Artemis
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Artemis era în mitologia greacă zeiţa vânătorii, asimilată timpuriu de către romani cu Diana, o veche divinitate de origine italică.
Artemis, soră geamănă cu Apollo, era fiica lui Zeus şi a lui Leto. La început a avut aceleaşi atribute cu fratele ei: era o divinitate răzbunătoare, care semăna molimi şi moarte printre muritori. Artemis îşi secondează fratele în numeroase acţiuni: îl însoţeşte în exil atunci când Apollo ispăşeşte omorârea Pythonului, e alături de el în războiul troian, participă împreună la uciderea copiilor Niobei etc. Când Apollo ajunge să fie identificat cu Helios (Soarele), Artemis e identificată cu Selene (Luna). Mai târziu, Artemis capătă atribute de zeitate binefăcătoare: ea era, de pildă, considerată protectoare a câmpurilor, a animalelor şi a vindecărilor miraculoase.
În calitatea sa de zeiţă a vânătorii era înfăţişată ca o fecioară sălbatică, singuratică şi care cutreiera pădurile însoţită de o haită de câini, dăruiţi de Pan, ucigând animalele cu arcul şi cu săgeţile ei făurite de Hefaistos. Insensibilă la dragoste, îi pedepsea pe toţi cei care încercau să se apropie de ea (vezi Actaeon şi Orion) sau, dacă la rându-i încerca să se apropie de vreun muritor, dragostea ei era rece şi stranie (vezi Endymion).
- Articol din: Anca Balaci: Mic dicţionar mitologic greco-roman, Editura Ştiinţifică: Bucureşti 1966.
