Conu Leonida faţă cu reacţiunea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Conu Leonida faţă cu reacţiunea este o piesă de teatru a dramaturgului Ion Luca Caragiale.
[modifică] Subiectul
Piesa şarjează pe micul funcţionar la pensie, etern de partea puterii, care doreşte republica pentru a avea pensie şi leafă, şi nu concepe revoluţia decât cu aprobarea autorităţilor („Câtă vreme sunt ai noştri la putere, cine să stea să facă revoluţie?“). Ameţit de demagogia pseudoliberală, Leonida a auzit de „Galibardi“ şi cei o mie de „volintiri“ ai lui şi crede că papa, „iezuit aminteri nu prost“, a convins pe Garibaldi să-i boteze un copil. Clasice sunt explicaţiile împărtăşite de Leonida soţiei sale Efimiţa, privitoare la ipohondrie:
„Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu ştiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! şi după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, fireşte, şi nimica mişcă.”
Deşi amândoi constată că s-au înşelat luând o petrecere de lăsata-secului, la care Ipingescu „chiuia şi trăgea la pistoale“, drept mişcare de stradă, nici unul nu-şi modifică atitudinea, Leonida pledând mai departe în atoateştiutor, iar Efimiţa admirând mai departe priceperea lui:
„Ei, bobocule, apoi cum le ştii dumneata toate, mai rar cineva!”
[modifică] Vedeţi şi
Scriitori români şi străini:Pe marginea lui „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”
 |
Acest articol despre literatură este un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui! |
