Alofon
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În fonetică, sunete articulate diferit se numesc alofone dacă reprezintă doar variante de pronunţare ale unuia şi aceluiaşi fonem. Aceasta înseamnă că, în limba avută în vedere, nu există nici o situaţie în care prin înlocuirea unui sunet dintr-un cuvînt cu un alofon al său sensul cuvîntului să se schimbe. Două sunete care sînt alofone într-o limbă pot fi foneme distincte în alta. Un alt termen echivalent cu alofon este variantă poziţională (a unui fonem).
De exemplu, cuvintele româneşti miting (reuniune publică pe teme politice sau sociale) şi fiting (piesă de legătură pentru conducte) au exact aceleaşi vocale. Totuşi, în cuvintele englezeşti de origine meeting şi fitting prima vocală din fiecare cuvînt este diferită. În limba engleză vocala lungă [iː] din meet şi vocala scurtă [ɪ] din fit sînt fonemic diferite, aşa cum se poate dovedi prin perechi minimale de cuvinte precum seat /siːt/ şi sit /sɪt/ care pot să apară ca identice pentru un vorbitor nativ de limba română fără experienţa sunetelor din engleză.
Cuprins |
[modifică] Reguli
Pentru a stabili dacă două sunete ale unei limbi date sînt alofone ale aceluiaşi fonem sau sînt foneme distincte se pot aplica următoarele reguli, formulate de lingvistul rus Nikolai Sergeevici Trubeţkoi în lucrarea Grundzüge der Phonologie (Principiile fonologiei):
- Două sunete care apar exact în acelaşi context fonetic şi care pot fi înlocuite unul cu altul fără să se producă schimbarea sensului sînt alofone ale aceluiaşi fonem.
- Două sunete care apar exact în acelaşi context fonetic şi care nu pot fi înlocuite unul cu altul fără să se producă schimbarea sensului sau fără a face cuvîntul de nerecunoscut sînt foneme distincte.
- Două sunete asemănătoare între ele din punct de vedere al articulării şi al percepţiei, care nu apar niciodată în acelaşi context fonetic, trebuie considerate ca fiind alofone ale aceluiaşi fonem.
[modifică] Exemple de alofone în limba română
Următoarele grupuri de sunete din limba română sînt fonetic diferite dar percepute ca foneme identice:
- Consoana palatală [ç], consoana velară [x] şi consoana glotală [h], ca de exemplu în cuvintele hipopotam, horn şi haină. Deşi articulate diferit, consoanele iniţiale din aceste cuvinte sînt percepute (şi scrise) identic.
- Consoana palatală [c] şi consoana velară [k], ca de exemplu în cuvintele chel şi cal. Într-o transcriere fonetică precisă aceste cuvinte se notează [cel] şi [kal]. O transcriere fonemică va neglija această diferenţă pentru că nu are nici o valoare semantică: /kel/ şi /kal/.
- Consoana alveolară [n] şi consoana velară [ŋ], ca de exemplu în cuvintele rană şi rangă. Prezenţa lui [ɡ] velarizează articularea lui [n]. Este de remarcat că poziţia limbii în pronunţia celor două alofone ale lui /n/ este total diferită.
[modifică] Exemple de alofone din alte limbi care sînt distincte în limba română
Limba română foloseşte la rîndul ei sunete care, deşi pentru vorbitorii nativi sînt diferite, pentru vorbitorii altor limbi pot să pară identice.
[modifică] Limba engleză
Cei mai mulţi vorbitori nativi de limba engleză aud vocalele româneşti u şi â/î ca identice sau aproape identice, întrucît cele două sunete sînt alofone în engleză. De exemplu, vorbitorilor de engleză le este greu să distingă cuvintele un şi în. De asemenea, cuvîntul România sună aproape ca Romunia pentru urechile unui vorbitor nativ de engleză.
O altă confuzie frecventă a vorbitorilor nativi de limba engleză care învaţă limba română este aceea între vocalele româneşti a şi ă din silabele neaccentuate. Una din consecinţe este nerecunoaşterea corectă a articolului hotărît din unele substantive feminine, de exemplu apa se confundă cu apă. Această confuzie se explică prin aceea că în limba engleză cele mai multe vocale se transformă într-o vocală mijlocie centrală (schwa în engleză) atunci cînd nu sînt accentuate.
[modifică] Limba japoneză
Numărul de sunete folosite în limba japoneză este relativ redus faţă de cele ale altor limbi. Ca urmare este frecventă situaţia în care vorbitorii nativi de limba japoneză nu reuşesc să distingă între sunete care în alte limbi sînt fonemic diferite.
De exemplu, consoanele l şi r din cuvintele româneşti lac şi rac sună identic pentru urechile celor mai mulţi japonezi. Aceeaşi problemă o au şi vorbitorii nativi de limba coreeană. De asemenea silabele si şi şi sînt alofone în limba japoneză, ceea ce înseamnă că perechi de cuvinte româneşti precum sifon şi şifon sînt percepute ca fiind identice.
Confuzii similare apar şi la alte perechi de sunete: tu şi ţu, ti şi ci, zi şi gi, etc.
[modifică] Limba vietnameză
În limba vietnameză nu există consoana africată alveolară surdă [ʦ] (ca la începutul cuvîntului ţambal), aceasta fiind percepută ca un alofon al lui [s] (o consoană fricativă alveolară surdă). Ca urmare vorbitorii nativi de vietnameză confundă aceste două sunete în alte limbi.
