Imperiul Persan
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Triburile perşilor, stabilite în sud-vestul Iranului (Persia), sunt unificate, potrivit tradiţiei, către 700 î.e.n., de Ahaimene, întemeietorul dinastiei Ahemenizilor. Succesorul său, Teispe, extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I recunoaşte suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600-559 î.e.n.) pe al Mediei.
Cyrus II cel Mare (559-529 î.e.n.), una din cele mai strălucite personalităţi ale antichităţii, transformă în numai trei decenii Persia, dintr-o putere locală în cel mai vast şi puternic imperiu al Orientului. Prin înfrângerea lui Astiage (cca. 550 î.e.n.) Media devine provincie a statului persan. Cucerind apoi Lidia lui Cresus (546 î.e.n.), Persia include în hotarele sale Asia Mică până la Marea Egee, cu toate coloniile greceşti ale Ioniei. În anii 545-539 î.e.n. sunt ocupate vaste regiuni din Asia Centrală - Dragniana, Arachosia, Gedrosia, Bactriana, Sogdiana, ş.a. Profitând de slăbirea Regatului Noului Babilon în urma unor conflicte interne, Cyrus ocupă în 539 î.e.n. Babilonul, anexând apoi toate posesiunile Regatului Caldeu din Siria, Fenicia, Ţara Israel, până la graniţele Egiptului Faraonic.
Cambyses II (529-522 î.e.n.) , fiul lui Cyrus cel Mare, personalitate controversată în istoriografie datorită excentricităţii decizilor sale, transformă în 525 î.e.n. Egiptul într-o satrapie a Imperiului Ahemenid.
Darius I cel Mare (522-486 î.e.n.), genial om de stat, reorganizează, după cucerirea Punjabului (519 î.e.n.), vastul imperiu, care acoperea acum cca. 5 milioane de km². El creează un sistem modern de drumuri, care să asigure transmiterea rapidă a informaţiilor, a trupelor şi mărfurilor („cale regală” Persepolis-Sardes măsura 2400 km), împarte imperiul în cca. 20 de unităţi administrative (satrapii), creează o monedă de aur etalon (dareicul), începe zidirea unei noi reşedinţe regale la Persepolis. Campania din stepele nord-pontice întreprinsă împotriva sciţilor (513 î.e.n.), cu care prilej Darius este înfruntat de geţii din Dobrogea, se încheie fără nici un rezultat. Cu un eşec se termină şi cele două expediţii vizând cucerirea Greciei (492 şi 490 î.e.n.).
Xerxes I (486-465 î.e.n.), fiul şi succesorul lui Darius, încearcă în 480, cu forţe impresionante, să transforme Elada în provincie persană. Eroismul cetăţilor greceşti, în fruntea cărora se aflau Atena şi Sparta, face ca lumea elenă să respingă cu succes această ofensivă. Începând cu domnia lui Artaxerxes I (465-425 î.e.n.) Imperiul Ahemenid alunecă pe panta declinului. În anul 334 î.e.n. tânărul rege al Macedoniei, Alexandru cel Mare, traversează, în fruntea unei modeste armate, Hellespontul. În pofida uriaşelor resurse ale imperiului, Darius III (336-330 î.e.n.), ultimul suveran ahemenid, se dovedeşte incapabil să facă faţă impetuozităţii lui Alexandru, pierzând bătăliile decisive de la Issos (333 î.e.n.) şi Gaugamela (331 î.e.n.). Întregul Imperiu Persan este cucerit de Alexandru cel Mare, devenind o parte a lumii elenistice.
