Michael Schumacher

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

**Michael Schumacher**

Naţionalitate	Germană
Ani in F1	1991-2006
Echipe	Jordan Benetton Scuderia Ferrari
Starturi	246
Titluri	7 (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004)
Victorii	91
Podiumuri	154
Pole positions	68
Tururi rapide	76
Puncte	1369
Prima cursă	Belgia 1991
Prima victorie	Belgia 1992
Ultima victorie	China 2006
Ultima cursă	Brazilia 2006

Michael Schumacher, (născut la Hürth-Hermühlheim în Germania pe 3 ianuarie 1969), este un fost pilot de Formula 1. Statistic, prin prisma celor şapte titluri mondiale câştigate, a celor 91 de victorii, 68 de pole position-uri şi 76 de tururi rapide, Michael Schumacher este considerat drept cel mai bun pilot de Formula 1 din toate timpurile.

În 2006 în urma unui sondaj efectuat de FIA, Michael Schumacher a fost votat de către fanii Formulei 1 drept cel mai popular pilot care a evoluat vreodată în acest sport.

Faptul că de-a lungul carierei a încântat privirile spectatorilor şi telespectatorilor cu evoluţii de senzaţie, dar pe de altă parte a fost şi implicat într-o serie de scandaluri cauzate de pilotajul său, Michael Schumacher este unul dintre acei oameni pe care ori îl iubeşti ori îl urăşti.

Este căsătorit cu Corinna şi are doi copii, Gina Maria şi Mick.

La ora actuală Michael ocupă postul de superasistent a lui Jean Todt la Scuderia Ferrari, sarcina sa fiind de a descoperi noi talente dar şi de a ajuta echipa de tehnicieni să dezvolte maşina de concurs.

[modifică] Cariera

[modifică] Înainte de Formula 1

Michael Schumacher nu provine dintr-o familie bogată precum marea majoritate a piloţilor de Formula 1. Tatăl său a fost constructor, dar care se ocupa şi de circuitul de karting din Kerpen, de aici pasiunea lui Michael pentru curse, iar mama sa a fost muncitoare într-o cantină. De aceea doar talentul l-a dus în Formula 1, trecând prin karting, Formula Koening, Formula Ford, Formula 3 si Campionatul Mondial de Sport Prototip. Marea sa şansă s-a numit Willi Weber, actualul său manager, care l-a acceptat pe Michael în echipa sa de Formula 3 în schimbul numirii sale ca manager pentru o durata foarte lungă de timp, Weber fiind conştient de talentul lui Michael.

Maşina cu care a câştigat titlul în Formula 3 în 1990

Până să ajungă în Formula 3 în echipa lui Willi Weber, Michael a câştigat campionatul german de karting la juniori in 1984 şi 1985 şi la seniori in 1987. În 1985 a fost vicecampion mondial de karting, iar în 1987 a fost campion european.

În 1988 a participat in Formula Koening, caştigând titlul naţional în Germania, şi în Formula Ford, unde a fost vicecampion european. Un an mai târziu a promovat in Formula 3, seria germană, unde a ocupat la final locul al treilea, câştigând campionatul un an mai târziu.

Deşi pasul următoar ar fi trebuit să fie Formula 3000, Willi Weber decide să îl trimită pe Michael în Campionatul Mondial de Sport Prototip, mai exact în echipa lui Peter Sauber, astfel că Schumacher este luat sub aria protectoare a constructorului german de automobile Mercedes Benz, care finanţa atunci echipa lui Sauber şi se pregătea să debuteze în Formula 1.

Cei doi ani petrecuţi în Sport Prototip nu au fost extrem de buni din punct de vedere al performanţelor, totuşi talentul pe care îl arăta Michael era evident, fiind apreciat de toată lumea drept cel mai bun pilot al generaţiei sale.

[modifică] În Formula 1

[modifică] Debutul in Formula 1

Ca urmare a arestării lui Bertrand Gachot, în urma unei altercaţii cu un taximetrist londonez, s-a creat un loc in echipa Jordan Ford pentru Marele Premiu al Belgiei din 1991, acesta fiind cumpărat de către Willi Weber pentru clientul său. A fost o oportunitate pe care Weber nu dorea să o piardă, în ciuda faptului că Peter Sauber şi Mercedes Benz doreau ca Schumacher să debuteze abia în 1993 cu echipa Sauber.

După sesiunea de calificări Michael a obţinut al şaptelea timp al zilei, reuşind astfel să egaleze cea mai bună performanţă a echipei sale, una care debutase în Formula 1 în acel an. Locul obţinut în condiţiile în care circuitul de la Spa Francorchamps este unul foarte dur pentru tinerii piloţi, a şocat pe toată lumea. Cursa nu a fost la fel din bună, din păcate, germanul abandonând în primul tur cu probleme tehnice. Impactul fusese însă făcut.

Andrea de Cesaris, al doilea pilot de la Jordan din Belgia, a spus după cursă, vizibil impresionat de performanţa lui Michael, că dacă acesta nu abandona, s-ar fi duelat cu siguranţă pentru victorie.

Evoluţia de la Spa nu a rămas neobservată de către Tom Walkinshaw, director sportiv la Benetton, care îl cunoştea pe Michael din campionatul de Sport Prototip, acesta recomandându-l imediat lui Flavio Briatore care nu a stat pe gânduri şi a cumpărat contractul lui Schumacher de la Jordan.

[modifică] Primii ani la Benetton

Maşina folosită în 1991 la Benetton de către Michael Schumacher

Marele Premiu al Italiei 1991 a fost a doua cursă la care Michael a luat startul şi era deja la a doua echipă, de această dată una cu pretenţii, iar noul său coleg de echipă era Nelson Piquet, nimeni altul decât campionul mondial din 1981, 1983 şi 1987. Statutul lui Piquet nu l-a demoralizat însă pe Michael care a reuşit un timp mai bun în calificări, plecând al şaptelea, dar şi o cursă mai bună, terminând al cincilea.

Din nou Schumacher a reuşit să fie mai rapid în calificări decât titratul său coleg de echipă la Estoril, în Marele Premiu al Portugaliei, fiind însă învins în cursă unde a terminat al şaselea, în spatele lui Piquet.

Un alt loc şase este reuşit de Schumacher în Marele Premiu al Spaniei de la Barcelona, dar anul este încheiat cu două abandonuri, primul din cauza motorului, iar al doilea din cauza unei piruete pe circuit umed.

În primul său an în Formula 1, Michael Schumacher a luat startul în şase curse, a terminat în puncte în trei dintre ele, clasându-se la finalul sezonului pe locul 14.

Confirmat pentru sezonul 1992, Michael nu dezminte performanţele arătate în 1991, astfel că în Marele Premiu al Mexicului urcă pentru prima dată în cariera sa pe podiumul de premiere, terminând al treilea. Un alt loc trei este semnat şi în cursa imediat următoare, cea din Brazilia, pentru ca în Spania, Michael să termine al doilea, performanţă pe care avea să o egaleze în Marele Premiu al Canadei. Un al loc trei urmează în Marele Premiu al Germaniei, prima sa cursă pe teren propriu, pentru ca la Spa Francorchamps , acolo unde debutase în Formula 1 cu doar un an înainte, să obţină prima sa victorie. Sezonul este încheiat cu un nou loc secund, al treilea din acel an, în Marele Premiu al Australiei, care l-a promovat pe Michael pe locul al treilea în campionatul mondial cu un total de 53 puncte, chiar în faţa triplului campion mondial Ayrton Senna.

În ciuda faptului că are parte de un material de concurs care nu îi permitea să se bată în mod constant pentru victorie, Michael continuă performanţele de excepţie şi în 1993 când într-un mod curios de fiecare dată când a terminat o cursă a făcut-o pe podium, apogeul fiind atins în Marele Premiu al Portugaliei când a câştigat, terminând astfel sezonul pe locul al patrulea cu un total de 52 puncte.

[modifică] Primele două titluri mondiale

Sezonul 1994 a început foarte bine pentru Michael Schumacher care a câştigat primele două curse - Marele Premiu al Braziliei şi Marele Premiu al Pacificului, luând un avantaj consistent în faţa lui Ayrton Senna, considerat rivalul său la titlul suprem. Din păcate bătalia dintre cei doi avea să se încheie prematur, la Imola când brazilianul a suferit un accident fatal.

Cursele de la Imola şi de la Monaco i-a revenit tot lui Michael Schumacher, al fel ca şi cele din Canada şi Franţa, acestea din urmă fiind precedate de locul secund din Spania, astfel că cu patru victorii din tot atâtea curse sezonul parea doar o plimbare în parc.

Nu a fost însă deloc aşa, Michael suferind în următoarele curse mai multe descalificări, fiind la un moment dat chiar suspendat pentru două curse din cauza faptului că maşina sa a fost considerată neregulamentară.

Maşina folosită în 1994 de către Michael Schumacher

Prima descalificare a survenit la Silverstone când Schumacher l-a depăşit pe Damon Hill în turul de încălzire, acest fapt fiind interzis de regulament. Tot atunci germanul a primit si o suspendare de două curse din partea FIA, aceasta fiind însă mai mult făcută pentru a se încerca redinamizarea campionatului, unul intrat în ape tulburi după accidentele mortale ale lui Roland Ratzenberger şi Ayrton Senna. Curios, FIA i-a dat lui Schumacher şi echipei sale dreptul de a alege cele două curse.

Apoi a venit descalificarea din Belgia, când maşina a fost neregulamentară, astfel că Michael a lipsit de la Marele Premiu al Italiei şi cel al Portugaliei. Între timp, Damon Hill redusese semnificativ distanţa care-l separa de primul loc, ocupat în continuare de Michael, şi care era acum de doar un singur punct, astfel că finalul de sezon se anunţa palpitant.

Michael a câştigat Marele Premiu al Europei, cu Hill pe locul secund, apoi situaţia a fost exact invers în Japonia, astfel că diferenţa de un punct se păstrase şi înainte de ultima cursă a anului.

Marele Premiu al Australiei 1994 avea să rămână în istorie pentru incidentul petrecut între cei doi pretendenţi la titlul suprem. Michael Schumacher era la conducere când a făcut o greşeală şi a lovit zidul de protecţie, astfel că Damon Hill l-a ajuns din urmă şi a încercat o depăşire pe interior într-un viraj strâns, unde era loc extrem de puţin. Cele două maşini s-au lovit, Michael fiind trimis direct într-un zid de protecţie, pe când Hill a continuat pentru puţin cursa, dar a abandonat mai apoi din cauza suspensiei afectată în timpul coliziunii. Momentul abandonului britanicului a însemnat momentul în care Michael Schumacher s-a încoronat campion mondial.

Michael şi-a apărat cu brio titlul mondial în 1995 când a reuşit dubla după un sezon în care a câştigat nouă curse, egalând astfel recordul stabilit de Nigel Mansell în 1992, totalizând 102 puncte, cu 33 mai multe decât Damon Hill, cel care a terminat al doilea. Mai mult decât atât, Michael şi-a ajutat echipa să câştige primul titlul mondial în campionatul constructorilor.

În toamna lui 1995 decide însă să plece de la Benetton, atras fiind de mirajul banilor oferiţi de Scuderia Ferrari: 35 milioane de dolari pe sezon, cel mai mare salar oferit vreodată unui pilot de Formula 1. Contractul a fost semnat în luna august, urmând să devină efectiv începând cu sezonul 1996.

[modifică] La Ferrari între 1996 şi 1999

Primul contact între Michael Schumacher şi noua sa echipă s-a produs după terminarea sezonului 1995 când germanul a fost invitat la prima sesiune de teste susţinută la Fiorano. Deşi Scuderia Ferrari terminase sezonul pe locul al treilea, maşina lor era la ani lumină în spatele maşinilor Benetton şi Williams, astfel că era nevoie de multă, multă muncă.

Conştient că nu se putea pune problema unui titlu mondial în 1996, Michael Schumacher a preferat să lucreze în linişte pentru a pregăti un eventual asalt în 1997, promiţând suporterilor echipei sale o victorie în primele şase curse.

După un abandon în prima cursă a sezonului, cauzat de probleme la motor, Ferrari construind atunci primul lor motor V10, Michael a urcat pe podium în Brazilia, apoi a urmat un nou abandon dar şi alte două podiumuri în Marele Premiu al Europei şi Marele Premiu al Republicii San Marino. Dar a şasea cursă a sezonului avea să aducă şi prima victorie. Plecat al treilea de pe grila de start al Marelui Premiu al Spaniei, Michael are parte de un start foarte slab, cazând până pe locul nouă, dar recuperează treptat pentru a câştiga la final. Prima promisiune făcută de german fusese astfel respectată.

În ciuda victoriei de la Barcelona, maşina Ferrari nu era încă nici măcar în apropierea liderilor campionatului din punct de vedere al competitivităţii, astfel că Michael era conştient că trebuiau făcute şi schimbări de personal. În aceste condiţii îl convinge de Jean Todt, şeful său, să renunţe la John Barnard, directorul tehnic, şi să îl aducă în locul său pe Ross Brawn, cel cu care Michael lucrase şi câştigase titluri mondiale la Benetton. În plus la Scuderia Ferrari este adus şi Rory Byrne pe postul de designer-şef.

Rezultatele înregistrate în ultimele patru curse ale sezonului 1996: victorii în Belgia şi Italia, locul trei în Portugalia şi locul doi în Japonia, erau foarte promiţătoare, astfel că Scuderia Ferrari şi Michael Schumacher îşi anunţau revenirea în bătălia pentru titlul mondial în 1997.

Şi aşa a şi fost pentru că în 1997 Scuderia Ferrari revenea în lupta pentru supremaţie în Formula 1 pentru prima dată după 1990. Prima parte a campionatului a fost dominată de Jacques Villeneuve şi Williams Renault, dar când Ferrari a îmbunătăţit substanţial maşina, Michael Schumacher a trecut la putere, neutralizând avantajul luat de Villeneuve. Bătălia finală s-a dat la Jerez, în ultima etapă a campionatului - Marele Premiu al Europei - când cei doi protagonişti au fost implicaţi într-o coliziune provocată în mod voit de Michael Schumacher. Germanul a fost nevoit atunci să abandoneze, iar ulterior a fost exclus din ordinea finală a campionatului, păstrând totuşi rezultatele de la fiecare cursă, o decizie relativ ciudată a FIA.

Cu o maşină concepută de Ross Brawn, Michael Schumacher a fost din nou implicat în lupta pentru titlul mondial în 1998, bătălia fiind de această dată dusă cu Mika Häkkinen de la McLaren Mercedes.

Michael Schumacher trece de David Coulthard în MP al Marii Britanii 1998

Debutului sezonului nu a fost unul prea fericit pentru Schumacher care a abandonat în prima cursă şi a ocupat abia locul al treilea în cea de-a doua, astfel că Häkkinen avea deja un avantaj consistent după primele două etape. Schumacher a câştigat însă etapa a treia şi a terminat al doilea în cea de-a patra, în care Häkkinen a abandonat, astfel că situaţia redevenise echilibrată, cei doi piloţi împărţindu-şi mai apoi victoriile şi perioadele de dominare.

Cheia sezonului 1998 a fost Marele Premiu al Belgiei când Häkkinen a abandonat, lăsându-l pe Michael la conducerea cursei. Germanul parea că se îndreaptă spre o victorie sigură - una care l-ar fi trecut pe primul loc în campionat - când a fost silit să abandoneze în urma unui acroşaj cu David Coulthard, colegul lui Mika Häkkinen de la McLaren, acţiunea scoţianului fiind una premeditată, acesta scoţându-l pur şi simplu din cursă pe Schumacher.

Schumacher a câştigat totuşi cursa următoare, cea de la Monza şi la egalat la puncte, 80, pe Häkkinen. Finlandezul s-a revanşat la Nürburgring, astfel că ultima etapă urma să fie cea decisivă. Şi din nou, pentru a doua oară consecutiv, Michael a pierdut titlul în ultima etapă, de această dată fiind handicapat de o problemă la ambreiaj, iar apoi de una la pneuri.

A treia încercare de a câştiga titlul mondial cu Scuderia Ferrari a fost făcută în 1999. Anul a început prost, dar cele doua victorii succesive de la Imola şi Monaco l-au propulsat pe german ca lider al campionatului pentru o scurtă perioadă de timp. Apoi a venit Marele Premiu al Marii Britanii când Schumacher a suferit un accident în chiar primul tur al cursei în urma căruia şi-a fracturat un picior, astfel că a fost nevoit să lipsească de la şase curse, pierzând astfel orice şansă la titlul mondial.

Revenirea sa s-a produs în timp util pentru Marele Premiu al Malaeziei şi a fost una triumfală, germanul dominând calificările, iar în cursă a cedat primul loc lui Eddie Irvine, colegul său de la Ferrari care era implicat în lupta pentru titlu. Ulterior, în Marele Premiu al Japoniei a ocupat locul al doilea, suficient pentru a aduce echipei sale primul titlu mondial în campionatul constructorilor după 16 ani.

[modifică] Cinci ani, cinci titluri mondiale

Perioada 2000 - 2004 a fost una dominată categoric de către Michael Schumacher, germanul trecându-şi în cont şapte titluri mondiale, mai multe decât orice alt pilot de Formula 1.

Faţă de anii precedenţi, sezonul 2000 a început foarte bine pentru Schumacher, acesta câştigând primele trei curse ale anului şi instalându-se confortabil în poziţia de lider al campionatului, având un avantaj de 24 puncte faţă de rivalul său principal, Mika Häkkinen. Ulterior finlandezul a avut însă puterea de a reduce semnificativ diferenţa de puncte, beneficiind şi de cele trei abandonuri consecutive ale lui Schumacher de la mijlocul sezonului, două dintre ele în primul tur, astfel că odată cu victoria din Marele Premiu al Belgia a preluat conducerea în campionat, Schumacher retrogradând al doilea.

Germanul a avut însă parte de un final de sezon senzaţional câştigând la Monza, Indianapolis, Suzuka şi Sepang, victoria de la Suzuka fiind cea care i-a adus titlul mondial.

Scăpat de presiunea cauzată de ghinioanele de la finele anilor '90, Michael Schumacher a avut parte de un sezon 2001 care poate fi asemănat unei plimbări în parc, doar David Coulthard încurcând puţin socotelile sale, dar şi scoţianul a fost ţinut la respect. Al patrulea său titlu mondial a venit la capatul unui an în care a câştigat opt curse şi a adunat 123 puncte, 58 mai multe decât ocupantul locului secund în ierahia finală.

Al cincilea titlu mondial a fost câştigat în 2002 la capatul unui sezon în care dominarea a fost şi mai categorică decât în anul precent. Michael a câştigat 11 curse, pe atunci record absolut de victorii într-un singur sezon, şi a acumulat 144 puncte, un alt record în Formula 1 în acel an. Faptul că a fost declarat campion încă din luna iulie spune multe despre modul în care germanul a dominat campionatul, unul umbrit totuşi de decizia echipei sale de a-l retrograda pe Rubens Barrichello pe locul secund în Marele Premiu al Austriei pentru a-i oferi victoria lui Schumacher.

Michael Schumacher celebrează victoria de la Indianapolis 2004

În contradicţie cu aşteptările tuturor, Michael Schumacher a început foarte prost sezonul 2003, necâştigând nici o cursă în primele trei etape. Mai mult decât atât, în dimineaţa celei de-a patra etape a primit vestea decesului mamei sale. Totuşi decide să concureze, iar la final câştigă cursa, menţinându-se în plasa lui Kimi Räikkönen, liderul din acel moment al campionatului şi rivalul său la titlul mondial.

A doua parte a sezonului 2003 l-a văzut şi pe Juan Pablo Montoya în lupta pentru titlul mondial, astfel că finalul anului se anunţa interesant. Până la urmă experienţa lui Michael Schumacher şi-a spus cuvântul şi a câştigat cursele de la Monza şi Indianapolis, două curse foarte importante în economia clasamentului final, astfel că înainte de ultima cursă avea nevoie de doua un singur punct pentru a câştiga titlul mondial, punct pe care de altfel l-a şi obţinut.

Sezonul 2004 a fost copia la indigo a lui 2002, Michael Schumacher reuşind chiar mai multe victorii şi mai multe puncte decât în 2002, 13 victorii şi 148 de puncte de această dată, acestea aducându-i în vitrina cu trofee cel de-al şaptelea titlu mondial.

[modifică] Ultimele două sezoane

Schimbarea drastică a regulamentului înaintea sezonului 2005 a handicapat semnificativ echipa Scuderia Ferrari şi pe Michael Schumacher, astfel că perioada de glorie dintre 2000 şi 2004 se încheiase, Michael necontând deloc în lupta pentru titlul mondial în acel sezon, unul în care a reuşit să câştige o singură cursă, Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii, şi la finalul căruia s-a clasat pe locul al treilea în campionatul piloţilor.

Deşi Scuderia Ferrari şi-a revenit în 2006, sezonul a luat o turnură asemnătoare celei din sezoanele 1997 şi 1998, adică a început prost pentru Michael, la mijlocul sezonului a avut puterea să revină şi să îl egaleze pe rivalul său la titlul mondial, de această dată Fernando Alonso, pentru ca mai apoi să piardă titlul în ultima etapă.

Michael Schumacher a plecat din pole position în prima etapă din 2006, dar în cursă a trebuit să se mulţumească doar cu locul secund, Renault şi Fernando Alonso având o strategie mai bună. Apoi în etapa a doua a avut parte de o penalizare care l-a costat zece locuri pe grila de start, terminând cursa abia pe locul şase. Un abandon, în etapa a treia, a precedat două victorii consecutive la Imola şi Nürburgring astfel că Michael îşi arata din nou intenţiile la titlul mondial.

Cele patru victorii consecutive reuşite de Fernando Alonso în etapele şase, şapte, opt şi nouă, au fost neutralizate de trei victorii succesive reuşite de Michael Schumacher, astfel că înainte de Marele Premiu al Ungariei germanul era la doar unsprezece puncte distanţă în spatele lui Alonso. Prima mare bătălie pentru titlu s-a dat la Hungaroring dar ea nu a fost câştigată de nici unul dintre cei doi combatanţi - Alonso a abandonat, iar Michael Schumacher a terminat cursa în afara punctelor din cauza unei greşeli a echipei sale care nu l-a chemat să schimbe la timp pneurile, ulterior germanul apărând pe locul opt în clasamentul final prin descalificarea unui pilot care terminase înaintea sa.

A doua mare bătălie pentru titlu s-a dat în Marele Premiu al Turciei şi a fost câştigată de Fernando Alonso, spaniolul mărindu-şi avantajul la 12 puncte. Apoi a urmat a treia, în Marele Premiu al Italiei, când Michael Schuamcher a câştigat, iar Fernando Alonso a abandonat, avantajul fiind diminuat la doar două puncte, iar apoi a fost neutralizat complet după Marele Premiu al Chinei, cursă câştigată de Michael Schumacher.

A cincea mare bătălie avea să îi revină lui Fernando Alonso, spaniolul câştigând Marele Premiu al Japoniei, în timp ce Michael a abandonat. În fine, bătălia finală s-a dat în Marele Premiu al Braziliei, una în care Michael Schumacher a avut parte de numeroase probleme, dar în ciuda lor a făcut o cursă de senzaţie, una care nu va fi uitată prea curând de fanii Formulei 1.

[modifică] Retragerea

La finalul cursei contând pentru Marele Premiu al Italiei 2006 care a avut loc la Monza şi pe care a câştigat-o, Michael Schumacher şi-a anunţat retragerea din activitatea de pilot de Formula 1 la finele sezonului. Locul său la Ferrari a fost deja luat de către Kimi Räikkönen.

[modifică] Recorduri

	Record	Number
1	Titluri de campion mondial	7
2	Titluri mondiale consecutive	5
3	Victorii	91
4	Victorii cu o singură echipă	72 (cu Ferrari)
5	Victorii în aceeaşi cursă	8 (în Marele Premiu al Franţei)
6	Locuri secunde la final de cursă	43
7	Podiumuri (locurile 1, 2, 3)	154
8	Curse consecutive pe podium	19 (MP al SUA 2001 - MP al Japoniei 2002)
10	Curse în puncte	190
11	Ture la conducerea cursei	4741 (22,155 km)
12	Pole position-uri	68
13	Starturi din prima linie a grilei	115
14	Tururi rapide	76
15	Duble (pole şi victorie)	40
16	Triple (pole, tur rapid, victorie)	22
17	Puncte	1,369
18	Curse terminate succesiv	24 (MP al Ungariei 2001 - MP al Malaeziei 2003)
19	Victorii într-un sezon ca vicecampion*	7
20	Victorii într-un singur sezon	13 (2004)
21	Tururi rapide într-un sezon*	10 (2004)
22	Puncte într-un singur sezon	148 (2004)
23	Podiumuri într-un singur sezon	17 (2002)

* Împarte recordul cu alt pilot

[modifică] Trivia

Michael Schumacher este primul sportiv care a câştigat mai mult de un miliard de dolari în cariera sa
Michael Schumacher a fost în tinereţe judokan. Pus să aleagă între judo şi karting, de către tatăl său, a ales kartingul.
Michael Schumacher este pasionat de fotbal, participă la numeroase meciuri organizate în scopuri caritative, dar este component al echipei FC Echichens, echipa din oraşul unde locuieşte.
Michael Schumacher a donat 10 milioane dolari Crucii Roşii Internaţionale după cumtremurul din Asia de Sud Est din 2004.
Michael Schumacher este ambasador UNESCO. A donat 1,5 milioane dolari organizaţiei.