Căimăcămie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Căimăcămie este un cuvânt care vine de la termenul caimacam, de origine turcească ce înseamnă locţiitor. Este întrebuinţat în Valahia şi în Moldova din secolul 17 sub forma de Caimacam Domnesc. În aşteptarea sau lipsa domnitorului, erau numiţi de obicei doi boieri care să conducă principatul. Din secolul 19 se foloseşte denumirea de Locotenenţă Domnească. Sub acest nume se cunosc mai ales căimăcamiile din 1856, după retragerea domnitorilor numiţi pe şapte ani, până la reglarea poziţiei Principatelor Dunărene după noile principii ale Congresului de la Paris.
Aceste căimăcămii instituite de Imperiul Otoman aveau ca scop prezidarea alegerilor pentru divanurile ad-hoc, şi să facă în aşa fel încât să triumfe adversarii unioniştilor.
[modifică] Căimăcămii în Valahia (Muntenia + Oltenia)
- 10 - 12 iulie 1848, 9 august - 25 septembrie 1848, 26 septembrie 1848 iunie 1849 a lui Constantin Cantacuzino;
- 4 iulie 1856 - octombrie 1858 a lui Alexandru Ghica;
- octombrie 1858 - 24 ianuarie (5 februarie) 1859, I. Manu, E. Băleanu, I. Filipescu
[modifică] Căimăcămii în Moldova
- august 1711 a vornicului Lupu
- 7 octombrie - 19 noiembrie 1711 a lui I. Mavrocordat
- toamna 1821 - 22 iulie 1822 a lui Ştefan Vogoride
- 26 iunie 1856 - octombrie 1858 a lui Teodor Balş şi Nicolae Vogoride
