Maus
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
1: Mişcarea mausului învârte bila.
2: Cilindrii X şi Y apucă bila şi transferă mişcarea.
3: Discurile opace au fante prin care trece lumina.
4: LED-uri cu infraroşu iluminează aceste discuri.
5: Senzorii captează pulsurile de lumină pentru a le converti în deplasări pe cele două axe.
Un maus (scris adesea şi mouse) este un dispozitiv de indicat pentru computere care se ţine în mână şi care constă dintr-un obiect mic echipat cu unul sau mai multe butoane şi modelat astfel încât să stea în mod natural sub mână. Partea inferioară a mausului conţine un dispozitiv care detectează mişcarea mausului relativ la suprafaţa pe care stă. Mişcarea 2D a mausului este de obicei transformată în mişcarea unui cursor pe ecran.
Denumirea de maus provine din limba engleză (mouse) şi înseamnă şoarece. Această denumire a fost atribuită deoarece firul modelelor timpurii semăna cu coada unui şoarece şi pentru că mişcarea cursorului pe ecran seamănă cu mişcarea unui şoarece.
Cuprins
|
[modifică] Tipuri de mausuri
Mausul a fost inventat de Douglas Engelbart la Stanford Research Institute în anul 1963 după un vast test de utilizabilitate. Dispozitivul a fost denumit şi bug (în engleză, ceea ce înseamnă gândac), dar denumirea a dispărut în favoarea celei de maus (mouse). A fost unul din cele câteva dispozitive de indicat dezvoltate pentru Sistemul On-Line al lui Engelbart NLS computer, care era un sistem atât hardware cât şi software. Celelalte dispozitive au fost dezvoltate pentru a se folosi de alte mişcări ale corpului; cum ar fi dispozitive montate pe cap şi ataşate de bărbie sau nas; dar în cele din urmă mausul a câştigat datorită simplităţii şi comodităţii sale.
Primul maus era voluminos şi folosea două roţi dinţate perpendiculare una faţă de alta: rotaţia fiecărei rotiţe era translatată în mişcare de-a lungul unei axe a planului. Engelbart a primit patentul US3541541 la data de 17 Noiembrie 1970, sub numele "Indicator de poziţie X-Y pentru un sistem de afişare". Pe atunci, Engelbart se gândea ca utilizatorii să ţină mausul cu o mână, în timp ce cu cealaltă tastau pe o tastatură având cinci taste.
[modifică] Mausuri mecanice
O variantă a mausului, inventată la începutul anilor 1970 de inginerul Bill English de la Xerox PARC, a înlocuit roţile externe cu o singură bilă care se putea mişca în orice direcţie. Mişcarea bilei, la rândul ei, era detectată de două rotiţe perpendiculare care se aflau în corpul mausului. Această variantă a mausului semăna cu un trackball inversat, şi a fost principala formă folosită cu calculatoarele personale din anii 1980 şi 1990. Grupul de la Xerox PARC s-au hotărât asupra tehnicii moderne de a folosi amândouă mâinile pentru a tasta la o tastatură QWERTY, iar mausul era folosit numai când era nevoie.
Mausurile moderne au luat naştere la École polytechnique fédérale de Lausanne (EPFL) sub inspiraţia Profesorului Jean-Daniel Nicoud şi a mâinilor inginerului şi ale ceasornicarului André Guignard. Un rezultat al EPFL, Logitech, a lansat primul maus popular.
Principalele tehnici de translatare a mişcării folosesc senzori optici, mecanici şi inerţiali.
[modifică] Mausuri optice
Un maus optic foloseşte o diodă emiţătoare de lumină şi o fotodiodă pentru a detecta mişcarea pe suprafaţa unui mauspad în loc de părţi în mişcare ca la un maus mecanic.
Mausurile optice timpurii, aşa cum sunt cele inventate de Steve Kirsch de la Mouse Systems Corporation, puteau fi folosite doar pe o suprafaţă metalică specială: mauspad, care avea imprimată o grilă fină de linii albastre şi gri. Pe măsură ce puterea de calcul a devenit mai ieftină, a devenit posibilă integrarea unor circuite integrate de procesare de imagini în maus. Acest avantaj a permis mausului să detecteze mişcarea relativă pe o varietate mare de suprafeţe, astfel transformând mişcarea pe suprafaţă în mişcarea indicatorului, eliminând nevoia unui mauspad special. Această evoluţie a condus la adoptarea pe scară largă a mausului optic.
Mausurile optice moderne, independente de suprafaţă, funcţionează folosind un senzor optic pentru a lua imagini succesive ale suprafeţei pe care operează mausul. Majoritatea acestor mausuri folosesc LED-uri pentru a ilumina suprafaţa care este urmărită; mausurile optice cu LED sunt deseori denumite greşit "mausuri cu laser", probabil datorită luminii roşii a LED-ului care este folosită în aproape toate mausurile optice. Schimbările dintre un cadru şi următorul sunt procesate de procesorul de imagini al circuitului integrat şi apoi transformate în mişcări pe cele două axe de coordonate. De exemplu, senzorul mausului optic Agilent Technologies ADNS-2610 procesează 1512 cadre pe secundă: fiecare cadru este o matrice pătrată de 18x18 pixeli, iar fiecare pixel poate avea 64 nivele diferite de gri.
Cererea pentru avansul tehnologiei mausurilor optice vine în mare parte din partea gamerilor de FPS-uri, care preferă mausuri mai precise pentru o ţintă mai precisă.
[modifică] Efecte asupra sănătăţii provocate de mausurile optice
Lipsa de atenţie în folosirea mausurilor optice poate provoca leziuni grave ale ochilor. Ţintirea privirii spre LED poate provoca leziuni ale retinei.
[modifică] Mausuri cu laser
În 2004, Logitech, împreună cu Agilent Technologies, au introdus mausul laser prin intermediul modelul MX 1000. Acest maus foloseşte un mic laser în locul obişnuitului LED. Noua tehnologie poate îmbunătăţi detaliul imaginilor captate de maus. Companiile susţin că aceasta duce la o îmbunătăţire cu până la 20 de ori a sensibilităţii la mişcarea pe suprafaţă în comparaţie cu mausurile optice convenţionale. Gamerii s-au plâns că MX 1000 nu răspunde imediat la mişcare după ce a fost ridicat, mişcat şi apoi pus înapoi pe mauspad. Modelele mai noi ale mausului se pare că nu mai suferă de această problemă, care provenea dintr-o funcţie de economisire a energiei. Aproape toate mausurile optice, cu laser sau cu LED implementează această trăsătură, cu excepţia celor destinate a fi folosite în jocuri, unde o milisecundă de întârziere contează. Deoarece este un maus fără fir, inginerii l-au proiectat să consume cât mai puţină energie cu putinţă. Pentru a realiza aceasta, mausul clipeşte laserul în timp ce este în standby (8 secunde după ultima mişcare). Această funcţie prelungeşte viaţa mausului. SUN Microsystems distribuia mausuri cu laser împreună cu staţiile Sun SPARC încă din anul 1994.
[modifică] Mausurile optice în comparaţie cu mausurile mecanice
Suporterii mausurilor optice pretind că acestea funcţionează mai bine decât mausurile mecanice, nu necesită întreţinere şi durează mai mult deoarece nu au părţi în mişcare. Cu toate că curăţarea unui maus mecanic este foarte simplă, mausurile optice nu au nevoie de întreţinere, în afară de aceea de a îndepărta scamele care s-ar putea aduna sub emiţătorul de lumină. Suporterii mausurilor mecanice pe de altă parte, susţin că mausurile optice nu pot funcţiona corect pe suprafeţe transparente sau reflectante (acestea incluzând multe mausepaduri comerciale, care pot provoca indicatorul mausului să se deplaseze necontrolat în timpul funcţionării), cu toate că această problemă poate fi rezolvată prin cumpărarea un mauspad adaptat mausurilor optice. Mausurile cu putere de calcul a imaginilor mai slabă, au de asemenea probleme cu mişcările rapide, dar mausurile performante urmăresc la viteze de peste 100 cm pe secundă.
Probabil cel mai puternic argument în favoarea mausurilor mecanice este consumul scăzut de putere în configuraţii wireless. Un maus mecanic wireless are nevoie de un curent electric de aproximativ 5 mA sau mai puţin, spre deosebire de mausurile optice care au nevoie de obicei de aproximativ 25 mA pentru a pune în funcţiune LED-ul sau dioda laser. Mausurile optice mai vechi pot folosi şi mai mult curent. Asta poate conduce la o autonomie mult redusă şi schimbări frecvente ale bateriilor, făcându-le astfel nepotrivite pentru lucrul continuu.
Este important de observat că, deoarece mausurile optice funcţionează pe baza imaginii LED-ului reflectată de suprafaţa mauspadului, performanţa lor pe mauspaduri multicolore este uneori nesigură; mausurile mecanice nu suferă de această limitare.
[modifică] Butoane
Spre deosebire de mecanismul de detectare a mişcării, butoanele mausului s-au schimbat foarte puţin, în principal variind în formă, număr şi plasament. Primul maus al lui Engelbart avea un singur buton, dar curând numărul de butoane a fost crescut la trei. Mausurile comerciale au între unul şi trei butoane, cu toate că la sfârşitul anilor 1990 câteva mausuri aveau cinci sau mai multe.
Cele mai frecvente sunt mausurile cu două butoane. Cel mai obişnuit scop al celui de-al doilea buton este de a invoca un meniu contextual în interfaţa utilizatorului, care conţine opţiuni specifice elementului de interfaţa peste care este poziţionat indicatorul. Aceasta este folosită de sistemul de operare Microsoft Windows în configurarea lui implicită, precum şi altele. Butonul principal este poziţionat de obicei în partea stângă a mausului.
Pe sisteme de maus cu trei butoane, apăsarea pe butonul din mijloc este folosită pentru o acţiune comună sau un macro. În Sistemul X Windows, clic pe butonul de mijloc copiază conţinutul bufferului primar la poziţia indicatorului. Multe mausuri cu două butoane sunt configurate să emuleze un maus cu trei butoane prin apăsarea simultană a celor două butoane. Clicurile de mijloc sunt folosite des sub forma unui buton de rezervă în caz să o funcţie nu este alocată uşor.
[modifică] Butoane suplimentare
Există mausuri construite cu cinci sau mai multe butoane. În funcţie de preferinţele utilizatorului, butoanele în plus pot permite navigarea înainte şi înapoi într-un browser web sau navigarea prin istoria browser-ului. Aceste funcţii s-ar putea totuşi să nu fie suportate de toate programele. Butoanele suplimentare sunt în general mai folositoare în jocurile pe calculator, unde accesul uşor la o varietate mare de funcţii, de exemplu schimbarea armelor în FPS-uri poate fi foarte util. Deoarece butoanele mausului pot fi atribuite teoretic oricărei funcţii, apăsare de taste, aplicaţii, ele pot face lucrul cu un astfel de maus mai eficient.
Părerea lui Douglas Engelbart despre numărul optim de butoane era "cât mai multe cu putinţă". Prototipul care a popularizat ideea standardului cu trei butoane a avut acel număr din simplul motiv că "nu am putut găsi loc în care să încapă mai multe comutatoare".
[modifică] Rotiţe
O inovaţie majoră adusă butoanelor mausului a fost rotiţa de derulare: o rotiţă mică, având axul paralel cu suprafaţa mausului, care poate fi rotită în "sus" sau în "jos". De obicei, mişcarea rotiţei este transformată în derularea în sus sau în jos a ferestrei curente. Aceasta este foarte folositoare pentru navigarea într-un document lung. Adesea, rotiţa de derulare poate fi apăsată, înlocuind astfel al treilea buton (cel din centru). Aceasta activează autoderularea autoscrolling în sistemul de operare Windows, în aplicaţiile care suportă această funcţie. Câteva modele mai noi de maus permit derulare atât verticală cât şi orizontală. Rotiţa poate fi folosită cu câteva aplicaţii pentru a mări sau micşora dimensiunea caracterelor, imaginilor etc., ţinând apăsată tasta Control (Ctrl) şi derulând în sus sau în jos. Aplicaţiile care permit această funcţionalitate includ Microsoft Word, Internet Explorer şi Mozilla Firefox.
O formă mai avansată a rotiţei mausului este rotiţa care se înclină, care se întâlneşte la modelele mai scumpe ale mausurilor produse de Logitech şi Microsoft. Rotiţele care se înclină sunt în esenţă rotiţe convenţionale care au fost modificate cu o pereche de senzori legaţi la mecanismul de înclinare. Aceşti senzori sunt implicit asociaţi derulării stânga-dreapta.
În 2005 Apple Computer, Apple Mighty Mouse a introdus o a treia varietate de dispozitiv de derulare: bila de derulare. Aceasta este în esenţă un trackball micuţ incorporat în suprafaţa mausului şi este folosită ca o rotiţă, dar în două dimensiuni.
[modifică] Conectivitate şi protocoale de comunicare
Asemenea tuturor dispozitivelor de intrare, mausurile trebuie să aibă o oarecare conectivitate cu computerul pentru a putea transmite intrările. Mausurile tipice folosesc un cablu electric subţire, de exemplu un cablu RS-232C, IBM PS/2, ADB sau USB pentru acest scop. Mausurile fără fir folosesc comunicaţie wireless pentru a transmite date: infraroşu, radio sau Bluetooth.
Formatul datelor transmise de mausurile obişnuite a variat în trecut de la un producător la altul şi depinde de asemenea de interfaţa electrică folosită.
[modifică] Protocolul PS/2 pentru mausuri
Începând cu seria de computere personale IBM PS/2 în 1987, mausurile pentru calculatoare compatibile IBM au devenit conectabile din ce în ce mai des prin intermediul unui conector rotund cu 6 pini. Conectorul, alocarea pinilor şi formatul serial low-level este acelaşi cu cel folosit de o tastatură IBM PC PS/2. Pentru fiecare mişcare, apăsare de buton sau eliberare de buton, un maus PS/2 trimite pe portul serial bidirecţional o secvenţă de 8 octeţi, având următorul format. Mufele PS/2 sunt codificate pe culori astfel încât să nu se confunde portul PS/2 de tastatură cu cel de maus. Portul de culoare verde este portul PS/2 pentru maus, iar cel de culoare violet este portul PS/2 pentru tastatură.
Aici, XS şi YS sunt biţii de semn ai vectorilor de mişcare, XV şi YV indică o depăşire în componenta vector respectivă, iar LB, MB şi RG indică starea butonului din stânga, dreapta şi mijloc. Mausurile PS/2 mai înţeleg deasemenea câteva comenzi pentru resetare şi auto-test, schimbarea între diferite moduri de operare şi schimbarea rezoluţiei vectorilor de mişcare raportaţi.
Un maus Microsoft Intellimouse foloseşte la început acelaşi format pentru compatibilitate. După ce gazda a trimis o secvenţă specială de comenzi, el schimbă într-un format extins, în care un al patrulea octet poartă informaţia despre mişcările rotiţei şi a altor două butoane.
[modifică] Apple Desktop Bus
În 1986 Apple a implementat pentru prima dată Apple Desktop Bus, permiţând ca până la 16 dispozitive să fie înlănţuite. Având un singur pin pentru date, busul folosea o abordare prin sondaj a comunicaţiilor computer/maus şi a supravieţuit ca standard pe modelele mainstream până în 1998 când iMac a început mutarea pe USB. Powerbook G4 şi-a păstrat Apple Desktop Bus pentru comunicaţia cu tastatura şi trackpad-ul incorporate până la începutul anului 2005.
[modifică] Utilizări uzuale ale butoanelor
Există câteva metode de intrare folosind un maus, în afară de fundamentala mişcare a dispozitivului pentru a face indicatorul să se mişte.
Un clic de maus reprezintă acţiunea de a apăsa un buton pe un maus cu scopul de a declanşa o acţiune, de obicei, în contextul unei interfeţe utilizator grafice (GUI) apăsarea unui buton pe ecran sau unui joc video pentru a trage cu arma într-un first-person shooter. Zgomotul caracteristic se datorează tehnologiei cu comutatoare folosită aproape universal în mausurile pentru calculatoare. Acest comutator se numeşte microswitch (în eng.) sau "cherry switch" (în eng.) şi foloseşte o fâşie de metal tare, dar flexibilă care este îndoită pentru a acţiona comutatorul. Îndoirea metalului face zgomotul caracteristic mausului. Cercetătorii au determinat că reacţia auditivă împreună cu cea tactilă asigură un răspuns mai bun utilizatorului.
[modifică] Simplu clic
Aceasta este cea mai comună metodă de a detecta intrarea de la maus. La mausurile cu un singur buton, aceasta înseamnă folosirea butonului mausului. La mausurile cu mai multe butoane, aceasta înseamnă folosirea unuia dintre butoane şi este caracterizată de butonul care este apăsat (ex. clic stânga pentru apăsarea pe butonul din stânga, clic dreapta pentru apăsarea pe butonul din dreapta).
[modifică] Dublu clic
Un dublu clic apare atunci când un utilizator apasă butonul de două ori în succesiune rapidă. Aceasta, de obicei, determină o acţiune care este diferită de ce a unui simplu clic. De exemplu, în Macintosh Finder, un utilizator poate face simplu clic pentru a selecta un fişier sau dublu clic pentru a deschide acel fişier. Studii de utilizabilitate au arătat că dublul clic poate fi confuz si greu de folosit; de exemplu, utilizatorii cu abilităţi motorii slabe s-ar putea să nu facă al doilea clic îndeajuns de repede după primul, astfel acţiunea înregistrându-se ca două clicuri simple în loc de un singur clic dublu. Majoritatea mausurilor cu mai multe butoane permit configurarea unui buton pentru a genera un clic dublu la o singură apăsare. Sistemele de operare moderne permit utilizatorilor să configureze intervalul maxim în care cele două clicuri vor trebui făcute pentru a fi înregistrate ca dublu clic.
[modifică] Clicuri multiple
Clicurile multiple apar când utilizatorul apasă pe un buton de mai multe ori odată într-o succesiune rapidă. Aceasta generează o acţiune separată de cele ale unui simplu clic sau dublu clic. Clicul triplu, de exemplu, poate fi folosit în procesoarele de text cum ar fi Microsoft Word şi browser-ele web pentru a selecţiona o secţiune întreagă (de exemplu, o linie sau un paragraf de text). Aplicaţiile profesionale de tehnoredactare computerizată cum sunt QuarkXPress şi Adobe InDesign utilizează şi ele clicuri cvadruple (4 clicuri succesive pentru a selecta un paragraf) şi pentaclicuri (5 clicuri succesive pentru a selecta o istorie întreagă).
[modifică] Clic glisare
Odată ce un utilizator a apăsat pe un obiect, el poate glisa obiectul dacă ţine apăsat butonul de maus în timp ce mişcă mausul.
[modifică] Gesturi de maus
O funcţie de maus este o modalitate de a combina mişcările mausului cu clicurile pentru a indica o comandă software specifică.
Astăzi, funcţia Glisare şi fixare (engleză, Drag-and-Drop) este considerată o necesitate pentru aplicaţiile comerciale de calitate. DND este încorporat implicit în majoritatea sistemelor de operare, astfel că oricine îl poate folosi, iar programele pot comunica între ele.
[modifică] Mausurile tactile
În 2000, Logitech a introdus mausul tactil, care conţinea un actuator care făcea ca mausul să vibreze. Un astfel de maus putea fi folosit pentru a completa interfeţele utilizator cu feedback prin pipăit, de exemplu: a da feedback atunci când se trecea de marginea unei ferestre.
Alte variante neobişnuite includ un maus care este ţinut liber în mână, nu pe o suprafaţă plată, şi detectează mişcarea după şase grade de libertate (trei translaţii şi trei rotaţii). A fost comercializat celor care realizau prezentări de afaceri şi aveau nevoie să stea în picioare sau să se mişte prin sală. Până acum aceste mausuri exotice nu au câştigat prea multă popularitate.
[modifică] Viteza mausului
Viteza unui maus se exprimă deseori în DPI (Dots Per Inch). DPI reprezintă numărul de pixeli un cursor de maus se mişcă atunci când mausul este mişcat un inch (25,4 mm). Senzitivitatea mausului este un truc software care poate fi folosit pentru a face cursorul să accelereze atunci când mausul se mişcă cu o viteză constantă.
O unitate de măsură mai puţin obişnuită, "Mickey"-ul (denumită după Mickey Mouse), este o măsură a distanţei raportată de un maus. Nu este o unitate de măsură tradiţională deoarece indică numai numărul de puncte raportată într-o direcţie particulară. Numai atunci când este combinată cu DPI devine o indicaţie a mişcării reale. În absenţa accelerării, Mickey corespunde număului de pixeli mişcaţi pe un ecran de calculator.
Adiţional, sistemul de operare aplică o acceleraţie, denumită balistică, mişcării raportate de maus. De exemplu, versiunile de Microsoft Windows anterioare Windows XP dublau valorile raportate deasupra unui prag configurabil, şi apoi, opţional, le dublau încă odată peste un al doilea prag configurabil. Aceste dublări au fost aplicate separat pe direcţiile X şi Y, rezultând într-un răspuns foarte neliniar. În Windows XP şi multe versiuni de sisteme de operare de la calculatoarele Apple Macintosh, se foloseşte o calculaţie a balisticii mult mai fină, care compensează pentru rezoluţia ecranului şi are o liniaritate mai bună.
[modifică] Accesorii
[modifică] Mauspad
Mauspadul este cel mai popular accesoriu, folosit împreună cu majoritatea mausurilor. Asigură o suprafaţă netedă pe care să se mişte mausul, deoarece multe birouri nu sunt potrivite, iar suprafeţele de lemn sau plastic tocesc picioruşele mausului mai repede. Mauspaduri specializate, de consistenţă mai tare, sunt disponibile gamerilor. Unele mausuri optice nu au nevoie de un mauspad, deoarece sunt proiectate să folosească direct suprafaţa mesei. Un mauspad este, în general, necesar atunci când se foloseşte un maus cu bilă, deoarece bila necesită aderenţa oferită de mauspad pentru a se rostogoli bine.
[modifică] Picioruşele mausului
Picioruşele mausului sunt confecţionate din plastic şlefuit, cu coeficient de frecare mic. Acest lucru asigură mausului o mişcare de alunecare fără rezistenţe deasupra unei suprafeţe. Unele modele de calitate superioară au picioruşe confecţionate din Teflon pentru a îmbunătăţi alunecarea.
[modifică] Manageri de fir
Accesorii pentru a administra firul unui maus sunt de diferite forme, dar toate ajută la dirijarea firului astfel încât să nu deranjeze. Mausurile fără fir, bineînţeles, nu au nevoie de un astfel de accesoriu.
[modifică] Rezemător pentru încheietura mâinii
Un rezemător pentru încheietura mâinii este alcătuit din gel silicon, neopren sau alte materiale spongioase. Acesta asigură încheieturii mâinii un unghi mai natural care ajută la reducerea oboselii şi a efortului.
[modifică] Mausurile în comerţ
În anii 1970, Xerox PARC distribuia mausuri împreună cu al lor Xerox Star. Mai târziu, inspiraţi de Star, Apple Computer au lansat Apple Lisa. Totuşi, nici Star, nici Lisa nu au avut succes comercial. Numai după lansarea lui Apple Macintosh în 1984, mausul a devenit utilizat pe scară largă.
Design-ul Macintosh a fost influent şi succesul lui a condus mulţi vânzători să producă mausuri sau să-i includă împreună cu propriile calculatoare. Adoptarea pe scară largă a interfeţelor grafice în anii 1980 şi 1990 au făcut din maus un accesoriu indispensabil unui calculator. În anul 2000, Dataquest estima că anual se vindeau mausuri în valoare de 1,5 milioane de dolari americani.
[modifică] Mausuri neconvenţionale
În afară de mausurile obişnuite, care sunt operate de mână, există şi alte variante de mausuri. Acestea vin în sprijinul celor care au un handicap, celor care au căpătat leziuni de la utilizarea excesivă a mausului sau a celor care pot folosi design-urile convenţionale. Câteva dintre acestea sunt:
- Trackball –utilizatorul mişcă o bilă montată pe o bază fixă;
- Mini-maus –un maus mic, cam de dimensiunea unui ou, care este optimizat pentru portabilitate (foarte des se foloseşte împreună cu laptop-uri);
- Maus cameră –o cameră urmăreşte mişcările capului şi mişcă cursorul de pe ecran. O altă variantă urmăreşte un punct de pe capul unei persoane şi mişcă cursorul în consecinţă. Este mai precis decât precedentul.
- Maus de palmă –se ţine în palmă şi este operat numai de două butoane; mişcările de pe ecran corespund unei atingeri foarte fine, iar presiunea creşte viteza de mişcare.
- Maus de picior –o variantă de maus pentru cei care nu doresc sau nu pot folosi mâinile sau capul.
- Joy-maus –o combinaţie dintre un joystick şi un maus, joy-mausul este ţinut în poziţie verticală asemenea unui joystick, dar mişcat ca un maus normal. De obicei, degetul controlează apăsarea pe un buton.
[modifică] Aplicaţii ale mausului în interfeţele utilizator
De obicei, mausul este folosit pentru a controla mişcarea unui cursor în două dimensiuni într-o interfaţă utilizator grafică. Obiecte, cum sunt fişierele, programele sau acţiunile, pot fi selectate dintr-o listă de nume, dar, adesea sunt reprezentate vizual sub forma unor pictograme şi butoane; cursorul mausului poate fi folosit pentru a selecta sau pentru a activa obiecte prin mişcarea cursorului deasupra numelui sau pictogramei şi apăsând unul dintre butoane. De exemplu, un fişier text poate fi reprezentat sub forma unei bucăţi de hârtie, iar făcând clic pe această pictogramă, poate activa programul de editare de texte să deschidă fişierul într-o nouă fereastră.
Mausurile pot fi folosite şi gestural, adică o mişcare stilizată a cursorului mausului poate fi folosită drept semnal pentru apelul unei anumite funcţii. În interfeţele gesturale, un anumit gest de maus poate fi asociat unei acţiuni: de exemplu, într-un program de desenare, mişcarea rapidă a mausului sub forma unui "x" deasupra unei imagini, poate şterge imaginea.
Interfeţele gesturale sunt mai rare şi adesea mai greu de folosit decât indicatorul şi clicul, deoarece necesită un control mai fin din partea utilizatorului. Cu toate acestea, câteva gesturi convenţionale s-au răspândit pe scară largă, acestea incluzând funcţia glisare şi fixare în care:
- utilizatorul apasă butonul mausului în timp ce cursorul mausului se află deasupra unui obiect;
- ţine butonul apăsat în timp ce mută cursorul la o altă poziţie;
- eliberează butonului.
Această mişcare este de obicei folosită pentru a mişca un obiect dintr-un loc în altul — obiectul este tras de la vechea poziţie şi lăsat să „cadă” în noua poziţie. De exemplu, un utilizator poate glisa şi fixa o pictogramă dintr-un director peste pictograma coşului de reciclare, astfel indicând că fişierul trebuie şters.
Alte utilizări ale intrărilor de la maus sunt comune în domenii speciale de aplicaţii. În grafica 3D interactivă, mişcarea mausului este transformată direct în mişcarea camerei virtuale. De exemplu, în jocul Quake, mausul este, de obicei, folosit pentru a controla direcţia în care se îndreaptă capul jucătorului: mişcând mausul în sus va determina capul jucătorului să se uite în sus, astfel dezvăluind ceea ce era deasupra capului jucătorului.
Când mausurile au mai mult de un buton, programele pot atribui funcţii diferite pentru fiecare buton. Adesea, primul buton va selecta obiecte, iar cel secundar va determina apariţia unui meniu cu acţiuni alternative care se pot aplica acelui obiect. De exemplu, pe platforme cu mai mult de un buton, browser-ul Mozilla va urma o legătură ca răspuns la clicul primului buton, iar ca răspuns la clicul butonului secundar va afişa un meniu cu acţiuni alternative pentru acea legătură, şi adesea va deschide legătura într-o nouă filă (informatică, engleză: tab) sau fereastră ca răspuns la clic-ul celui de-al treilea buton.
[modifică] Unul,două sau trei butoane?
Problema privind numărul de butoane pe care trebuie să-l aibă un maus a ridicat un număr surprinzător de controverse. De la primul Macintosh şi până târziu în 2005, Apple a distribuit calculatoare cu un singur buton, în timp ce majoritatea celorlalte platforme foloseau mausuri cu mai multe butoane. Apple şi susţinătorii lor argumentau că mausurile cu un singur buton sunt mai eficiente şi că mausurile cu mai multe butoane puneau probleme utilizatorilor începători. Interfaţa utilizator a Macintosh este proiectată astfel încât toate funcţiile sunt disponibile cu un singur buton de maus. Ghidul Apple de Interfeţe Umane{en|Apple Human Interface Guidelines} încă precizează ca toate funcţiile să fie disponibile cu un maus cu un singur buton. Cu toate acestea, aplicaţiile X Window System, pe care Mac OS X deasemenea le poate rula, au fost proiectate astfel încât necesită un maus cu două sau chiar trei butoane, astfel determinând chiar şi operaţiile simple cum sunt tăiere şi lipire (eng. cut and paste) să fie dificile. Mac OS X suportă nativ mausuri cu mai multe butoane, astfel încât mulţi utilizatori au ales să folosească mausuri de la alte firme. Pe 2 August 2005, Apple a introdus mausul lor multi-buton, denumit Mighty Mouse care are patru butoane independente, programabile şi o bilă de scroll de 360 de grade, care poate fi folosită pentru a scrola în orice direcţie. Acesta este acum mausul care este distribuit cu toate calculatoarele Macintosh.
Susţinătorii mausurilor cu mai multe butoane precizează că suportul pentru un singur buton, conduce adesea la ocolişuri stângace în interfeţe unde mai mult de o singură acţiune este posibilă pentru un anumit obiect. Există câteva ocolişuri comune şi chiar pachete software Macintosh des folosite, care de altfel sunt conforme în întregime regulilor de interfaţare umană, incluzând browsere web şi programe de editare grafică, ocazional necesită folosirea unuia dintre ele.
Unul dintre aceste ocolişuri este tehnica apasă-şi-ţine-apăsat. Această tehnică presupune ca utilizatorul să apese şi să ţină apăsat butonul, apoi după o perioadă de timp, apăsarea butonului nu mai este percepută ca un singur clic, dar ca o altă acţiune. Aceasta are două neajunsuri: în primul rând, la fel ca şi cu clic-ul dublu, un utilizator încet poate provoca o acţiune apasă-şi-ţine-apăsat fără intenţie. În al doilea rând, utilizatorul trebuie să aştepte în timp ce programul detectează că clicul este, de fapt, apasă-şi-ţine-apăsat, altfel clicul poate fi interpretat ca un clic singular. În continuare, remediile pentru aceste neajunsuri sunt în conflict una cu alta: cu cât întârzierea este mai mare, cu atât utilizatorii trebuie să aştepte; iar cu cât întârzierea este mai scurtă, cu atât există riscul ca unii utilizatori să activeze apasă-şi-ţine-apăsat când de fapt au făcut clic.
Alternativ, utilizatorul trebuie să ţină apăsat un buton de pe tastatură în timp ce apasă butonul de la maus: calculatoarele Macintosh folosesc tasta ctrl. Aceasta are dezavantajul că are nevoie de amândouă mâinile să fie libere. Deasemenea, este nevoie ca utilizatorul să realizeze două acţiuni folosind două dispozitive complet separate în acelaşi timp, adică trebuie să apese un buton de pe tastatură în timp ce apasă pe butonul de la maus. Aceasta poate fi o sarcină grea pentru un utilizator cu dizabilităţi. Studiile au arătat că cele de mai sus sunt mai puţin utilizabile decât butoanele adiţionale pentru utilizatorii experimentaţi.
Majoritatea maşinilor care rulează Unix sau un sistem de operare de tip Unix folosesc X Window System care are nevoie aproape întotdeauna de un maus cu trei butoane. În X, butoanele sunt numărate prin convenţie. Aceasta permite instrucţiunilor utilizator să se aplice mausurilor sau dispozitivelor de indicat care nu folosesc plasamentul convenţional al butoanelor. De exemplu, un utilizator stângaci poate inversa butoanele, de obicei, printr-o setare software. Prin plasarea neconvenţională a butoanelor, indicaţiile de utilizare care spun "butonul stâng al mausului" sau "butonul drept al mausului" sunt confuze. Calculatoarele de ultimă generaţie Xerox Parc Alto şi Dorado de la mijlocul anilor 1970 foloseau mausuri cu trei butoane, iar fiecărui buton îi era desemnată o culoare. Roşu era folosit pentru butonul din stânga, galben era folosit pentru butonul din mijloc şi albastru era folosit pentru butonul din dreapta. Această convenţie de nume încă se mai foloseşte în unele medii SmallTalk cum este Squeak şi poate fi mai puţin confuză decât denumirile de dreapta, mijloc şi stânga.
Mausurile noi au o rotiţă de scrol între cele două butoane, iar apăsarea pe rotiţă se comportă ca butonul din mijloc. De asemenea, mausurile cu cinci sau mai multe butoane pot fi folositoare în unele situaţii. Mausul Intellimouse de la Microsoft este cel mai cunoscut dintre acest tip de mausuri, dar există şi alte mărci. Butoanele în plus se folosesc cel mai adesea atunci când se navighează pe Internet cu un browser sau atunci când se navighează prin fişiere cu ajutorul unui browser de fişiere.
[modifică] Mausuri în jocuri
Mausurile sunt adesea folosiţe drept o interfaţă pentru jocurile pe calculator, iar uneori pentru consolele de jocuri video. Se folosesc adesea în combinaţie cu o tastatură. În dezbateri privind ce este mai bun într-o platformă de jocuri, mausul este adesea citat ca un foarte mare avantaj pentru PC.
[modifică] First-person shooters
Combinaţia maus-tastatură este o modalitate foarte populară de a jucat jocuri de tip First-person shooter. Axa X a mausului se foloseşte pentru a vă uita în stânga şi dreapta, iar axa Y se foloseşte pentru a vă uita în sus şi în jos. Butonul din stânga se foloseşte pentru foc primar. Foarte mulţi gameri preferă această configuraţie în locul unui gamepad sau a unui joystick deoarece le permite să se întoarcă rapid şi să aibă o acurataţe mai mare. Butonul din dreapta este adesea folosit pentru focul secundar al armei selectate, dacă jocul permite mai multe moduri de foc. Rotiţa de scrol se foloseşte pentru schimbarea armelor. Tastatura se foloseşte, de obicei, pentru mişcare (de exemplu: w, a, s şi d, sau simplu WASD, pentru mişcarea înainte, stânga, înapoi şi dreapta) şi alte funcţii cum sunt schimbarea posturii. Deoarece mausul se foloseşte pentru ţintire, un maus care urmăreşte mişcarea cu acurateţe şi cu o mai mică întârziere dă jucătorului un avantaj asupra jucătorilor cu mausuri mai lente sau mai imprecise.
[modifică] Opţiunea "inversează maus"
În multe jocuri, cum sunt shooter-ele de persoana întâi sau a treia, există o opţiune numită "inversează maus" sau similar. Aceasta permite utilizatorului să se uite în jos prin mişcarea mausului înainte şi să se uite în sus prin mişcarea mausului înapoi (invers setărilor implicite). Acest sistem de control este similar cu controlul avioanelor, unde tragerea manşei în jos produce o înclinare în sus, iar împingerea manşei produce o înclinare în jos —această modalitate de control este de obicei copiată de joystick-uri.
După Doom, produs de id Software, jocul care a popularizat jocurile FPS, dar care nu permitea ţintirea pe verticală cu ajutorul mausului (axa Y era folosită pentru mişcarea înainte/înapoi), competitorul Duke Nukem 3D de la 3D Realms a fost unul din primele jocuri care a permis ţintirea în sus şi în jos folosind mausul. Jocul, precum şi alte jocuri care foloseau motorul grafic Build engine, avea o opţiune de a inversa axa Y (mişcând mausul înainte, ţinta se muta în sus, iar mişcând mausul înapoi, ţinta se muta în jos). Această proprietate făcea, de fapt, ca mausul să se comporte în modul pe care acum îl considerăm normal. În curând, id Software a lansat jocul Quake, care a introdus proprietatea aşa cum o cunoaştem acum. Alte jocuri care au folosit motorul grafic Quake engine au păstrat această proprietate. Probabil datorită popularităţii generale a Quake, acesta a devenit standardul curent.
[modifică] Super Nintendo
La începutul anilor 1990, sistemul de jocuri Super Nintendo Entertainment System a devenit prima consolă comercială de jocuri care avea un maus SNES pe lângă controlerele sale. Cel mai cunoscut joc care a folosit capacităţile mausului a fost Mario Paint.
[modifică] Vezi şi
- Trackball
- SpaceBall
- Touchpad, cunoscut de asemenea şi sub numele de trackpad
- Pointing stick
- Accesibilitatea calculatorului
- Mauspad
- Footmaus
- Gest de maus
- Repetitive strain injury
[modifică] Legături externe
- Alex Soojung-Kim Pang,Of Mice and Zen: Product Design and Invisible Innovation(format pdf)
- Razer - Producători de mausuri pentru jocuri.
- Mausuri timpurii
- Mausul Xerox Alto
- Material primar despre mausul Apple
- Cum funcţionează mausurile de calculator
- Mausurile optice şi cum funcţionează (PDF)
- Tehnologia mausurilor optice: Specificaţii tehnologice ale mausurilor optice moderne
- Un maus cu laser: MX1000
- SRI maus
- MouseSite include şi demonstraţia din 1968
- Interfaţa PS/2 – Descriere detaliată a protocolului de date, inclusiv extensiile Microsoft Intellimouse
- Mausul PS/2 – un capitol despre protocoalele folosite de mausurile PS/2
- Protocoalele mausurilor pe port serial
- Informaţii despre mausurile de PC – câteva informaţii despre interfeţele mausurilor şi protocoalele de comunicaţie
- Gyration - o marcă populară de Maus Inerţial
- HwB: Mausul Atari/Joy Connector
- Folosirea unui maus pe post de scaner
- Logitech
- Razer
- Everglide
[modifică] Bibliografie
- Agilent Technologies (2004).ADNS-2610 Senzorul optic al mausurilor.(format pdf) Varianta din 2004-[[11-16].
- Squeak Wiki (16 March, 2004). FAQ: Butoanele mausurilor. Revision 24. Varianta din 2004-11-17.
- Sistemul de maus inerţial, United States Patent 4787051
