Radu I

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Radu I (n. 1330 - d. 1383), domnitor al Ţării Româneşti între c1377 - c1383, este fiul lui Nicolae Alexandru, frate şi succesor al lui Vladislav I, identificat de mulţi istorici cu legendarul Radu Negru, voievod mitic al începuturilor statului medieval Ţara Românească, fondator al instituţiilor acestui stat şi prim legiuitor. Discuţia în jurul acestui personaj rămâne deschisă căci, pe baza argumentelor de ordin istoric, nu se poate trage o concluzie clară în acest sens.

Radu I într-o reprezentare murală târzie atribuită lui Radu Zugraful (Secolul al XVIII-lea Biserica domnească de la Curtea de Argeş)

Asociat la tron probabil începând din 1372, conform părerii unor istorici, Radu I îşi începe domnia ca singur stăpânitor după 9 iulie 1374 când avem ultima menţiune documentară despre fratele său ca fiind în viaţă. Din nefericire nu s-au păstrat documente interne care să ateste domnia sa, însă există câteva referiri externe, în principal acte ale Regatului Maghiar şi o cronică italiană contemporană, precum şi o pisanie târzie, o iscripţie pe zidurile Bisericii Domneşti de la Curtea de Argeş şi o importantă cantitate de monede (ducaţi, dinari şi bani) emise de voievod.

Relaţiile cu regalitatea maghiară sunt în continuare încordate, ajungându-se la conflicte armate. Detaliile acestor lupte ne sunt neclare. O cronică italiană „Cronaca Carrarese“ povesteşte despre o expediţie a regelui maghiar Ludovic cel Mare d'Anjou în perioada 5 iulie - 14 august 1377 cu intenţia de a supune pe un „Radano prinzipo di Bulgaria infedelle“, identificat cu siguranţă cu Radu I. Aceste relaţii tensionate ce au precedat lupta sunt confirmate de socotelile Republicii Veneţiene unde, în dreptul aceluiaşi an, figurează o comandă destul de mare de armuri complete din partea voievodului valah. Aceste armuri aveau să le poarte acea „armadura da cavali“, 10.000 la număr (cifră desigur puţin exagerată), care sunt înfrânţi în lupta cu regele maghiar aşa cum reiese din cronica italiană mai sus spusă.

Dinar de argint emis de Radu I

Este greu de spus dacă oştile voievodului valah au fost chiar înfrânte căci din actele interne ale Regatului Maghiar ce au fost emise în perioada imediat următoare rezultă că Ludovic d'Anjou are în continuare intenţia de supune pe infidelul voievod. Astfel la 19 nioembrie, acelaşi an, regele promite negustorilor saşi din Braşov că „[...] dacă, aşa cum speră, Ţara Românească va ajunge în mâinile sale [...]“ va micşora taxele vamale. Ba din contră, într-un ordin dat castelanului de Orşova în 1382, prin care i se poruncea să nu lase nici un negustor străin să intre cu mărfuri în Ţara Românească şi să aibă grijă „zi şi noapte“ la graniţă raportând tot ce se petrecea, surprinzător, nu apare menţionat nici un ban unguresc al Severinului iar Orşova ca punct de graniţă ceea ce ar induce aproape fără dubii ideea că partea de răsărit a banatului, în urma luptelor, fusese anexată de voievodul muntean Radu I.

Poate de acest lucru este legată denumirea ciudată pe care o poartă voievodul valah în biografia lui Sigismund de Luxemburg în care, vorbindu-se de Vlad Dracul, se spunea că era fiul lui „Merzeweydan“ (Mircea) şi nepotul lui „Pankraz dem Weisen“ („Pankraz cel înţelept“). Numele de Pankraz (Pancratius) fiind explicat prin denaturarea denumirii de Radu Ban (ban de Severin, titlu luat după anexarea teritoriului), iar cât despre înţelepciunea sa, negura veacurilor nu a lăsat să se întrevadă motivele care au adus admiraţia celor din timpul său. Oricum, voievodul muntean, într-un alt document maghiar, de data asta contemporan cu evenimentele din 1377, poartă numele de „Godon“, denumire la fel de curioasă şi la fel de greu de explicat.

Cataramă de aur sculptată din mormântul atribuit lui Radu I

Un eveniment important legat de domnia lui Radu I îl reprezintă aducea moaştelor sfintei mucenice Filofteia, de la Târnovo (unde domnea sora sa Ana) la Argeş, fapt petrecut în preajma anului 1384 când scena este imortalizată pe pereţii bisericii domneşti de la Curtea de Argeş căreia i-au fost lăsate în grijă şi a cărui ctitor era voievodul, alături de fratele şi părintele său. De altfel activitatea de ctitor de lăcaşe de cult îl situează printre cei mai activi domnitori ai Ţării Româneşti, în timpul domniei sale construindu-se, printre altele mai mărunte, importantele mănăstiri Tismana, Cozia şi Cotmeana. Tot în timpul domniei lui Radu I se înfiinţează cele două episcopii catolice de la Severin (c1380) şi cea de la Argeş 9 mai 1381) precum şi, prin tradiţie, ctitorirea unei mănăstiri catolice la Târgovişte.

Un alt moment important şi controversat al domniei lui Radu I îl reprezintă stăpânirea asupra ţaratului de Vidin. La baza acestei teorii ar sta o inscripţie ilizibilă de pe zidurile bisericii domneşti de la Curtea de Argeş în care, unii cercetători, au identificat titulatura voievodală „domn singur stăpânitor al Ungrovlahiei, al Vidinului şi al oblastiei Vidinului“. Într'adevăr relaţiile erau încordate între domnitorii munteni Vladislav I, Radu I şi ţarii bulgari de la Târnovo şi Vidin, Şişman şi Ioan Straţimir, aflaţi ei înşişi în dispute aprige pentru succesiunea pe tronul părintesc. La un moment dat Vladislav anexează Vidinul, cedându-l ulterior stăpânului firesc. Este posibil ca acelaşi lucru să-l fi făcut şi fratele său, dovezile în acest sens fiind insuficiente.

Momentul morţii voievodului este necunoscut, la fel ca şi mormântul său. În urma săpăturilor efectuate în anul 1920 în necropola voievodală din incinta bisericii domneşti de la Curtea de Argeş a fost dezvelit un bogat mormânt de sfârşit de secol al XIV-lea presupus a fi al lui Radu I. Costumaţia defunctului, accesoriile vestimentare şi bijuteriile îl arată pe posesor ca pe un puternic principe feudal, cu nimic deosebit de regii Europei Occidentale ai vremii sau de împăraţii bizantini, fastul impresionant al curţii muntene fiind de altfel o realitate de mult demonstrată.