Lucian Mihai
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lucian Mihai (n. 18 aprilie 1953, Bucureşti) este un jurist român, care a deţinut demnitatea de judecător la Curtea Constituţională a României (1998-2001).
Cuprins |
[modifică] Biografie
Lucian Mihai s-a născut la data de 18 aprilie 1953 în oraşul Bucureşti. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti (1976), ca şef de promoţie. După absolvirea Facultăţii, a fost repartizat ca judecător la diferite judecătorii din circumscripţia Tribunalului Municipiului Bucureşti (1976-1979) şi, după expirarea stagiului, a fost declarat, în baza unui examen, şef de promoţie pe ţară al judecătorilor stagiari (1979).
În anul 1979, a fost angajat prin concurs ca asistent universitar la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti la Catedra de drept civil. Începând din anul 1986 este lector universitar titular al cursului de drept al proprietăţii intelectuale la această catedră, iar din anul 1992 este titular şi al cursului de drept civil la aceeaşi facultate. A obţinut titlul ştiinţific de Doctor în drept.
După Revoluţia din decembrie 1989, Lucian Mihai a lucrat ca avocat, membru al Baroului din Bucureşti (1990-1996). În paralel, a fost şi arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lânga Camera de Comerţ şi Industrie a României. În calitate de avocat, a acordat asistenţă juridică, după anul 1990, pentru unele entităţi străine care îşi desfăşoară activitatea în România, cum ar fi Banca Mondială, al cărei consultant a fost, cum ar fi firma Rank Xerox Limited şi altele. A fost, de asemenea, consilier juridic personal al ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti (din 1993).
Între anii 1990-1991 a fost primul jurist român care a avut calitatea de bursier Fullbright în SUA. A lucrat la University of Columbia, Missouri pentru un an de zile, a lucrat apoi două luni în cadrul unui birou de avocaţi în Washington D.C. şi, de asemenea, a lucrat pentru o lună în calitate de asistent legislativ cu unul dintre membrii Camerei Reprezentanţilor din Congresul Statelor Unite ale Americii. A urmat o serie de stagii de pregătire profesionala în Austria, Canada, Elveţia şi Franţa.
Între anii 1993-1995, a fost corespondent naţional al Centrului pentru Studierea Constituţionalismului în Centrul şi Estul Europei la University of Chicago Law School. Este preşedintele Asocaţiei Foştilor Bursieri Fullbright din România şi membru al Asociaţiei "21 Decembrie" din Bucureşti (care reuneşte participanţi activi în prima zi a Revoluţiei din Decembrie 1989 în Bucureşti). A fost vicepreşedinte al acestei asociaţii în timpul demonstraţiei "Golanilor" din Piaţa Universităţii (aprilie-mai 1990).
La 19 decembrie 1996, Lucian Mihai a fost ales în funcţia de Secretar general al Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, din care a demisionat la data de 9 iulie 1998, deoarece fusese numit în funcţia de judecător la Curtea Constituţională.
În prezent, conf. univ. dr. Lucian Mihai predă ca profesor de drept civil şi dreptul proprietăţii industriale, fiind şi membru în Consiliul profesoral al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Lucian Mihai a publicat 5 cărţi, 87 de studii şi articole în ţară şi în străinătate şi a susţinut peste 25 de comunicări ştiinţifice în ţară şi în străinătate.
[modifică] Judecător şi avocat
Prin Decretul nr. 240 din 26 iunie 1998, Lucian Mihai a fost numit de către preşedintele României, Emil Constantinescu, în demnitatea de judecător la Curtea Constituţională a României, pentru un mandat de 9 ani. El a fost ales în acelaşi an şi în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale. A demisionat îniunie 2001 din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale şi la cea de preşedinte al acestei instanţe. Lucian Mihai şi-a justificat decizia de demisie prin motive de natură profesională. Funcţia de preşedinte a Curţii Constituţionale reprezintă a cincea demnitate în cadrul statului român, iar demnitatea de judecător a Curţii este mai înaltă decât aceea de ministru. "Am demisionat din proprie iniţiativă. Gestul se datorează unor probleme de ordin profesional şi mai ales personal. Indiferent de ce zvonuri se vor lansa, declar cu toată răspunderea că nu s-au făcut presiuni asupra mea pentru a demisiona".[1]
În anul 2000, a fost decorat de către preşedintele României, Emil Constantinescu, cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Mare Cruce. În anul 2001, şi-a deschis un cabinet de avocatură.
Din anul 2002, Lucian Mihai a ocupat poziţia de senior associate în cadrul casei de avocatură Linklaters. El a făcut parte din echipele de consultanţă juridică care au lucrat pentru companii internaţionale cu operaţiuni în România precum Rank Xerox, Arthur Andersen, Enterprise Oil Explorations, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Bechtel, PricewaterhouseCoopers, Allied Domecq sau GlaxoSmithKline, dar a acordat asistenţă juridică şi autorităţilor române.
În anul 2005, a fot cooptat ca partener în cadrul biroului local al firmei britanice de avocatură Linklaters, una dintre cele mai mari din lume. Cu această ocazie, denumirea companiei a devenit cea de Linklaters Miculiţi, Mihai şi Asociaţii. El a acordat consiliere juridică companiei de telefonie mobilă Vodafone România. [2]
[modifică] Note
- ↑ Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 iunie 2001
- ↑ Ziarul Financiar, 11 februarie 2005 - Lucian Mihai, partener la biroul local al Linklaters