Constantin C. Roşescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
![]() |
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul "modifică pagina". |
Constantin C. Roşescu (n. 1912, com. Liteni, judeţul Iaşi - d. decembrie 1996, Bucureşti), avocat, locotenent-colonel de jandarmi.
A fost comandantul unităţii de jandarmi care a construit aerodromul Alexeni din judeţul Ialomiţa.
Subaltern al generalului Constantin Tobescu la Inspectoratul General al Jandarmeriei (IGJ) înainte de anul 1944 (atunci cu gradul de maior).
Avansat la gradul de locotenent-colonel (rezervă) după Revoluţia Română din 1989.
A participat la deţinerea şi găzduirea de către Jandarmeria Română a ofiţerilor prizonieri paraşutaţi în România în cadrul operaţiunii aliate „Autonomous”: Ivor Porter, Silviu Meţianu şi Alfred de Chastelain. 1943-1944
După anul 1944 (anii '50 - '60 ?), în plină dictatură comunistă, Constantin Roşescu a primit, la locuinţa sa din Bucureşti, o vizită privată inopinată a căpitanului Meţianu, care a dorit să-şi amintească împreună momentele petrecute în timpul războiului şi i-a mulţumit pentru modul în care au fost găzduiţi atunci cei trei prizonieri aliaţi.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Referinţe
- Site-ul oficial al Jandarmeriei Române [4]
- Alesandru Duţu, Florica Dobre, Andrei Siperco, "Pagini dintr-o istorie nescrisă: 1941-1945. Prizonieri de război în România" [5], în Magazin Istoric, martie 1997
- Miruna Munteanu "Cum a păstrat Maniu legătura cu Aliaţii" [6], în Ziua, 10 decembrie 2005