Filisteni
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Filisteni (singular:filistean) sunt o populaţie antică, de origine indo-europeană, care s-a stabilit între secolele XIII-XI a. Chr. pe coasta sud-estică a Mării Mediterane. Numele biblic "plšty" (ebraic: פְלִשְׁתִּים / pelištīm), plural "plštym", atribuit acestei populaţii, este un nomen gentilicum. Din această denumire a derivat în greaca veche "παλαιστινη" şi în latină "palaestina". Numele latin s-a impus în epoca romană asupra întregii zone, devenind regionimul Palestina.
Cuprins |
[modifică] Numele şi originea populaţiei
Cel mai timpurii izvoare istorice cu privire la filisteni sunt inscripţia şi basoreliefurile monumentului dedicat lui Ammon, ridicat la Medinet Habu, în Egiptul Superior, în apropiere de Teba. Monumentul a fost construit în perioada faraonului Ramses al III-lea (1184-1153 a. Chr.). Inscripţia relatează evenimente consumate în campania purtată de Ramses al III-lea împotriva libienilor şi a unor "popoare ale mării". Prin noţiunea de "popoarele mării", izvoarele egiptene se referă la diverse grupuri etnice şi popoare, care în perioada faraonilor Ramses al II-lea (1279-1213 a. Chr.) şi Merenptahs (1213-1203), venind dinspre mare, au atacat statul egiptean. Alături de acesti filisteni, identificaţi prin etnonimul "prst", inscripţiile de la Medinet Habu amintesc şi o altă populaţie maritimă identificată sub numele "trc" (Tjekker). Textul inscripţiei relatează despre confruntări masive între egipteni şi "popoarele mării", purtate pe mare şi pe uscat, probabil imediat după anul 1177 a. Chr., soldate cu respingerea acestei invazii. Un alt izvor istoric datat în jurul anului 1185 a. Chr., descoperit în ruinele anticului Ugarit (azi Ras Samra în Liban), o scrisoarea adresată de Hammurabi, ultimul rege al Ugaritului, regelui din Alaşia (Cipru) aminteşte despre "debarcarea unor corăbii ale duşmanilor", care" au incendiat oraşe şi au provocat mari devastări". Pare probabil că aşezarea filistenilor pe teritoriul lor de locuire, în Canaan, s-a petrecut în timpul şi cu asentimentul faraonului Ramses al III-lea.
Referitor la originea "popoarelor mării", inscripţia de la Medinet Habu precizează că aceste populaţii ar proveni din "insule", rămase însă anonime. Aceeaşi descendenţă insulară, deci maritimă, este precizată şi în Biblie (Amos 9,7), unde este amintită insula "Caftor", denumire atribuită în ebraică insulei Creta. Insula "Caftor" pare să fi fost însă doar o etapă în itinerarul acestei populaţii în traseul spre coastele sud-estice ale Mediteranei. Habitusul acestei populaţii, aşa cum apare redat în basoreliefurile de la Medinet Habu, indică, de asemenea, că filistenii nu au fost o populaţie semita. Atât armamentul cât şi căştile purtate de războinici, diferite de cele ale israeliţilor, îşi găsesc analogii in unele reprezentări descoperite în insula Creta. Căşti asemănătoare au fost identificate pe un disc de lut, descoperit la Phaistos în Creta, datat în secolul al XVII-lea a. Chr.
[modifică] Habitatul
Filistenii sunt evocaţi repetat în Biblie. Teritoriul pe care s-a stabilit această populaţie este denumit acolo "ţara filistenilor" ('eretz plstym) sau "Filistia" (asiriană: Palastu, Pilistu). În Filistia, care cuprindea zona de coastă la sud de Carmel, iar în interior se extindea până în zona deluroasă, se aflau aşezările Asdod, Askalon, Gaza, Ekron şi Gat (Josua, 13: 2-3). Fiecare din cele cinci cetăţi erau conduse de câte un "seren" (Jos. 13:3, Jud. 3:3, 16:5). Termenul pare a fi echivalentul cuvântului hitit "tarwanas" (judecător) şi eventual similar etimonului pre-grecesc "τυραννοι" (stăpân absolut). Patru din cele cinci aşezări atribuite filistenilor au fost identificate şi cercetate arheologic: Asdod (Tell ed-Ras, lângă Esdud), Askalon (Tell el-Harra), Gaza (Gazze) şi Ekron (Hirbet el-Muqanna). Cercetările arheologice au demonstrat că aşezările Asdod şi Ekron au fost ridicate pe ruinele unor aşezări canaanite, distruse în jurul anului 1200 a. Chr. Prăbuşirea dominaţiei egiptene în jurul anului 1225 a. Chr. a permis filistenilor să-şi exercite dominaţia în Pentapolis. Abia după aceasstă dată filistenii încearcă să-şi extindă treptat sfera influenţei politice şi militare şi asupra zonei deluroase, locuită în această perioadă de triburi israelite. Această politică expansionistă a dus la confruntări militare cu israeliţii, relatate frecvent în Biblie (Jos. 13: 2-3; Jud. 3:31; Jud. 13-16) şi confirmate, în parte, de cercetările arheologice. Potrivit informaţiilor relatate de Biblie, între filisteni şi israeliţi au loc contacte sociale şi o osmoză culturală, facilitată şi de căsătoriile mixte. Abia după instaurarea monarhiei, în timpul regilor Saul (ca. 1025-1005) şi David (ca. 1005-970), israeliţii reuşesc să se impună în faţa filistenilor (II Regi 8,1). Influenţa filistenilor este sensibil diminuată în urma invaziilor asiriene din secolele VIII-VII a. Chr. În anul 720 filistenii sunt obligaţi să plătească tribut regelui Sargon al Asiriei (722-705). După această perioadă izvoarele istorice nu mai produc referinţe cu privire la filisteni.
[modifică] Religia
Informaţiile referitoare la religia filistenilor sunt sumare şi se bazează exclusiv pe relatările biblice (Jud. 16:23). Potrivit acestora, filistenii practicau o religie politeistă, principalele lor divinităţii fiind:
- Dagon
- Astarte sau Ashtaroth
- Beelzebub.
Asimilarea acestor divinităţi, comune şi altor popoare din Palestina, s-a petrecut doar după aşezarea filistenilor în zonele lor de locuire. Până în prezent nu au putut fi identificate temple sau monumente cultice de origine filistenă.
[modifică] Cultura materială
Orizontului culturii filistene îi sunt atribuite unele clădiri, respectiv fundaţiile unor clădiri, care diferă de tradiţia arhitectonică canaanită. La Asdod, în straturile de călcare XIII şi XII, a fost constatată o construcţie dotată cu o absidă, element care nu este prezent în construcţiile canaanitee. La Ekron, în stratul de călcare VII, a fost dezvelită o clădire, identificată ipotetic cu un megaron, a cărui planimetrie pune în evidenţă elemente tipic greceşti. O clădire sacrală, care se extinde în trei straturi arheologice, pare să fi fost descoperită şi la Tell-Qasile. Funcţia sacrală a clădirii rezultă din structura sa planimetrică precum şi din numărul relativ mare de materiale arheologice cu utilitate cultică. Analogii cu spaţiul cultural grecesc prezintă şi ceramica descoperita pe teritoriul "Filistiei". Unele vase pun în lumină asemănari frapante cu ceramica descoperită relativ recent la Enkomi şi Sinda în Cipru. Alte vase ceramice descoperite în aşezările filistene menţionate relevă, pe de altă parte, analogii cu aceea de tip Mykene III C:1b. Originea unor sarcofage ceramice şi a măştilor mortuare, descoperite pe teritoriul "Filistiei" şi atribuite ipotetic filistenilor, indică mai degrabă influenţe provenite din spaţiul cultural egiptean.
[modifică] Bibliografie
- Lexikon für Theologie und Kirche, Bd. 8, Freiburg im Breisgau, 1936, p. 240-241.
- Lexikon des Mittelalters, Bd. VI, München-Zürich, 1993, p. 1632-1633.
- Dicţionar biblic (Ed. J. D. Douglas), Oradea, 1995, p. 461-464
- Theologische Realenzyklopädie, Bd. XXVI, Berlin-New York, 1996, p. 518-523.
- Krämer G., Geschichte Palästinas, München, 2002, p. 14-15 şi passim
- Finkelstein I., Silbermann A. N., Keine Posaune vor Jericho. Die archäologische Wahrheit über die Bibel, München, 2004, S. 16, 42, 52 şi passim
