Amvrosii Popovici
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mitropolitul Amvrosii Popovici (în limba rusă: Амвросий Попович) (n. 1791, Turcia, d. 30 octombrie 1863, Zill) a fost primul mitropolit ortodox de rit vechi al ierarhiei de Fântâna Albă în perioada 28 octombrie 1846 - 6 decembrie 1847.
Sf. Mitropolit Ambrosii Popovici (din botez Andrei Gheorghievici Popovici) s-a născut în anul 1791 în satul Maistra, aflat la 6 km de oraşul Enosa, care aparţinea pe atunci Turciei. Ulterior satul său natal a făcut parte din Bulgaria, iar astăzi face parte din nou din Turcia. Familia sa era de origine greacă. Tatăl său, Gheorghe Popovici, era preot al Bisericii Ortodoxe Greceşti şi şi-a pregătit fiul încă din copilărie pentru a deveni slujitor al Bisericii.
Tânărul Andrei a intrat la Seminarul Teologic, ale cărui studii le-a urmat apoi. În anul 1811, Andrei s-a căsătorit şi în acelaşi an a fost hirotonit ca preot de către mitropolitul Matei de Enosa. Soţia sa a a murit în anul 1814. Peste trei ani, în anul 1817, Ambrosie a devenit iconom stavrofor. Mitropolitul Matei l-a găzduit în reşedinţa arhiepiscopală. Zelul său religios, buna formare teologică şi calităţile sale personale au atras curând atenţia ierarhilor Bisericii Greceşti şi în anul 1823, Ambrosie a fost numit stareţ al Mănăstirii Sf. Treime din ins. Halki (din Marea Marmara).
De aici a fost transferat de către Patriarhul de Constantinopol la Bosfor. A urcat rapid treptele ierarhice şi a fost ridicat de către patriarh la rangul de protosinghel al Bisericii de la Constantinopol. După moartea mitropolitului Veniamin al Bosniei în anul 1835, Sinodul Patriarhiei de la Constantinopol l-a preferat pe protosinghelul Ambrosie ca mitropolit al Bosniei. IPS Ambrosie a plecat apoi la Sarajevo (capitala Bosniei), care aparţinea pe atunci de Imperiul Otoman.
Prin oprimarea populaţiei locale, turcii duceau în Bosnia o politică de jefuire a bogăţiilor acestei ţări. În mod tradiţional, mitropoliţii Bosniei nu se amestecau în treburile autorităţilor turceşti. Mitropolitul Ambrosie nu a putut rămâne însă indiferent faţă de situaţia mizeră a populaţiei - a început să-i atragă de partea sa şi să le susţină necesităţile. Acesta a fost un fapt atât de neobişnuit în acele vremuri pentru un episcop grec, că populaţia chiar nu l-a recunoscut pe Ambrosie că este grec. Circulau zvonuri că ar fi de fapt slav şi mai ales bulgar.
Populaţia bosniacă îl considera un om sfânt, datorită marii sale griji faţă de poporul păstorit. El nu iubea arginţii şi cerea poporului să fie calm şi să nu facă revolte pentru a nu suferi apoi masacre din partea turcilor. Noul conducător al Bosniei, Xozrev-Paşa, a instigat negustorii locali să-i scrie patriarhului de la Constantinopol pentru a-i cere demiterea mitropolitului Ambrosie pentru "amestec în politica statului". Patriarhul de atunci, Anthimos al II-lea, deşi a înţeles de ce este acuzat mitropolitul Ambrosie, nu a îndrăznit să se opună plângerilor autorităţilor turceşti, care cereau înlocuirea mitropolitului.
La 12 septembrie 1840, patriarhul Anthimos al II-lea l-a chemat pe mitropolitu Ambrosie la Constantinopol. După sosirea la Constantinopol, mitropolitul Ambrosie a devenit episcop în retragere şi a primit o pensie din partea Patriarhiei.
"În anul 1846 a avut loc un sobor al tuturor credincioşilor ortodocşi de rit vechi, iar principala problemă fiind trimiterea unei delegaţii în Palestina în căutarea creştinilor fugiţi din Rusia în timpul marilor prigoniri, gândindu-se că poate acolo vor fi şi episcopi, să-i găsească şi să-i aducă în Austria, la Fântâna Albă. Din delegaţie făceau parte doi călugări: Alimpie Miloradov şi Pavel Velikodvorski. Aceşti doi călugări vor trece prin localitatea populată şi astăzi de Staroveri – Sarichioi (jud. Tulcea)– şi rugându-se lui Dumnezeu şi Maicii Domnului şi-au continuat drumul. Ajungând la Constantinopol şi făcând popas acolo vor afla de un arhiereu fără scaun.
Acesta nu va fi nimeni altul decât I.P.S. Mitropolit Ambrosie Popovici al Bosniei, viitorul întâistătător al Ierarhiei de la Fântâna Albă. Neavând catedră, el trăia în Ţarigrad, pe lângă Patriarhie. Prin multe rugăciuni şi dovezi ale adevăratei credinţe (i-au prezentat istoria şi ideologia acestei Biserici), călugării au reuşit să fie înţeleşi şi ca urmare mitropolitul Ambrosie, acceptă credinţa creştin ortodoxă de rit vechi.
Mitropolitul Ambrosie, împreună cu cei doi călugări, Alimpie şi Pavel iau drumul Fântânii Albe prin Sarichioi (jud. Tulcea). La mănăstirea din Fântâna Albă înaltul prelat a fost întâmpinat de preotul Ieronim, după care, prin mirungerea oficiată de acesta, a început să păstorească, prin hirotonisirea episcopilor, preoţilor şi diaconilor.
La data de 11 iulie 1846, proaspătul Întâistătător, se va adresa Împăratului Austriei Ferdinand cu o cerere, prin care cere să fie recunoscut ca mitropolit al credincioşilor de rit vechi. Acesta primeşte aprobarea la 23 iunie 1847 prin două recunoaşteri înregistrate cu numerele 9950 şi 22955.
Mitropolia creştinilor de rit vechi a fost înfiinţată la sfârşitul anului 1846 la Fântâna Albă (în regiunea Bucovina). Aprobarea de înfiinţare a acestei Mitropolii a fost dată de guvernul austriac, prin Înaltul Decret Imperial din 6 septembrie 1846. Un aport deosebit la înfiinţarea Mitropoliei de la Fântâna Albă, l-a avut Pavel Vasilievici Velikodvorski, care în anul 1837 a făcut o călătorie prin Caucaz, pentru a verifica informaţiile, potrivit cărora s-ar fi păstrat acolo credinţa ortodoxă de rit vechi. El a fost arestat, iar după eliberarea lui din închisoare, a plecat în Bucovina, stabilindu-se la mănăstirea de la Fântâna Albă, unde a întocmit statutul Mănăstirii. Făcând o călătorie la Viena, reuşeşte să fie primit în audienţă la împăratul Ferdinand, iar în anul 1844 va obţine permisiunea pentru organizarea Episcopatului.
La 28 octombrie 1846, în Mănăstirea ortodoxă de rit vechi de la Fântâna Albă, a avut loc ceremonia solemnă prin care mitropolitul Ambrosie Popovici a trecut la Biserica Ortodoxă de Rit Vechi, asumându-şi ideologia şi învăţăturilke acestei Biserici.
O parte dintre staroveri nu-l vor primi, rămânând cu preoţii veniţi din Rusia (preoţi fugari), pe semn că mitropolitul Ambrosie nu ar fost de acord să fie miruns. Cei care l-au acceptat pe Ambrosie s-au numit credincioşi de rit vechi de Fântâna Albă, iar partea cealaltă care acceptau preoţii fugari s-au numit o perioadă beglopopovţî, iar azi aparţin de Ierarhia de Novozâbkov.
Clasa beglopopovţilor încerca prin tot felul de mijloace să-l calomnieze, să-l ponegrească pe mitropolitul Ambrosie născocind tot felul de motive. Tot ei au scos broşuri în care menţionau că mitropolitul Ambrosie a primit interdicţia de a mai sluji din partea Patriarhului său până la trecerea la credinţa de rit vechi.
Subbotiul Ivanovici, marele apologet al Ortodoxiei oficiale din acea vreme, dezvăluie invenţia pusă în circulaţie de adeptul belopopoviţ Platon Afanasievici. Dimpotrivă, când mitropolitul Ambrosie a trecut la Biserica de rit vechi, şi aflând aceasta, Patriarhul Constantinopolului, i-a trimis o scrisoare în care îi cerea să se reîntoarcă şi că îi va da cea mai bună Eparhie." [1].
Mitropolitul Ambrosie a refuzat categoric, iar o altă mărturie despre vrednicia sa, relatează: ajungând mitropolitul Ambrosie la Viena cu deputaţii săi pe 25 iunie, şi prezentându-se personal împăratului Ferdinand I, pe 11 iulie, cu cererea şi celelalte acte, Împăratul trimite consulului Ţarigradului o scrisoare, cerând să fie arătată Patriarhului şi să fie întrebat acesta, dacă există într-adevăr un mitropolit Ambrosie şi dacă nu este oprit de a oficia slujbe religioase. Patriarhul va răspunde că nu doar există, ci acest mitropolit n-a greşit cu nimic, iar schimbarea lui a fost cauzată invidiei turcilor. Mai mult, el este liber să plece din Eparhia sa prin acordul primit de patriarhul Anthimos, care a şi semnat în acest răspuns. Împăratul a primit hârtiile consulului şi a emis Decretul Cancelariei Împăratului pe 3 noiembrie 1846, nr. 34987.
Mitropolitul Ambrosie nu a stat multă vreme la Mănăstirea de la Fântâna Albă. La 6 ianuarie 1847, pentru prima dată a hirotonisit la rang de episcop pe preotul Kiril Timofeev, apoi pe ieromonahul Arcadie Dorofeev, devenit astfel episcopul credincioşilor din Dobrogea (Slava Rusă), iar pe Antonie pentru credincioşi de rit vechi din Rusia. De asemenea, a mai hirotonit cinci preoţi şi trei ierodiaconi.
La 6 decembrie 1847, în semn de protest contra episcopului Antonie al Rusiei, la cererea energică a guvernului rus în frunte cu Împăratul Nicolae I, mitropolitul Ambrosie este calomniat de acesta în faţa guvernului austriac, şi este exilat pentru totdeauna de la Fântâna Albă la Ţill (Austria, astăzi în Slovenia), unde a trăit sub strictă supraveghere timp de 15 ani, până la moartea sa survenită pe 30 octombrie 1863. I s-a propus eliberarea sa în schimbul revenirii în subordinea Patriarhiei Constantinopolului, dar IPS Ambrosie a refuzat. A fost înmormântat în cimitirul grecesc din oraşul Trieste (astăzi în Italia).
Mitropolia de la Fântâna Albă a înaintat în anul 1912 o cerere către autorităţile austriece pentru a permite aducerea rămăşiţelor pământeşti ale mitropolitului Ambrosie de la Trieste la Fântâna Albă. Începerea primului război mondial nu a permis realizarea acestui plan. Cu ocazia Soborului Mondial al Bisericii de Rit Vechi din septembrie 1996 de la Brăila, mitropolitul Ambrosie a fost trecut în rândul sfinţilor. La 3 iulie 2000, rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului Ambrosie au fost aduse de la Trieste, fiind depuse în Catedrala Mitropolitană de Rit Vechi din municipiul Brăila (România).
