Război mediatic
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol trebuie pus în formatul standard conform manualului de stil.Eticheta aceasta trebuie ştearsă la încheierea standardizării. Articolul a fost etichetat în luna februarie 2006.
Conform lui Cătalin Hentea, războiul mediatic este confruntarea dintre mass-media aparţinând unor tabere aflate în stare de conflict armat, pentru a impune atât propriei opinii publice, cât şi celei internaţionale, propria versiune privind cauzele, desfăşurarea şi consecintele războiului în sine. În sens larg, războiul mediatic cuprinde întreg spectru de confruntări, purtate exclusiv de mass-media, atât între presa provenind din taberele adverse aflate în conflict, cât şi cele dintre diferitele organe ale mass-media aparţinând aceleiaşi părţi, referitoare la războiul în cauză, pentru impunerea propriilor puncte de vedere. ( HENTEA CĂTALIN – Propaganda fără frontiere, Bucureşti, Editura Nemira, 2002, pagina 24 )
Guvernul iugoslav a publicat pe o pagina de internet în primăvara anului 1999 următoarea definiţie: Războiul mediatic constă într-un repertoriu de tehnici şi presiuni psihologice aplicate de lobby-ul internaţional, organizaţii şi indivizi pentru atingerea scopurilor lor politice, prin utilizarea mass-media împotriva unor grupuri ţintă din propria ţară sau în străinătate pe perioade extinse de timp. ( http:/.gov.yu/mediawar/mediawar.htm - luna februarie 1999 - )
Ca orice formă de război, şi acesta cuprinde două laturi principale: agresiunea şi apărarea. Înaintea agresiunii se alege ţinta şi se face un studiu asupra ei cu scopul de a o cunoaşte cât mai bine. Aici se includ diferite studii asupra psihologiei şi mentălităţii grupului ţintă, asupra culturii şi civilizaţiei acestuia, aspra mijloacelor de apărare de care dispune în asemenea cazuri, ... Pe baza ei se găsesc punctele tari şi punctele slabe ale grupului. În funcţie de ele şi de scopurile urmărite se face planul de atac şi de contracarare a apărarii ţintei. Se caută slăbirea punctelor tari, precum şi exploatarea la maxim a punctelor vulnerabile.
De cele mai multe ori activitatea se desfăşoară sub controlul unor instiţutii specializate care răspund doar în faţa celui ce a lansat comanda operaţiunii. Instituţia care concepe şi conduce acţiunile, cunoaşte clar obiectivele şi scopurile ce trebuie atinse având la dispozitie un plan amplu de atingere a lor.
Ţintele sunt grupurile sociale ( statele în acest caz ) asupra cărora se încearcă exercitarea influenţei şi asigurarea controlului fie în mod direct, fie prin intermediari. Metodele de a ajunge la aceasta diferă în funcţie de scopurile acţiunii şi de caracteristicile ţintei.
Confruntarea nu este sesizată de majoritatea populaţiei din cauza insuficentei pregătiri a ei în domeniu. Metodele de luptă sunt adaptate armelor cu care se poartă confruntarea: informaţia, cuvântul, imaginea. Acţiunile vizează scopuri greu de urmărit pentru un om obişnuit.
Printre tacticile utilizate în acest tip de confruntare mediatică, conform guvernului iugoslav, figurează o anumită organizare a limbajului şi a stilului de prezentare a informaţiilor în mass-media, folosirea unor siboluri cu înţelesuri ascunse sau directe, masiva circulaţie de date şi informaţii neverificate furnizate de diferite agenţii de relaţii publice, grupuri de lobby.
Agresiunea urmăreşte influenţarea şi ( sau ) distrugerea sistemelor şi canalelor de comunicaţii în masă. Este vorba despre mass-media cu toate părţile componente: presa scrisă, radioul, televiziunea, agenţiile de presă. Se caută şi anihilarea elementelor care ripostează şi contracarează agresiunea.
Războiul mediatic are anumite mijloace prin care îşi atinge scopurile. Acestea ar fi: relaţiile publice, grupurile de lobby, limitarea accesului la informaţii, cenzura, dezinformarea, intoxicarea cu informaţii, propaganda, manipularea. Ele nu sunt decât diferite moduri de a influenţa masele şi au de multe ori elemente comune care le fac să se intersecteze. Le vom numi, în această lucrare, mijloace de manipulare.
În timpul războiului din Golful Persic ( 1991 ) Statele Unite şi aliaţii lor au manipulat opinia publică mondială prin intermediul mass-media pentru a transmite punctul lor de vedere despre conflict. Saddam Hussein a manipulat presa pentru a prezenta versiunea lui despre evenimente. Irakul nu a avut posibilităţiile pe care le deţineau Statele Unite şi, prin urmare, nu a fost credibil. America a folosit metode diverse şi sofisticate, deci, cu o notă mare de credibitate.
Războiul mediatic are că ţintă de cele mai multe ori, o naţiune, un stat şi acest lucru duce la o confruntare de mari dimensiuni cu repercusiuni pe plan mondial. Atacatorul este la rândul lui, de cele mai multe ori, un alt stat. Confruntarea nu prea apare în nici o strategie sau doctrina militară. O astfel de menţiune ar însema automat recunoaşterea implicării armatei în mass-media ceea ce ar pune sub semnul întrebării libertatea şi independenţa presei.
Acesta are atuul prezumţiei de obiectivitate al presei, elemente ce sporesc considerabil eficenţa acestui tip de confruntare. Se foloseşte de instituţiile de presă pentru a transmite diferite tipuri de mesaje. Apar informaţii false, informaţii curate, informaţii parţial adevărate, prezentarea unor informaţii într-un anumit context care le denaturează precum şi alte tehici specifice de manipulare.
