Nebuloasă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nebuloasa NGC 604 se află într-un braţ al galaxiei M33, la distanţa de 2.7 milioane ani-lumină de Pământ. Această nebuloasă este o regiune în care se formează stelele.

Nebuloasa MyCn18 este o nebuloasă planetară tânără lacalizată la o depărtare de aproximativ 8.000 ani-lumină. Această imagine a fost luată cu Camera2 aflată la bordul telescopului spaţial Hubble, aparţinând de NASA.

O nebuloasă (denumire provenită din latină în care înseamnă ceaţă) este un uriaş nor de gaze interstelar (98% hidrogen, 2% alte elemente in stare gazoasă (O, C, S) şi silicaţi in formă de praf interstelar - nisip interstelar) şi praf cosmic situat în spaţiul care se întinde între stele. Părţi mai dense din nebuloase se pot strânge atât de tare încât pot da naştere la stele. Toate stelele din univers au fost născute în nebuloase. Cea mai cunoscută nebuloasă este nebuloasa din constelaţia Orion, un nor imens de gaz şi praf aflat pe cer în direcţia constelaţiei Orion. Cu ochiul liber, Nebuloasa Orion se vede ca o pată mică (mai mică decât apare Luna pe cer) strălucind slab sub stelele care formează 'centura' lui Orion. Astronomii au găsit sute de stele pe cale de formare în inima Nebuloasei Orion.

[modifică] Clasificare:

Nebuloasele conţinute de galaxia noastră se numesc nebuloase galactice, iar cele aflate în alte galaxii sunt numite nebuloase extragalactice. Nebuloasele sunt împărţite în mai multe categorii:

Nebuloasele difuze sunt aglomerări de gaze şi praf, care dacă sunt destul de masive, devin frecvent locuri unde se nasc stele, de cele mai multe ori grupate în roiuri stelare. Dacă stelele tinere formate în nebuloasă sunt destul de masive şi fierbinţi, ele excită gazul nebuloasei şi îl fac sa emită radiaţie vizibilă (să "strălucească"). În acest caz nebuloasa se numeşte nebuloasă de emisie. Acesta este cazul marii nebuloase din Orion. Nebuloasele de emisie sunt "leagăne de stele". Radiaţia UV intensă provenită de la stelele abia născute din nebuloasă excită atomii din materialul nebuloasei, pentru ca acestea sa reemită radiaţie vizibilă în linii de emisie atomice caracteristice. Există şi nebuloase care doar reflectă lumina stelelor apropiate. Ele se numesc nebuloase de reflecţie.

Nebuloasele de reflexie sunt vizibile pentru că reflectă lumina stelară. Pentru că lumina de culoare albastră este difuză mai tare decât cea de culoare roşie (acelaşi fenomen care explică de ce cerul zilei este albastru), nebuloasele de reflexie sunt albastre la culoare. Intensitatea luminii reflectate este destul de slabă dar telescoapele mari pot strânge suficientă lumină pentru ca culoarea albăstruie să devină vizibilă.

Nebuloasele obscure sunt nori de praf care nu conţin nici o stea şi care obturează stelele aflate în spatele lor. Ele sunt detectate datorită undelor radio pe care le emit atomii de hidrogen. Privind prin telescop sau prin binoclu anumite zone ale cerului se observă că în anumite zone bogate în stele apar mici arii întunecate în care nu străluceşte nici o stea. Acestea sunt nebuloase obscure, care acoperă stelele aflate in spatele lor şi le absorb lumina. Ele formează umbre chinezeşti pe fondul înstelat al cerului. Capul de Cal din constelaţia Orion este un astfel de caz de o frumuseţe deosebită.

În anumite nebuloase, stelele sunt în curs de a se naşte. Când materia unei nebuloase este destul de concentrată, atomii se unesc şi constituie molecule: nebuloasa devine un nor molecular în care urmează să se formeze stele. Acest fenomen se produce în nebuloasa Rho Ophiuchi. Alte nebuloase sunt "cenuşa" unor stele: nebuloasele planetare şi resturi de supernove.

Nebuloase planetare. În anumite condiţii, când o stea şi-a folosit tot combustibilul, aceasta îşi împrăştie o mare parte din masă, sub forma unui inel de gaze care o înconjoară, acesta devenind vizibil datorită excitaţiei provenite de la steaua centrală. Ele se diluează în spaţiu în câteva zeci de mii de ani. Aceste nebuloase sunt numite "planetare" deoarece atunci când sunt privite printr-un telescop modest au un aspect circular, asemănător cu o planetă.

Resturile de supernove sunt produse de explozia unor stele masive. Materia lor se împrăştie cu o mare viteză, fiind precedată de o undă de şoc ce comprimă şi incălzeşte spaţiul interstelar. Cel mai celebru exemplu este nebuloasa Crab, din constelaţia Taurul. Ea rezultă din explozia unei stele observate in anul 1054 de către chinezi. Când a explodat, steaua a devenit atât de strălucitoare, incât a putut fi vazută în plină zi timp de trei zile.

În unele nebuloase materia este mai densă şi mai concentrată formându-se nori moleculari. Aceştia sunt atât de mari încât durează zeci de ani pentru ca lumina să îi traverseze. Masa lor poate fi de sute de mii de ori mai mare decât a Soarelui iar materia lor este rece (-250 până la -260^oC). Se numesc nori moleculari pentru că gazul pe care îl conţin este prezent peste tot sub formă de molecule.