Liviu Ioan Stoiciu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Liviu Ioan Stoiciu (n. 19 februarie 1950, în comuna Dumbrava Roşie (judeţul Neamţ) este un poet, prozator şi optzecist român.
Debutul publicistic s-a produs in 1967, cu versuri în pagina literară a ziarului regiunii Bacău, Steagul Roşu.
Debutul editorial cu ciclurile de versuri Balans în Caietul debutanţilor, 1977" (Editura Albatros, 1978) şi Cantonul 248 în Caietul debutanţilor, 1978 (Editura Albatros, 1979).
[modifică] Volumele de versuri publicate
- La fanion (Editura Albatros, 1980) – Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor
- Inima de raze (Albatros, 1982)
- Când memoria va reveni (Editura Cartea Românească, 1985)
- O lume paralelă (Cartea Românească. 1989)
- Poeme aristocrate (Editura Pontica, 1991) – Premiul de Poezie al Uniunii Scriitorilor;
- Singurătatea colectivă (Editura Eminescu, 1996) – Premiul "Mihai Eminescu" al Academiei României, Premiul de Poezie al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), Premiul "Poesis" ("Cea mai bună carte a anului 1996"), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova
- Ruinele Poemului (Editura Pontica, 1997) – Marele Premiu al ASPRO, Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie (Ediţia I, Oradea), Premiul pentru Poezie pe anul 1997 – Superlativele Revistei "Cuvântul"
- Post-ospicii (Editura Axa, Seria "La Steaua - Poeţi optzecişti", 1997) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti
A mai publicat volumul de publicistică intitulat: Jurnalul unui martor (13-15 iunie 1990, Piaţa Universităţii, Bucureşti) – Editura Humanitas, 1992.