Codexul Rohonczy

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Codexul Rohonczi este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat. Este numit dupa oraşul Rechnitz din Austria de astăzi unde a fost păstrat până în 1838 când contele Gusztáv Batthyány îşi doneaza biblioteca, inclusiv codexul Academiei de Ştiinţe a Ungariei.

Cuprins

1 Suportul
2 Iconografia
3 Propuneri de interpretare
- 3.1 Ipoteza cărţii religioase
- 3.2 Ipoteza cronicii vlahe
4 Vezi şi:
5 Bibliografie

[modifică] Suportul

Codexul este compus din 448 de pagini de hârtie (12x10 cm). Fabricaţia hârtiei pe care este scris poate fi plasată, mulţumită filigranului, relativ precis atât in timp cât şi in spaţiu - prima jumătate a secolului al XVI-lea în Italia de nord.

[modifică] Iconografia

Pe lângă text lucrarea mai conţine 87 de ilustraţii, realizate relativ simplist care descriu scene laice (inculsiv militare) şi religioase. Se întâlnesc (uneori alăturate) simbolurile crucii, semilunei precum şi simboluri păgâne.

[modifică] Propuneri de interpretare

Au fost propuse de-a lungul timpului diverse interpetări diverse interpretări sau "traduceri", fără ca vreuna să se bucure de un ecou remarcabil din partea specialiştilor.

[modifică] Ipoteza cărţii religioase

Attila Nyíri a propus o interpretare publicată în Theologiai Szemle, 39 (1996), pp. 91-98 în 1996. In mare procedeul pe care l-a folosit pentru descifrare a constat în a întoarce cartea şi a asocia fiecărui caracter litera cea mai apropiată. Este de reţinut însă că acelaşi simbol cunoaşte uneorii varii interpretări şi aceeaşi literă transcrie mai multe simboluri. În final autorul ajunge la un text care luat ca atare are sens in maghiară şi este de natură religioasă.

M. K. Singh un indian trăind în Ungaria susţine că textul este scris cu o variantă regională de Brahmi pe care el o poate citi. A transliterat primele 24 de pagini pentru a obţine un text în Hindi pe care apoi l-a tradus în maghiară şi l-a publicat în ediţia 2004/6 - 2005/1 a periodicului Turán. În interpretarea sa codexul se vrea a fi o evanghelie apocrifă.

[modifică] Ipoteza cronicii vlahe

Viorica Enăchiuc interpretează codexul ca pe o cronică a blakilor (vlahilor) din secolele XI-XII scrisă în latină danubiană. În traducerea pe care o propune autoarea este descrisă o ţară condusă de un domn pe nume Vlad care poartă războaie împotriva uzilor, cumanilor, ungurilor sau goţilor. Apar topnime şi hidronime ca Arad, Dridu, Olbia, Ineu, Rarău, Nistru sau Tisa. Mai sunt amintite şi contacte diplomatice între Vlad şi Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra.

Într-un articol din Observatorul Cultural Dan Ungureanu critică vehement această interpretare. Unele dintre aspectele asupra carora atrăgea atenţia sunt:

- autoarea afirmă că manuscrisul este scris de jos în sus, ceea ce ar fi nu numai inedit dar şi improbabil căci ar însemna ca mâna care scrie să rişte să mânjască rândurile deja scrise

- absenţa oricărei surse alternative referitoare la Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra care să îl menţioneze pe Vlad

- goţii ar reprezenta un anacronism istoric pentru perioada istorica în cauză

- dimensiunea teritoriului controlat de Vlad este mult prea mare

- originalitatea unor fraze propose de Viorica Enăchiuc cum ar fi: „Prielnic în trăire, din nou să strigi dătător! Iubire aleasă, matur de a merge cu cavaleria, să trăieşti plecarea!“ sau „Pe acei unguri să spădăseşti.“