Oscar Sager
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Oscar Sager (n. 22 decembrie 1894, Focşani - d. 1981) a fost un neurolog român, profesor la Universitatea din Bucureşti, elev şi continuator al lui Gheorghe Marinescu, din anul 1963 a membru titular al Academiei Române.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Savantul Oscar Sager s-a născut la 22 decembrie 1894, in Focşani, fiind unul din cei 5 copii ai unei familii modeste. Crescuti în cultul pentru corectitudine, exactitate şi respect, dintre cei 5 copii - doi ajung profesori universitari şi unul inginer de faimă ( a construit piaţa centrală din Ploieşti). Oscar urmează cursurile şcolii primare şi liceul Unirea din Focşani. După absolvirea liceului Unirea în oraşul său natal, se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Este nevoit să întrerupă studiul, fiind mobilizat ca medic de batalion în perioada anilor 1918-1919. După sfârşitul războiului, continuă stagiile de extern şi intern prin concurs. În 1921 la vârsta de 27 de ani primeşte diploma de doctor în medicină şi chirurgie. Între anii 1924- 1925 devine medic secundar iar între anii 1925-1929 asistent universitar la clinica neurologică de la Spitalul Colentina sub conducerea lui Gheorghe Marinescu.
În anul 1931 Oskar Sager este numit docent în Neurologie, iar în 1933 primeşte funcţia de şef de lucrări la clinica de neurologie de la Colentina. În anul 1937 este primit ca membru corespondent al Societăţii de Neurologie din Paris; face parte din grupul de fondatori ai Societăţii de Neurologie din România în anul 1939.
La recomandaţia lui G. Marinescu, primeşte o invitaţie de a colabora cu neurofiziologul J.G. Dusser de Barenne în laboratorul acestuia din Amsterdam într-un proiect asupra funcţiunii talamusului şi descrie cele 3 sindromuri talamice privind sensibilitatea organismului uman, tematică în care Sager publicase deja câteva lucrări. În Amsterdam se căsătoreşte cu Berta, care l-a însoţit renunţând la cariera ei de biolog la Institutul Cantacuzino, cu care şi-a împărţit viaţa timp de 51 de ani. Împreună cu Dusser de Barenne descrie trei tipuri de sindroame talamice, în funcţie de teritoriile vasculare afectate.
Între anii 1931- 1937, împreună cu profesorul Dusser de Barenne, . La vârsta de 39 de ani şef de lucrări la clinica neurologică din Bucureşti şi la vârsta de 44 de ani este numit membru corespondent al Societăţii de neurologie din Paris şi devine membru fondator al societăţii de neurologie din România. Deşi cu gradul de medic căpitan, fiind evreu , este luat la muncă obligatorie între anii 1942-1944.
După o scurtă activitate ca medic primar neurolog la Spitalul Caritas, devine în 1946 Conferenţiar de Neurologie Experimentală la Facultatea de Medicină din Bucureşti, pentru ca în 1948 să primească funcţia de Profesor şi şef al Clinicei de Neurologie şi Endocrinologie la Facultatea de Medicină nou înfiinţată din Timişoara. După moartea lui N. Ionescu-Siseşti în 1955, este chemat la Bucureşti ca Profesor şi Director al Clinicei de Neurologie de la Colentina, unde îşi începuse cariera de neurolog.
Întâmpinând toate obstacolele regimului comunist, în cele din urmă Oscar Sager primeşte numirea de membru plin al Academiei Române în anul 1963. În anul 1970 este ales ca senator al Academiei Române. Oscar Sager se stinge din viaţâ în anul 1981.
A făcut cercetări, experimentale şi clinice, asupra tonusului muscular, relaţiilor somn-veghe, excitabilităţii neuronului motor periferic, asupra transmiterii excitaţiilor vizuale la cerebel, transmiterea excitaţiilor senzitive pe căi nespecifice la rinecefal etc. S-a mai ocupat de problema originii subcorticale a unor accese de epilepsie şi de rolul rinencefalului în elaborarea reflexelor condiţionate. Cercetările lui Oskar Sager în domeniul fiziologiei talamusului, cronaxiei, tonusului muscular, fiziologiei cerebelului, stării de rigidiate prin decerebrare, asupra fiziologiei substanţei reticulate l-au impus ca autoritate necontestată în domeniul neuroştiinţei.
S-a stins din viaţă în 1981.
[modifică] Opera
[modifică] Bibliografie
- Dicţionarul Enciclopedic Român, 1962
- Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982
