Iosif Naghiu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Iosif Naghiu este numele unui dramaturg român contemporan. S-a născut la 11 martie 1932, în Bucureşti. A încetat din viaţa în anul 2003 în urma unei crize cardio-respiratorii.
Cuprins |
[modifică] Cariera de dramaturg
Absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, Naghiu a scris peste 20 de piese de teatru care au cunoscut montări scenice în ţară şi în străinătate si care au fost distinse cu numeroase premii, a scris scenarii de film (Luchian) şi de televiziune (Capul de zimbru, după Vasile Voiculescu).
[modifică] Debutul literar
Iosif Naghiu a debutat literar cu versuri în revista Luceafărul, o data cu poeţii Nora Iuga, Constantin Abăluţă, Adrian Păunescu, Gabriela Melinescu şi Constanţa Buzea.
Tot în 1968, debutează cu teatru scurt în acelaşi teatru Luceafărul, piesa Celuloid fiind pusa ulterior în scenă la Teatrul Nottara, care-l avea director pe dramaturgul Horia Lovinescu.
[modifică] Primele succese şi epoca cenzurării sale
Dar marele succes vine după apariţia primului volum de teatru, intitulat Autostop, când piesa Gluga pe ochi este pusă în scenă la Teatrul Bulandra, în regia lui Valeriu Moisescu şi în interpretarea regretatului mare actor Toma Caragiu.
Această parabolă, comică, a intelectualului agresat de forţele întunericului, avea să fie jucată de peste 60 de ori cu sălile pline, bucurându-se de un succes enorm, până în momentul interzicerii ei, în 1971, când regimul comunist a declanşat o ampla acţiune de intimidare a scriitorilor care nu se conformau "societăţii socialiste multilateral dezvoltate".
[modifică] Interzicerea lui Naghiu
În urmă unui articol de o pagină în ziarul Scînteia, semnat de redactorul şef de atunci Nicolae Dragoş, în care Iosif Naghiu era criticat vehement, Gluga pe ochi a fost interzisă, iar pentru tânărul dramaturg a început calvarul izolării.
Din 1971 până în 1990, doar trei piese i-au mai fost puse în scenă, iar autorul, care a refuzat să între în partid, nu s-a mai putut angaja la nici o redacţie şi la nici o editură
Iosif Naghiu a trebuit să aştepte tot 10 ani până când piesa A treia caravelă a fost pusa în scenă;
[modifică] Premii şi distincţii
Dramaturgul Iosif Naghiu a primit două premii ale Uniunii Scriitorilor la interval de 10 ani (1983 şi 1993) şi două premii ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, tot la interval de 10 ani (1974 şi 1984).