Tubocurarină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tubocurarina aparţine clasei de alcaloizi bisbenzilizochinolinici, clasă ce are drept precursori biosintetici fenilalanina şi tirosina.

Tubocurarina (complet (+)Tubocurarina sau d Tubocurarina) este alcaloidul de tip cuaternar principal din Curara.

[modifică] Scurt istoric

A fost izolată pentru prima dată din curara tub(sub formă de clorhidrat), o otravă foarte puternică, paralizantă, folosită de indienii din America de Sud la vînătoare, de către H.King în anul 1935, pentru ca în 1943 Wintersteiner şi Dutcher de la universitatea Harvard să pună la punct o metodă de sinteză. Deşi iniţial prin metodele din acea vreme formula sa a a fost stabilită ca fiind cu ambii atomi de azot cuaternari, dimetilaţi, prin metodele moderne şi anume protometria RMN, s-a ajuns la concluzia ca un atom de N este dimetilat în timp ce al doilea atom de N formează clorhidraţi.

[modifică] Acţiune farmacologică şi utilizare

Blochează receptorii acetilcolinici ^[1] de pe placa motorie, oprind astfel conducerea influxului nervos la nivelul plăcii motorii şi a contracţiei musculare induse prin stimularea directă.D-Tubocurarina conţine un atom de azot cuaternar, ceea ce determină o încărcare pozitivă dublă, iar din această cauză nu poate trece bariera hematoencefalică şi nu se absoarbe la nivel intestinal.Indienii sud americani au observat prima dată acest lucru astfel încit animalele ucise puteau fi consumate în siguranţă. Tubocurarina se utilizează pentru efectul curarizant (paralizia muschilor striaţi) , efect care este potenţat de eter şi alte narcotice.Mai este folosită ca adjuvant în anestezie, endoscopii, tetanos.