Dezinformare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dezinformarea, în contextul spionajului, informaţiilor militare şi a propagandei, reprezintă difuzarea de informaţii voit false, cu scopul de a deruta inamicul cu privire la poziţia proprie sau la intenţiile de acţiune. Se referă şi la distorsionarea unor informaţii reale, pentru a le face inutilizabile.
După Vladimir Volkoff, autorul celebrului Tratat de dezinformare, dezinformarea este tehnica ce permite furnizarea de informaţii generale eronate unor terţi, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăţi dorite de dezinformatori.
Tehnicile de dezinformare se regăsesc şi în comerţ şi guvernare, fiind folosite de unele grupuri cu intenţia de a submina poziţia unui concurent.
În timp ce propaganda are ca principal ţel obţinerea de sprijin emoţional, dezinformarea are scopul de a manipula audienţa la nivel raţional, fie prin discreditatarea unor informaţii ce se contrazic, fie prin sprijinirea unor concluzii false. O a treia metodă de ascundere a faptelor este cenzura, aplicată atunci când un grup poate exercita un astfel de control. Atunci când canalalel deinformare nu pot fi închise complet, ele sunt făcute inutilizabile prin saturarea cu dezinformări, scăzând astfel valoarea "raportului semnal/zgomot".
Dezinformarea nu trebuie confundată cu eroarea de informare, care nu este deliberată. De exemplu, dacă o persoană sau o agenţie de ştiri difuzează o informaţie despre care nu ştie că este adevărată, dar despre care crede că este adevărată, aceasta nu este o dezinformare propriu-zisă. De aceea, adesea dezinformarea este dată drept eroare de informare, atunci când acela care difuzează mesajul nu ştie că acela care stă la originea mesajului a construit în mod deliberat o informaţie falsă, pe care a pus-o la dispoziţie spre difuzare. Dacă scopul unei astfel de acţiuni este inducerea în eroare a utilizatorului final al informaţiei, sau dacă dezinformarea are rolul de a distruge credibilitatea celor suficient de creduli pentru a o difuza (de obicei o agenţie de ştiri), fără a-şi da seama ce pagube îi produc receptorului final, trebuie judecat caz cu caz.
Un exemplu clasic de dezinformare s-a petrecut în timpul celui de-Al doilea război mondial, ducând la debarcarea din Ziua "Z", când serviciile de informaţii britanice au reuşit să dezinformeze germanii în aşa măsură, încât aceştia au crezut că grosul forţelor de debarcare s-ar găsi la Kent, Anglia, de unde urmau să traverseze Canalul Mânecii. În realitate, debarcarea a avut loc în Normandia, regiune în care s-a putut stabili un cap de pod, datorită ezitării Comandamentului german de a-şi deplasa forţe în zonă.
Se pot da câteva sfaturi „candidaţilor la dezinformare", ştiind că vulnerabilitatea unei ţinte depinde de personalitatea individului ameninţat, de situaţia sa socio-profesională (în special când aparţine mediilor de influenţă sau este o autoritate în materie decizională):
- - să nu te laşi sufocat de informaţie:
- - formularea de principii şi opinii doar asupra subiectelor pentru care se poate avea acces la mai multe surse de informare;
- - practicarea spiritului de contradicţie;
- - refuzarea autocenzurilor;
- - examinarea:
- - sursei;
- - conţinutului informaţiei;
- - momentului şi contextului în care a fost lansată;
- - confruntarea cu realitatea;
- - comunicarea trebuie să fie suportivă:
- - atacă problema şi nu persoana;
- - fii descriptiv şi nu evaluativ;
- - fii specific, concret şi nu general, global;
- - validează interlocutorul;
- - asigură continuitatea procesului de comunicare;
- - asumă-ţi răspunderea;
