P.D., Emil Constantinescu devine Preşedintele României.

P.D. intra la guvernare alături de C.D.R., U.D.M.R. şi P.S.D.R., deţinând, proporţional cu scorul electoral, 6 portofolii ministeriale. Convenţia Naţională din 29-30 august 1997 desfăşurată la Iaşi, adoptă moţiunea “Partidul Democrat – un partid care priveşte spre viitor” şi îl reinvesteşte pe Petre Roman în funcţia de Preşedinte al partidului. Convenţia a ratificat şi o “Rezoluţie privind actuala guvernare” şi modificările aduse statutului (Biroul Executiv este înlocuit de Biroul Permanent Naţional cu cele două componente: Consiliul Politic şi Consiliul Executiv). Tot în această Convenţie Naţională a fost aprobată fuziunea prin absorbţie a P.D. cu Partidul Unităţii Social-Democrate şi cu Frontul Democrat Român (Timişoara).

Remanierea Guvernului Ciorbea operată în decembrie 1997 a constituit o dezamăgire pentru Partidul Democrat care aştepta o remaniere de fond, asumarea eşecurilor din 1997 şi un program clar de acţiune pentru 1998. La 28 ianuarie 1998, Preşedintele României anunţa demisia miniştrilor P.D. În faţa atitudinii categorice a conducerii C.D.R. în a-l menţine pe Victor Ciorbea în fruntea Guvernului, Biroul Permanent Naţional al P.D. primeşte la 27 martie 1998 mandatul C.N.C. (pe atunci - C.C.N.) de a acţiona pentru o nouă coaliţie de guvernare. La 29 martie 1998, P.D. iniţiază o moţiune de cenzură care, mai înainte de a fi depusă, determină demisia lui Victor Ciorbea din funcţia de prim-ministru. Deşi nu era implicită, Victor Ciorbea depune şi demisia din funcţia de primar general al Capitalei.

Partidul Democrat reintră în Guvern la 17 aprilie 1998, alături de C.D.R., U.D.M.R. şi P.S.D.R. după semnarea unui protocol de guvernare care prevede explicit sarcinile fiecărui ministru. Aceasta revenire în Guvern, cu aceiaşi miniştri şi alături de aceiaşi aliaţi, aduce Partidului Democrat o scădere semnificativă de credibilitate. În consecinţă, candidatul P.D. la funcţia de Primar general al Capitalei, Alexandru Sassu, obţine penibilul scor electoral de 3%. Înlocuirea Prim Ministrului Radu Vasile cu Mugur Isărescu, petrecută la 21 decembrie [[1999], nu aduce nici o modificare în echipa P.D. trimisă în Guvern, cu excepţia lui Petre Roman care acceptă numirea sa în fruntea Externelor, renunţând la a doua funcţie în stat, aceea de Preşedinte al Senatului. Convenţia Naţională din 18-19 februarie 2000 adoptă moţiunea « Încredere în fiecare – şanse pentru toţi » prezentata de Petre Roman. Acesta este reales Preşedinte al P.D. Alegerile locale şi generale din anul 2000 găsesc Partidul Democrat în cea mai mare pierdere de imagine. Uzura datorată guvernării este cu atât mai adânca cu cât toţi membrii Consiliului Politic au ocupat posturi de miniştri. Nu trebuie neglijat nici efectul demoralizator al înlăturării din fruntea partidului a unui număr semnificativ de vicepreşedinţi (Adrian Severin, Victor Babiuc, Stelian Dutu) Daca partidul reuşeşte un 7% în alegerile parlamentare, Petre Roman abia adună 3% din voturile exprimate pentru preşedinţie. Partidul Democrat trece în opoziţie. Petre Roman iniţiază demersurile pentru « Alternativa 2004 » alianţa electorală PD – PNL –ApR. Iniţiativa lui Traian Băsescu de a candida pentru preşedinţia P.D. a fost singura modalitate de a relansa partidul. Victoria în alegerile pentru primăria capitalei îl legitima pe Traian Băsescu drept cel mai popular personaj al Partidului Democrat. În Colegiul Director (Naţional) din ianuarie 2001, întrunit pentru a iniţia convocarea unei Convenţii Naţionale Extraordinare, s-a pus problema modificării Statutului înainte de Convenţia Naţională, pentru a permite în termini reali prezentarea mai multor moţiuni în Convenţia Naţională (o moţiune avea nevoie de susţinerea a peste jumătate dintre organizaţiile judeţene pentru a fi adusă în Convenţie, ceea ce elimina din start ce-a de-a doua moţiune.) Aproape se ajunsese la votul pentru convocarea Convenţiei după modificarea statutului, când Traian Băsescu a intervenit: “Acesta e statutul după care noi am ales preşedintele. şi nu doar o data. Statutul acesta are girul anterioarei Convenţii Naţionale. El este în vigoare. Chiar daca statutul mă dezavantajează, vreau să candidez în conformitate cu acest statut. Nu trebuie să modificam statutul ca să se aleagă o anumită persoană.”

În aceeaşi şedinţă, Petre Roman a încercat să stabilească condiţiile pe care P.D. le pune P.D.S.R. pentru a semna protocolul de colaborare. Băsescu a intervenit abia în final: “Suntem în opoziţie. Nu susţinem în nici un fel partidul aflat la putere. Îl criticăm la fiecare greşeală. Chiar dacă face bine, noi tot îl criticam. Asta e şansa noastră. Nu semnăm nici un protocol! Noi vom creşte numai dacă facem o opoziţie fermă.“ În şedinţa C.N.C. din februarie 2001, cei 740 de delegaţii aveau de optat între convocarea C.N.E. în mai, propunere Băsescu, sau convocarea acesteia în septembrie, propunere Roman. Diferenţa între cele două propuneri consta în viteza, anvergura şi direcţia schimbării, de care toţi erau conştienţi ca e inevitabilă. S-a votat pentru luna mai. La 11 martie 2001, spre surprinderea tuturor, Simona Marinescu (pe atunci senator P.D.) convoacă o conferinţă de presa la Senat în care anunţă ca va candida pentru preşedinţia P.D. Prin hotărâre a Comisiei de Organizare a CNE, condusă de Vasile Blaga, moţiunea Roman a fost avansată către C.N.E. fără a avea liste de susţinere din partea organizaţiilor judeţene sau a membrilor C.C.N., deoarece constituia Programul Politic aflat în vigoare. Roman a avut doar de reactualizat tabelul celor 35 de membri ai grupului de promovare a moţiunii. Deşi statutul pretindea fie semnăturile unei treimi dintre membrii C.C.N., fie susţinerea a jumătate plus una dintre organizaţiile judeţene, echipa Băsescu a reuşit sa îndeplinească ambele condiţii. Convenţia Naţională extraordinară a Partidului democrat a avut loc la 18-19 mai 2001 în Palatul Parlamentului. A fost adoptată moţiunea “România puternică – România Social Democrată” susţinută de grupul de promovare al lui Traian Băsescu. Totodată, C.N.E. a adoptat şi modificarea Statutului. O modificare semnificativă a statutului a condus la creşterea numărului de locuri în conducerea centrală. Numărul de vicepreşedinţi s-a dublat de la 6 la 12 pentru a acoperi toate domeniile care interesau funcţionarea partidului. Cu tot cu secretarii executivi şi responsabilii regionali, Biroul Permanent Naţional a ajuns sa cuprindă 45 de membri, faţă de cei 19 de dinainte de C.N.E. De fapt, cea mai importantă modificare a Statutului a constat în desfiinţarea Consiliului Politic, structură care a blocat funcţionarea B.P.N. Statutar, în termen de o lună de la C.N.E., la 15 iunie 2001 C.N.C. a ales Biroul Permanent Naţional, actualmente aflat în funcţie. Alegerile pentru conducerile locale şi judeţene au avut loc în intervalul iulie – octombrie 2001. Prin Hotărâre C.N.C., la aceste alegeri candidaturile pentru ocuparea oricărei funcţii în partid nu au fost condiţionate de vechimea în partid. Fuziunea P.A.N.R. la P.D., decisă în B.P.N. la 25 iunie 2001, a fost desăvârşită prin hotărâre judecătoreasca la 14 august 2001.

În perioada septembrie 2001 – aprilie 2002, o serie dintre filialele judeţene ale ApR, opunându-se fuziunii cu P.N.L., iniţiată de conducerea ApR, fuzionează cu filialele judeţene ale P.D. Consiliul Naţional de Coordonare a hotărât la 26 septembrie 2003 realizarea alianţei politice “Dreptate şi Adevăr PNL –PD”. Până la 13 octombrie, conform calendarului convenit între cele două partide, structurile de conducere ale alianţei au fost definite, atât la nivel central cât şi la nivel teritorial.

1. ^  Monitorizare PD în presa online din România

Portal Politică

Partidele politice din România
Partide parlamentare: Alianţa Dreptate şi Adevăr (PNL+PD) | Partidul Social Democrat | Partidul România Mare | Uniunea Democrată Maghiară din România | Partidul Conservator
Partide neparlamentare: Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat | Partidul Noua Generaţie - Creştin Democrat | Partidul Ecologist Român | Acţiunea Populară | Partidul Naţional Democrat Creştin | Partidul Republican | Partidul Alianţa Socialistă
Partidele minorităţilor: Forumul Democrat al Germanilor din România | Uniunea Bulgarilor din Banat | Uniunea Civică Maghiară
Partide desfiinţate (asimilate): Partidul Democraţiei Sociale din România | Partidul Unităţii Naţiunii Române | Partidul Vieţii Româneşti | Partidul Muncitoresc Român | Partidul Comunist Român | Frontul Democrat Român | Partidul Popular | Alianţa pentru România | Partidul Alianţa Civică | Partidul Dreapta Naţională