Eugen Carada
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Eugen Carada (n. 29 noiembrie 1836, Craiova – d. 10 februarie 1910, Bucureşti) a fost un publicist şi economist român. Implicat în mişcarea cunoscută sub denumirea de Republica de la Ploieşti şi devenit mai apoi director al Băncii Naţionale a României, Carada este un personaj relativ puţin cunoscut, dar care a jucat un rol important în Partidul Naţional Liberal şi implicit în guvernarea ţării în perioada de formare a statului naţional român modern. Carada a fost în prima parte a vieţii şi un scriitor relativ talentat. Liviu Rebreanu spunea despre el că şi-a „început viaţa cu versuri şi a sfârşit-o cu poezia cifrelor”. Spre sfârşitul vieţii va evita însă orice discuţie pe seama realitărilor sale poetice din timpul tinereţii.
Cuprins |
[modifică] Elemente biografice
Carada a absolvit studiile liceale la Colegiul Naţional din Craiova. După aceasta, a frecventat pentru o perioadă necunoscută, cursurile de la Collège de France. În 1857 este ales ca deputat în consiliul municipal al Bucureştiului de către populaţia cu drept de vot din mahalaua Schitu Măgureanu. A îndeplinit funcţia de secretar al Adunării ad-hoc a Ţării Româneşti, calitate în care a militat de partea mişcării unioniste. Cu acea ocazie se întâlneşte cu Ion C. Brătianu, iar ceva mai târziu, în 1859 se întâlneşte şi cu C.A. Rosetti, persoane de care se va lega cariera sa politică ulterioară. Devine secretar de redacţie la ziarul lui Rosetti, „Românul”, funcţie pe care o va ocupa până la plecarea din ţară, în 1871.
După asasinarea lui Barbu Catargiu, Carada este acuzat a fi fost unul dintre autorii morali ai faptei, fiind arestat pentru o scurtă perioadă (9 – 22 iunie 1862). Pleacă la Paris în 1863, pentru a-şi completa studiile, de unde se întoarce în 1865, când se implică în conspiraţiile pentru detronarea lui Alexandru Ioan Cuza, motiv pentru care este din nou arestat. Eliberat, pleacă din nou la Paris, împreună cu Ion C. Brătianu; abdicarea lui Cuza îi găseşte pe amândoi în capitala Franţei.
Se înapoiază în ţară în martie 1866, când se implică mai adânc în viaţa politică, fiind ales chiar deputat. A fost unul dintre participanţii la mişcarea antidinastică de la Ploieşti din 1870, când s-a încercat detronarea domnitorului Carol I. Este iarăşi încarcerat, judecat, dar achitat în octombrie 1870. Ulterior, Carada va părăsi ţara pentru aproape un deceniu, iar după revenire va refuza ocuparea oricărei funcţii în care numirea se făcea pe baza unui decret regal, astfel că el nu va deveni niciodată ministru. Mai mult, se spunea despre că el evita să circule pe Calea Victoriei, pentru a nu trece prin faţa Palatului Regal.
Din 1880, anul când se înfiinţează Banca Naţională a României, activitatea lui Carada se concentrează pe domeniul economic. Deşi nu a fost guvernator al băncii centrale, funcţie în care l-a propus pe Ion Câmpineanu, a devenit din anul 1883 director în cadrul instituţiei, poziţie pe care o va ocupa până la moartea sa, survenită în 1910.
[modifică] Activitatea politică
Personaj discret şi relativ dezinteresat, Carada nu a deţinut niciodată funcţii de prim rang nici în administraţia publică, nici în ierarhia Partidului Naţional Liberal. În virtutea relaţiilor sale de amiciţie cu Ion C. Brătianu şi a calităţilor sale personale a jucat însă un rol de adevărată eminenţă cenuşie a liberalilor, fiind unul din artizanii preluării conducerii partidului de mai tânărul Ion I. C. Brătianu, în 1909.
Unul din ţelurile activităţii sale a fost strângerea legăturilor cu românii din Transilvania. A sprijinit financiar activităţile culturale ale românilor din afara graniţelor, făcând donaţii către instituţii ardelene de învăţământ românesc, ziare, biserici etc. Liviu Rebreanu scria despre el, în 1924, că acesta, „în împrejurări grele, când oamenii conducători ai ţării libere nu puteau sau nu îndrăzneau să facă nimic pentru noi, Carada plătea amenzile tribunalelor ungureşti care ţinteau să ne înăbuşe ziarele, subvenţiona publicaţiile noastre, ne ajuta să susţinem şcolile şi să clădim biserici”.
[modifică] Opere
- Fata de la Cozia (libret pentru o operă de Alexandru Flechtenmacher)
- Fraţii de munte (prelucrare, cu C. Demetriade), 1856
- Muntianul şi pandurul cerşetor (canţonete), 1857
- Milcovul (canţonetă), 1858
- Intrigues de la Russie en Roumanie, Paris, 1867
- Les israelites, le vagabondage et le Ministre Bratianu, Paris, 1867
- La propagande russe en Orient, Paris, 1867
[modifică] Bibliografie
- Mariu Teodorian Carada, Eugeniu Carada (1836 – 1910), Editura Tipografia Gutenberg, Bucureşti, 1922
- Mihail Gr. Romaşcanu, Eugeniu Carada (1836 – 1910), Bucureşti, Editura Cartea românească, 1937
- Surica Rosentuler, Sabina Mariţiu, Viaţa şi opera lui Eugen Carada
- Lucian Predescu, Enciclopedia României, Editura Cugetarea, reeditată în 1999
