Petroşani

Petroşani (în maghiară Petrozsény, în germană Petroschen) este un municipiu în Ardeal, judeţul Hunedoara, România cu o populaţie de 45.447 locuitori. Oraşul este situat la 100 km de reşedinţa judeţeană, Deva şi 370 km de la Bucureşti, la o altitudine de 615-620 m.

Petroşani (sau Depresiunea Petroşani) este municipiul principal din Valea Jiului . Aici se află sediul Companiei Naţionale a Huilei care cuprinde mai multe exploatări miniere. Oraşul este legat de Oltenia prin calea ferată şi şoseaua Livezeni-Bumbeşti. Legătura spre Transilvania este realizată de calea ferată şi şoseaua către Simeria.

Cuprins

1 Date Demografice
2 Scurt istoric al oraşului
- 2.1 Istoricul câtorva clădiri
- 2.2 Turism
3 Geografie
4 Politică
5 Oraşe înfrăţite
6 Personalităţi
7 Legături externe

[modifică] Date Demografice

români - 40407 maghiari - 3815 germani - 275

[modifică] Scurt istoric al oraşului

Istoria oraşului Petroşani începe undeva pe la 1640,unde douăzeci de iobagi din Petros, pot fi consideraţi primii locuitori ai acestui ţinut. Comuna a purtat de la bun început numele de „Petroşeni”. Prima menţiune a Petroşanilor ca localitate o avem de la 1788. În această perioadă, locotenent-colonelul prusac Gotze face o călătorie în Orient şi se întoarce din Turcia prin ţările române. În cartea sa, „Călătoria de la Postdam la Constantinopol” aminteşte şi Petroşanii. În 1720, din documentele cartografice ale austriacului Fridrich Schwantz, aflăm că întreaga depresinune Valea Jiului era intens populată cu gospodării risipite pretutindeni de-a lungul ulucului intracarpatic, părând forma unui sat de la un capăt la altul. Era o risipire generală de sălaşe şi grupuri de case, ce formau nucleele unor sate care ulterior au devenit localităţile binecunoscute astăzi. La recensământul din 1818 apare cu denumirea de Petroşani, iar întreaga Vale a Jiului cuprindea 2550 locuitori. În această perioadă, ocupaţia de bază a populaţiei era păstoritul. În 1840 încep primele exploatări în suprafaţă ale zăcămintelor de cărbuni simultan la Vulcan, Petroşani şi Petrila iar în 1845, apar migraţii masive ce vizează mineri germani în mare parte din Bucovina, dar şi din Siebenburgen,o aşa-zisă uniune a oraşelor săseşti din Transilvania, din care va face parte şi oraşul Petroşani. Pe 25 august 1869, în timpul lucrărilor la linia ferată şi la construcţia gării Petroşani s-a găsit un tezaur monetar de argint, numărând peste 200 de monede, tetradrahme barbare, de imitaţie, după monedele macedonene emise de Filip al II-lea, alături de o serie de materiale arheologice aparţinând începutului epocii fierului. Potrivit unei cronologii recente, tezaurul descoperit la Petroşani se încadrează în grupa imitaţiilor servile după prototip, şi se datează în secolul III înainte de Hristos.

[modifică] Istoricul câtorva clădiri

Gara, a fost dată în folosinţă în 1870, odată cu linia ferată Petroşani-Simeria,este una dintre cele mai vechi construcţii din Petroşani.

Şcoala Generală Nr. 1 În anul 1870, din iniţiativa societăţii miniere Petroşani, se înfiinţează o şcoală cu limbă de predare germană, pentru copiii muncitorilor ce au fost colonizaţi aici pentru a lucra în minele de cărbuni, pentru ca doi ani mai târziu să aibă loc la Petroşani, deschiderea unei Şcoli de Stat. Aceasta va deveni mai târziu Şcoala Generală nr. 1.În 1935, se decide construirea unui nou sediu, pe actuala stradă 1 Decembrie, iar inaugurarea oficială a actualului sediu a avut loc la data de 9 noiembrie 1936

Şcoala Maghiară În 1873 izbucneşte în Valea Jiului o epidemie de holeră. După puţină vreme a venit un grup de 50 de călugăriţe catolice, de la o mânăstire franciscană din apropiere de München care s-au consacrat îngrijirii bolnavilor.Tot aici, a funcţionat Şcoala Maghiară, apoi din 1905 devine Şcoala Generală nr.4, urmând a fi retrocedată Bisericii catolice şi să se reia cursurile în limba maghiară, în 2005.

Teatrul Vechi, numit pe vremuri "Cazinoul Muncitoresc" se inaugurează în anul 1886 , devenit teatru şi ulterior sală de conferinţe a Ligii Sindicatelor Miniere.

Bisrerica Evanghelică a fost ridicată între anii 1892-1896 urmând a fi renovată în 1910.

Muzeul Mineritului în jurul anului 1900, se construieşte clădirea ce aparţine Muzeului Mineritului din anul 1961, înainte fiind casă de locuit.

Şcoala Sportivă Clădirea şi-a deschis uşile în 1904, care în 1919 s-a transformat în Liceu de Stat şi ulterior în Şcoala Sportivă Petroşani.

Teatrul Dramatic I.D.Sîrbu În 1905 se construieşte Casa de oaspeţi „Gheorghe Apostol”, şi ulterior Cazino al Funcţionarilor Superiori. Devine apoi teatru, clădirea fiind modificată în perioada 1981-1983 când a fost adăugată scena mare.

Judecătoria PetroşaniÎn anul 1910 ia fiinţă Judecătoria de Ocol. Singurua din Valea Jiului şi dispune de trei săli de judecată: două în clădirea principală, şi a treia într-o clădire anexă.

Casa de Cultură a Studenţilor sau fostul Spital de copii „Principele Mircea” a fost dat în folosinţă în 1922 fiind construit de Societatea „Petroşani”. Principele Mircea a fost cel de-al şaselea copil al Reginei Maria şi s-a născut în ianuarie 1913. A căzut pradă febrei tifoide, murind la vârsta de doar trei ani, iar în memoria acestui copil, petroşănenii au botezat acest dispensar „Principele Mircea”.

Biserica Unitariană În perioada 1924-1928 se construieşte biserica unitariană într-un stil neo-gotic simplificat, la o scară redusă. Este singura biserică cu capelă, care la origine, servea drept sală de întâlniri a enoriaşilor, unde se organiza după-amiaza de ceai, sau alte festivităţi culturale, ulterior devenind capelă.

Universitatea Petroşani În anul 1948 ia fiinţă Institutul Cărbunelui, citadelă a învăţământului miner din România devenit ulterior Institutul de Mine, şi în ultimii ani, Universitatea Petroşani. Institutul a primit o parte din materialul didactic din U.R.S.S. şi cuprindea iniţial o facultate de exploatări miniere şi preparare a zăcămintelor de cărbuni. Arhitectura clădirii este bazată pe un proiect sovietic. În prezent există două facultăţi -facultatea de mine - şi - facultatea de ştiinţe- ce cuprinde atât domenii de inginerie, cât şi drept, administraţie, finanţe, management,etc.

Casa de serviciu a lui Nicolae Ceauşescu a fost construită în 1970. Ulterior a devenit sediu al Securităţii.

Casa de Cultură „Ion Dulămiţă” A fost inaugurată în Iunie 1966 se dă în folosinţă având cu o capacitate de 800 de locuri. În 1979 a fost renovată, construindu-se balconul în exterior.

Stadionul Clubului Sportiv Jiul Petroşani s-a inaugurat la 1 august 1982 un stadion de 20 000 locuri şi o pistă de alergări, renovat în 2004

[modifică] Turism

Din Petroşani se ajunge uşor în masivul Parâng prin intermediul telescaunului, cabane şi pârtii de schi frecventate de elevii şcolii de sport, de turişti din ţară cât şi din străinătate. În suburbiile Petrosaniului înspre zonele de altitudine montane începe zona locuită de aşa-numiţii momârlani, sau "moţii" Văii Jiului, ce au ca ocupaţie principală păstoritul.

[modifică] Geografie

[modifică] Forme de relief

Relieful în teritoriul administrativ este extrem de denivelat, specific zonei montane, cu defilee pe traseele celor două Jiuri (Jiul de Est şi Jiul de Vest). Masivele muntoase ce mărginesc depresiunea sunt: Vâlcan la sud, Retezat la nord, Parâng la est şi Godeanu la vest, altitudinea maxima din zona fiind vârful Parângul Mare de 2.519 m.

[modifică] Reţeaua hidrografică

Reţeaua hidrografică este alcatuita din doua râuri mai importante: Jiul de Est şi Jiul de Vest. Pe teritoriul municipiului Petroşani, Jiul de Vest primeşte patru afluenţi ce traversează localităţile Maleia, Staicului, Slatinioara şi Salatruc. Ape freatice cu debite mai consistente sunt numai în lunca Jiului de Vest (între Uricani şi Iscroni).

[modifică] Formaţiuni geologice

[modifică] Calitatea solurilor

Solul Depresiunii Petroşani se încadrează în grupa solurilor automorfe şi hidromorfe, din care cele mai răspândite sunt cele silvestre podzolite brune şi brune galbui.

[modifică] Politică

Între 1996-2000 şi 2004-2007 primar al municipiului Petroşani a fost Carol Schreter, din partea Partidului Alianţa Civică, respectiv PD, decedat la 9 februarie 2007. Pe data de