Solidaritatea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la sindicatul polonez Solidaritatea. Pentru alte întrebuinţări ale termenului vedeţi Solidaritate (dezambiguizare).

**Solidaritatea**

Sindicatul Independent Autocefal "Solidaritatea"
(Niezależny Samorządny Związek Zawodowy "Solidarność")
Fondat	septembrie 1980
Data afilierii
Data dizolvării
A fuzionat în
Membri	1.185.000 (2006)¹
Ţară	Polonia
Sindicat-mamă
Afiliere	CISL, CMM, CES, CCS
Oameni cheie
Sediu	Gdańsk, Polonia
Sit web	www.solidarnosc.org.pl
¹ www.solidarnosc.org.pl - detalii depsre numărul de membri.

Solidaritatea ascultă (poloneză:Solidarność; nume integral: Sindicatul Independent Autocefal "Solidaritatea" — Niezależny Samorządny Związek Zawodowy "Solidarność") este o federaţie sindicală fondată în septembrie 1980 la Gdańsk în Polonia şi condusă iniţial de Lech Wałęsa. În anii 1980 a constituit o importantă mişcare anticomunistă, adunând de la persoane asociate cu Biserica Catolică până la membri ai stângii anticomuniste. Solidaritatea sugera nonviolenţa în activitatea membrilor săi.

Supravieţuirea Solidarităţii a reprezentat un eveniment fără precedent nu doar pentru Polonia, un satelit al Moscovei condus pe un sistem comunist unipartit, ci pentru întregul bloc estic.

Influenţa crescândă a Solidarităţii a condus la intensificarea şi răspândirea idealurilor anticomuniste în întreaga Europă Centrală şi de Est, slăbind regimurile comuniste. În Polonia, Solidaritatea a fost principala cauză a prăbuşirii comunismului. Criza economică tot mai adâncă de la sfârşitul anilor 1980 a determinat izbucnirea unor greve masive, iar guvernul, ameninţat de faliment economic, a fost nevoit să încheie un acord cu sindicatele libere, prin care s-a decis organizarea primelor alegeri libere. Curând, Republica Populară Polonia a fost înlocuită de o republică democrată.

Aceste alegeri, în care au învins cu precădere candidaţi anticomunişti, au cauzat o serie de revoluţii paşnice anticomuniste în Europa Centrală şi de Est. Modelul Solidarităţii a fost preluat, pe diverse căi, de opoziţia din întreaga Europă comunistă, fapt care a determinat căderea blocului estic şi, mai apoi, dizolvarea Uniunii Sovietice la începutul anilor 1990.

[modifică] Istorie

Milioane de polonezi îl aclamă pe Papa Ioan Paul al II-lea în primul său pelerinaj ca suveran pontif în Polonia

După al doilea război mondial, Polonia a intrat sub sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, devenind curând o ţară comunistă, condusă de Partidul Unit Muncitoresc Polonez.

Regimul de tip sovietic, bazat pe ideologia comunistă ateistă, era greu de acceptat pentru o populaţie antirusească şi profund catolică. Nemulţumirile sociale s-au accentuat spre finalul anilor 1960. În urma mişcărilor studenţeşti din 1968 şi grevelor de la Gdańsk şi Gdynia din decembrie 1970, situaţia a devenit foarte tensionată, iar poliţia a intervenit deschizând focul asupra muncitorilor fără apărare.

La conducerea elitei politice comuniste a ajuns Edward Gierek care a împăcat muncitorii prin reaşezarea preţurilor şi cu promisiunea îmbunătăţirii nivelului de trai. Începând cu 1975, economia a intrat din nou în recesiune. Primele greve au avut loc în iunie 1976 în fabricile Radom şi Ursus. În urma reprimării lor de către guvern, mişcarea muncitorească a primit sprijin din partea intelectualităţii, prin înfiinţarea Comitetului de Apărare al Muncitorilor (Komitet Obrony Robotników în poloneză). Această organizaţie lupta pentru apărarea drepturilor omului şi pentru eliberarea deţinuţilor politici. Totodată, organizaţia şi-a exprimat intenţia de a fonda sindicate libere şi independente, deoarece toate sindicatele existente se aflau sub controlul partidului comunist.

La 16 octombrie 1978, Karol Wojtyła, episcop de Cracovia a fost ales Papa Ioan Paul al II-lea. Un an mai târziu, în timpul primului său pelerinaj în Polonia, milioane de polonezi au participat la slujbele sale. Papa a chemat la respectarea tradiţiilor naţionale şi a subliniat importanţa libertăţii şi a drepturilor omului.

Situaţia economică s-a deteriorat şi mai mult la începutul anilor 1980. În iulie 1980, guvernul condus de Edward Gierek, aflat în impas, a decis creşterea preţului cărnii. Grevele izbucnite erau greu de reprimat. Criza s-a adâncit odată cu intrarea în grevă a muncitorilor de pe şantierele navale din Gdańsk, la 14 august 1980. Aceştia erau conduşi de electricianul militant Lech Wałęsa. Pentru prima dată, activitatea greviştilor a fost coordonată, iar guvernul a fost nevoit să se aşeze la masa negocierilor şi să semneze în august 1980 la Gdańsk un acord prin care se stipulau, printre altele, dreptul la grevă, legalizarea înfiinţării sindicatelor independente şi desfiinţarea cenzurii.

La 17 septembrie, reprezentanţii muncitorilor din întreaga Polonie au decis constituirea unui sindicat naţional independent, Solidaritatea. Un an mai târziu, în octombrie 1981 s-a desfăşurat primul congres al Solidarităţii, iar Lech Wałęsa a fost ales preşedinte.

După acordul de la Gdańsk, Moscova a exercitat o presiune puternică asupra guvernului polonez, cerându-i să ia măsuri pentru a-şi întâri poziţia. Noul conducător de partid, generalul Wojciech Jaruzelski, a decretat pe 13 decembrie 1981 legea marţială, a scos sindicatul Solidaritatea în afara legii pe 8 octombrie 1982 şi i-a arestat pe conducătorii acestuia. Protestele muncitoreşti au fost reprimate de trupele de asalt poliţieneşti ZOMO (Zmotoryzowane Odwody Milicji Obywatelskiej). Una dintre cele mai mari demonstraţii, a avut loc pe 16 decembrie 1981 la mina Wujek, unde forţele guvernamentale au deschis focul asupra protestatarilor, omorând 9 persoane şi rănind alte 21. Grevele au încetat până la 28 decembrie, iar mişcarea Solidarităţii părea înăbuşită.

"La amiază, 4 iunie 1989"
Poster de propagandă al Comitetului Cetăţenilor Solidarităţii, de Tomasz Sarnecki

Legea marţială a fost retrasă formal în iulie 1983, deşi controlul sporit al libertăţilor civile şi al activităţii politice, precum şi raţionalizarea mâncării au rămas în vigoare până în a doua jumătate a anilor 1980. Criza economică tot mai adâncă şi reformele de glasnost şi perestroika din Uniunea Sovetică au condamnat la eşec toate încercările puterii de a rezolva situaţia prin măsuri constrângătoare. Pe 21 aprilie 1988, un nou val de greve a izbucnit pe teritoriul Poloniei. Pe 2 mai, muncitorii de la şantierul naval din Gdańsk s-au alăturat protestelor. Revoltele au fost reprimate temporar de guvern, dar în scurt timp acestea au reizbucnit: greva minerilor din Jastrzębie Zdrój (15 august) s-a extins până la 20 august în mai multe mine poloneze, iar pe 22 august muncitorii de la şantierul naval din Gdańsk au intrat din nou în grevă. Pe 26 august, Czesław Kiszczak, ministrul de interne de la acea vreme, a declarat la televiziune că guvernul este dispus să negocieze; cinci zile mai târziu s-a întâlnit cu Wałęsa.

În urma unui acord încheiat, nu numai că s-a repus în legalitate Solidaritatea, dar s-a decis organizare de alegeri libere. Legea electorală permitea Solidarităţii să depună candidaturi pentru un număr restrâns de locuri (35%) din camera inferioară a Parlamentului polonez (Sejm), însă nu existau restricţii pentru Senat.

La publicarea rezultatelor alegerilor s-a constatat că opoziţia a câştigat toate mandatele acolo unde i s-a permis să prezinte candidaţi. Sprijinul popular a fost atât de puternic încât în noul guvern de coaliţie, Solidaritatea deţinea majoritatea. Pe 24 august, camera inferioară a ales primul premier necomunist după 40 de ani, în persoana lui Tadeusz Mazowiecki. Curând, pe scena politică au apărut noi forţe politice democrate. După o campanie electorală liberă, Lech Wałęsa a câştigat alegerile prezidenţiale pe 9 decembrie 1990.

[modifică] După revoluţie

După revoluţie, organizaţia s-a transformat într-o uniune sindicală obişnuită. În 1996, a fost întemeiată o aripa politică, Acţiunea Electorală de Solidaritate (AWS) - acum o forţă politică neglijabilă. Solidaritatea are în prezent aproximativ 1,5 milioane de membri.

[modifică] Influenţa Solidarităţii peste hotare

Reuşita protestelor Solidarităţii a inspirat o succesiune de revoluţii anticomuniste în Europa Centrală şi de Est, cunoscute sub numele de Toamna Naţiunilor (Jesień Ludów). Modelul Solidarităţii a fost preluat, pe diverse căi, de grupurile de opoziţie din blocul estic, fapt care a provocat prăbuşirea comunismului est-european şi care a contribuit la dizolvarea Uniunii Sovietice la începutul anilor 1990.