Serdar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Serdarii apar în Ţara Românească şi Moldova în sec. XVII-XVIII, ca comandanţi de oaste în genere şi în special de călărime. În sec. XVIII-XIX funcţia devine boierească (de rang mijlociu). Cuvântul vine din turcescul serdār.

Au existat un număr de funcţii legate de sau înrudite cu cea de serdar:

• Cârcserdár: comandant de poteră sau căpitan de jandarmerie (la turci).
• Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili.
• Vel serdar, marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste facând parte dintre boierii de divan.

Cel puţin în prima etapă a existenţei acestei funcţii în Ţările române (sau chiar în spaţiile care aparţineau în mod direct Porţii Otomane), serdarii veneau din sudul Dunării, fiind în genere greci, evrei spanioli (sefarzi) etc., ca de exemplu Emanuel Giani Ruset, între altele serdar de Chişinău, Basarabia în 1755 şi vel serdar în 1756. El a fost de asemenea caimacam de Craiova, capuchehaie, spătar, vel postelnic, dar şi domnitor, atât în Ţara Românească (oficial între mai 1770 - octombrie 1771, deşi a continut să elibereze acte ca domnitor până în 1774), cât şi în Moldova (11 mai 1788 - octombrie 1788). A trecut prin politicile vremii luptând în special împotriva Rusiei.