Vlahia Mare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vlahia Mare (în limba greacă: Μεγάλη Βλαχία (Megale Vlachia)), cunoscută şi ca Tesalia Valahă, a fost un stat al ciobanilor aromâni (vlahi), care a existat în secolele al XII-lea – al XIII-lea, care includea zona grecească Tesalia, zona centrală a Munţii Pindului şi unele părţi ale Macedoniei.
Prinţesa bizantină Anna Komnene (1083 – 1153) a fost primul autor medieval care a scris despre aşezările aromâne din munţii Tesaliei. Benjamin din Tudela, în secolul al XII-lea, este autorul primei relatări despre statul independent "Vlahia Mare" din munţi. El scria: "Nici un om nu poate urca să se lupte împotriva lor şi nicun rege nu poate domni peste ei."
După cucerirea latină a Constantinopolului din 1204, Vlahia Mare a fost inclusă în Despotatul Epirului, dar a reuşit să-şi recucerească rapid independenţă.
[modifică] Resurse internet
- Asterios Koukoudis – Vlahia Mare şi comunitatea bizantină (secolele al XIII-lea – al XIV-lea) (Η Μεγάλη Βλαχία κι η βυζαντινή κοινοπολιτεία) [1]
