Maya (civilizaţie)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
O civilizaţie în plină pădure tropicală
Civilizaţia mayasă a atins apogeul în perioada 300-900 d.H. De unde veneau ei şi de ce au ales una din regiunile cele mai neospitaliere ale Americii Centrale nimeni nu ştie! Tot un mister a rămas şi dispariţia civi¬lizaţiei mayase! Calendar şi astronomie Codexurile descoperite, scrise cu hieroglifele mayase, ne-au informat parţial despre cunoştinţele lor ştiinţifice în astronomie, calendarul lor fiind de o precizie uimitoare. Ştiau să prevadă eclipsele exact, ca şi de¬plasările planetelor, fără a cunoaşte aparatele optice sau unităţile de timp. Arhitectură. Sculptură. Pictură Arhitecţii mayaşi sunt consideraţi astăzi ca cei mai mari decoratori şi cei mai prolifici constructori de pe planetă. Mii de construcţii uimesc şi azi prin armonia for¬melor, simplicitatea planurilor şi frumuseţe. Sculptura a dat micile figurine din insula Jaina şi marile stele de piatră, ca şi splendidele ornamentaţii ale faţadelor construcţiilor. Pictura sub formă de fresce s-a păstrat puţin, dar descoperirea camerelor pictate ale templului din Bonampak oferă un documentar pasionant al societăţii maya şi o dovadă a talentului pictorilor mayaşi. Panteonul mayas Sculpturile, picturile şi codexurile îi arată pe zeii mayaşi cu un curios amestec de trăsături umane şi ani¬maliere. Zeii cerului, ai pământului şi din lumea sub¬terană erau „hrăniţi" cu sânge de animale şi de oameni sacrificaţi. Credincioşii îşi provocau răni pe tot corpul, ca sacrificiu adus zeilor. Cum a dispărut civilizaţia mayasă? Se bănuiesc o invazie a barbarilor nordici, factori economici, asaltul junglei, o revoluţie lentă a masei ţărăneşti contra elitei religioase şi aristocratice... Toate sunt însă doar presupuneri, dispariţia civilizaţiei mayase continuând să rămână pentru noi un mister.