Pelbartus Ladislaus de Temesvar
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pelbartus Ladislaus de Temesvar (sau Temeswar) (n.1430 - d.1504), a fost un scriitor şi predicator franciscan, născut în 1430 la Timişoara, în regatul lui Matei Corvin. În 1458 se înscrie la Universitatea din Cracovia, unde, pe la 1463 obţine licenţa în teologie. Probabil în 1471 părăseşte Universitatea din Cracovia, având titlul de doctor. În 1483 este menţionat în analele comunităţii Franciscane de la Mănăstirea Sfântul Ioan din Buda, capitala lui Matei Corvin, pentru ca după 1483 scrierile sale să intre în atenţia tipografilor europeni. Astfel, din 1498 datează prima ediţie tipărită a predicilor sale, iar în 1503 apare o ediţie tipărită a notelor sale de lectură. Moare în 1504, pe 9 ianuarie, la Buda, ca un autor şi profesor distins. Post-mortem, în 1510, se înregistrează versiuni manuscrise alr operelor lui, în limba maghiară.
Cuprins |
[modifică] Opera
Constă în două tipuri de texte: predici (multe axate pe tema imaculatei concepţii) şi lecturi asupra Sentinţelor lui Petrus Lombardus. Opera sa ultimă este o sinteză cu numele Aureum Sacrae Theologiae Rosarium – finalizată de elevul său (carteaIV) Oswald de Lasko.
[modifică] Ediţii
- Expositio Compendiosa et Familiaris Sensum Litteralem et Mysticum Complectens Libri Psalmorum, Hymnorum, Soliloquorum Regii Prophetae, item Expositio Canticorum V. et N. Testamenti, Symboli Athanasii, Hymni Universales Creaturae (a.o. Strassbourg, 1487/ Hagenau, 1504 & 1513).
- Pomerium Sermonum de Tempore (s.l., 1489/Hagenau, 1498 & 1500). Există şi alte ediţii, probabil 12, între 1501 şi 1520.
- Pomerium Sermonum de Sanctis (a.o. Hagenau, 1499 & 1500). Nu mai puţin de 11 ediţii între 1501 şi 1520.
- Pomerium Sermonum Quadragesimalium/Qauadragesimale Triplex (a.o Hagenau, 1499 & 1500). Încă nouă ediţii înainte de 1520.
- Sermones (Neurenberg, 1483/s.l., 1486).
- Stellarium Coronae Mariae Virginis (a.o. Hagenau, Heinrich Gran & Johannes Rynman, 2 Maii, 1498/ Strasbourg, 1496/Basel, Jacobus Wolff de Pforzheim, 1497-1500).
- Aureum Sacrae Theologiae Rosarium iuxta Quattuor Sententiarum Libros Pariformiter Quadripartitum (rosariul de aur al teologiei sacre, în 4 cărţi) IV Vol. (Hagenau: Heinrich Gran, 1503-1508/Veneţia, 1586 & 1589/ Brescia, 1590). Această lucrare, terminată de Oswald de Lasko, este o operă dogmatică de comentarii la textele scotiste. Ea urmează structura celor 4 cărţi ale Sentinţelor, conţinând mai ales referinţe la Duns Scotus, Sf. Bonaventura, Toma din Aquino, William de Vorrilon.
[modifică] Bibliografie
- Z. J. Kosztolnyik, Some Hungarian Theologians in the Late Renaissance, în: Church History. Volume: 57. Issue: 1, 1988.
- Z. J. Kosztolnyik, Pelbartus of Temesvar: a Francican Preacher and Writer of the Late Middle Ages in Hungary, Vivarium, 5/1967.
- Kenan B. Osborne, O.F.M., The History of Franciscan Theology, The Franciscan Institute St. Bonaventure, New York, 1994.
- Franklin H. Littell (ed.), Reformation Studies, John Knox Press, Richmond, Virginia, 1962.
[modifică] Legături externe
![]() |
Portal Banat |