Tipuri de romane

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

[modifică] Tipuri de romane

Romanele realiste

Fac obiectul a ceea ce am putea numi un contract implicit cu cititorul: ceea ce se spune este adevărat şi, totuşi, este o operă ficţională şi totul e inventat. Iată un aspect care poate să pară paradoxal, dar care cuprinde esenţa romanului realist: ceea ce citesc s-ar fi putut întâmpla. Acest lucru permite o identificare foarte puternică a lectorului cu personajul principal, pentru puţinii care îşi regăsesc propriile emoţii. din acest considerent romanul realist este foarte precis în ceea ce priveşte termenii, contextul istoric şi social, descrierile şi portretele care servesc chiar la inserţia istoricului prin metaforă. literatura secolului al XIX-lea. Émile Zola, Gustave Flaubert.

Romanele suprarealiste

Această mişcare îşi propune acordarea producţiilor sale, atât lingvistice cât şi plastice, la statutul de experimentare ştiinţifică: tentativă de explorare în profunzime atât a lumii (mai exact, a realităţii ascunse), cât şi a gândirii (adică a inconştientului), oferind o cu noaştere totală. Aceste opere ţin de domeniul imposibilului şi impune, prin poezie, imagini şi situaţii, detaşarea de lumea noastră pentru a o înţelege mai bine şi pentru a o critica mai eficient. Romanele lui Boris Vian le stau mărturie, precum L'arrache-cœur. literatura de la începutul secolului al XX-lea.

Romanele fantastice

Abordează teme precum moartea, lumea de dincolo şi angoasele. fantasticul începe printr-o alunecare de sens a realităţii care decalează istoria realismului la fantastic. Tzvetan Todorov plasează la baza literaturii fantastice fenomenul îndoielii. După el, fantasticul se naşte în momentul în care personajul, naratorul sau cititorul pune la îndoială realitatea evenimentului povestit. Imposibilitatea de a decide dacă evenimentul narat aparţine lumii cunoscute, raţionale şi creditabile sau mai degrabă unei lumi în care domnesc forţe necunoscute şi misterioase determină, potrivit acestui teoretician, apartenenţa la genul fantastic. H.-P. Lovecraft consideră că spaima şi groaza suscitate de naraţiune sunt pilonii genului. parcurgând aceste definiţii, devine evident faptul că apogeul genului se situează în secolul al XIX-lea prin autori precum Goethe, Villiers de L'Isle Adam, Maupassant, Poe sau Hoffmann. e de reţinut că genul reapare la începutul şi la sfârşitul secolului al XX-lea prin H.-P. Lovecraft şi Stephen King.

Romanele science-fiction

Utilizează tehnologia ştiinţifică drept context primordial pentru desfăşurarea unei întâmplări care deseori anticipă timpul scrierii. Isaac Asimov.

Romanele de anticipaţie

Relatarea anticipează timpul scrierii fără să facă din tehnologie un subiect primordial ("1984" de George Orwell).

Noul roman

Acest termen regrupează opere publicate începând din anii 1950, care au în comun refuzul genului romanesc clasic: intriga şi psihologiile personajelor trec în plan secund. fostul contract cu cititorul devine mai degraba: romanul este scriere, întâmplarea nu are atâta importanţă pe câtă o are forma. este aventura scrierii aşternute pe hârtie. literatura de pe la mijlocul secolului al XX-lea. Marguerite Duras, Alain Robbe-Grillet.

[modifică] Tipuri de romane după conţinut

[modifică] Tipuri de romane

O extraordinară diversificare a suferit romanul, câteva specii ale acestuia putând fi, după conţinut:

• Roman de moravuri
• Roman biografic
• Roman autobiografic
• Roman istoric
• Bildungsroman
• Roman fantastic
• Roman science-fiction
• Romanul psihologic
• Roman de aventuri
• Roman poliţist
• Roman de groază
• Roman foileton
• Roman grafic
• Roman fluviu
• Roman cu cheie (a clef]
• Roman de consum

După curentul literar din care face parte autorul sau, s-au succedat următoarele specii:

• Roman realist
• Roman naturalist
• Roman suprarealist
• Roman avangardist
• Roman realist-socialist
• Roman existenţialist
• Roman structuralist
• Noul roman francez
• Roman postmodern
• Roman interactiv, pe suport electronic.

O dată cu dispariţia eroilor cu credinţă tare şi demni de a figura într-o epopee sau într-o tragedie, romanul s-a dovedit cea mai potrivită formulă pentru a exprima deplin actuala condiţie umană în toată complexitatea sa.