Ion Desideriu Sârbu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion Desideriu Sârbu (a semnat cu pseudonimul I.D. Sârbu) este un romancier, eseist, filozof, profesor de filozofie român, autor de literatură de sertar.
Cuprins |
[modifică] Biografie
I.D. Sârbu s-a născut la 28 iunie 1919, în Petrila, judeţul Hunedoara, în familia unui miner.
[modifică] Studii
A urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj şi, după cum declara el însuşi, a fost primul student la Filozofie care provenea dintr-o colonie de mineri, cu o tradiţie muncitorească foarte veche.
Dacă Lucian Blaga i-a fost profesor şi mentor, ulterior I. D. Sârbu îi va deveni asistent la catedră profesorului Liviu Rusu. În 1947 devenea cel mai tânăr conferenţiar universitar din ţară. Este însă scos din Universitate, epurat de noua orânduire, care îl consideră un filozof cu idei reacţionare.
[modifică] Epurarea sa
Dupa câţiva ani de profesorat în învăţămantul liceal, va fi redactor în Bucureşti, la revista Teatrul, apoi la Revista de Pedagogie.
În urma unui articol critic referitor la o piesă comunistă şi datorită unei presupuse colaborări cu reacţionarii maghiari, în perioada Revoluţiei maghiare anticomuniste din Budapesta, în 1956, este arestat şi condamnat, intâi pentru un an, apoi pedeapsa creşte la şapte ani.
[modifică] Eliberarea
După eliberarea din închisoare, lucrează câteva luni în mină, reuşind în cele din urmă să se angajeze la Teatrul Naţional din Craiova, oraş în care i se va şi stabili domiciliu obligatoriu şi în care va rămîne apoi pentru tot restul vieţii.
Publică, după o lungă perioadă de interdicţie, piese de teatru, povestiri şi două romane pentru copii, cu ecou de critică extrem de redus.
Din 1964, I.D. Sârbu s-a stabilit la Craiova, unde a şi murit, la 17 septembrie 1989. A fost secretar literar al Teatrului Naţional din Craiova, dar mai ales un prolific dramaturg. Moare în urma unui cancer al esofagului.
Dupa 1989 cărţile sale au provocat o adevărată emoţie în rândul intelectualilor români şi au constituit exemple de literatură de sertar. Un rol semnificativ în promovarea operei sale l-a avut soţia sa, Olimpia Sârbu, modelul personajului Limpi din romanul "Adio Europa".
[modifică] Opera antumă
[modifică] Teatru
La o piatră de hotar (1967),
Frunze care ard (1968),
Arca bunei speranţe (1970),
Întoarcerea tatălui risipitor (1972),
Sâmbăta amăgirilor (1972),
A doua faţă a medaliei (1973),
Teatru (1976).
[modifică] Povestiri
Şoarecele B. şi alte povestiri
[modifică] Opere publicate postum
Jurnalul unui jurnalist fără jurnal
[modifică] Romane
- De ce plânge mama? (1973), roman pentru copii
- Dansul ursului
- Povestiri petrilene (1973)
- Capodopera sa, romanul "Adio, Europa", un roman alegoric în stilul romanului "Maestrul şi Margareta" al lui Mihail Bulgakov
- Lupul şi catedrala, roman distopic
[modifică] Corespondenţă
- Iarna bolnavă de cancer, volum de corespondenţă inedită cu Delia Petroiu, Mina si Ion Maxim, Delia si Ovidiu Cotruş
- Traversarea cortinei, volumul de corespondenţă cu Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu, şi Mariana Sora, toţi aflaţi dincolo de Cortina de fier
