Perpessicius
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Medievală |
||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română |
||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| Toate articolele din serie | ||
| editează | ||
Perpessicius -- Dumitru S. Panaitescu -- (* 21 octombrie 1891, Brăila - 29 martie 1971, Bucureşti), istoric şi critic literar, folclorist, eseist şi poet român, cercetător şi editor pasionat al operei eminesciene.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Dumitru S. Panaitescu s-a născut la Brăila, la 21 octombrie 1891; studiază la liceul „N. Bălcescu“ din Brăila şi devine licenţiat în filologie romanică la Universităţii din Bucureşti (1914). Debutează cu proză în revista brăileană Flori de câmp (1911), publică versuri în revista Versuri şi proză, semnează cu pseudonimul Perpessicius în Cronica (1915), revistă condusă de Gala Galaction şi Tudor Arghezi. Mobilizat pe front, este rănit în 1916 şi rămâne invalid de mâna dreaptă. Profesor în mai multe localităţi ale ţării, autor al unor apreciate manuale de literatură pentru liceu, elaborate împreună cu Al. Rosetti şi J. Byck.
Colaborează la Cuvântul, Lumea, Universul literar, România, Revista Fundaţiilor Regale, Letopiseţi, Neamul românesc, Cartea vremii, Flacăra, Gândirea, Cugetul românesc, Ideea europeană, Gazeta literară, Contemporanul, Viaţa românească, România literară, Steaua, Luceafărul; a ţinut cronica literară la Radio între 1934 - 1938. Membru al Academiei Române, director general al Bibliotecii Academiei, al Muzeului Literaturii Române (1957) şi al revistei Manuscriptum. Moare la 29 martie 1971 în Bucureşti.
[modifică] Opera
- Repertoriu critic (1925)
- Scut şi targă (1926)
- Menţiuni critice, vol. I-V (1928 - 1946)
- Editează primele trei volume din Opere de M. Eminescu
- Itinerar sentimental (1932)
- Dictando divers (1940)
- Jurnalul de lector (1944), completat cu Eminesciana
- Menţiuni de istoriografie literară şi folclor (1948 - 1956)
- Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor (1957 - 1967)
- Opere, vol. I-XII (1966 - 1983)
- Lecturi intermitente (1971)
- Eminesciana (1971)
- Patru clasici (1974)
- 12 prozatori interbelici (1980)
- Scriitori români, vol. I-II (1989)
[modifică] Aprecieri critice
[modifică] George Călinescu
„Foarte adesea Perpessicius micşorează volumul recenziei prin divagaţii lirice, sau printr-un exces de fineţe, lăudând speţa căreia îi aparţine opera. Romanele sunt elogiate ca «mărturii», «documentare» şi, când autorul e dintre acei care cunosc convenţiile critice, ca «mărturii minuţios gândite». Este evident că romanul nu trebuie să fie document, ci creaţie şi că el nu e o operă de deliberări, ci de spontaneitate. Pus în situaţia de a spune dacă personagiile sunt vii, Perpessicius confirmă într-adevăr că sunt ... «vivante». Poeţilor care detestă sensibleria el le găseşte «rară căldură emoţională» şi versuri «patetice». Culegerile de «Menţiuni critice» ale criticului rămân totuşi o preţioasă călăuză bibliografică.“
[modifică] Tudor Vianu
„Nimeni nu va mai putea studia pe Eminescu, istoria şi conexiunile fiecăreia din operele lui, geneza şi ecourile lor în istoriografia şi critica literară, fără să pornească de la ediţia critică a lui Perpessicius.“
[modifică] Vladimir Streinu
„Perpessicius a adus culturii noastre literare rezultatele unei abnegaţii emoţionante şi originalitatea unui spirit care îmbogăţeşte seria comentatorilor de literatură, români şi nu numai români. Stilul şi atitudinea faţă de fenomenul literar îl deosebesc de tot ce se cunoaşte ca profesiune de critic şi istoric literar. Tipologia, care l-ar cuprinde poate eventual, este mai puţin interesantă decât exemplarul bogat, deplin original, pe care spiritul său îl reprezintă. Miezul personalităţii lui stă retras de orice posibilitate de asociere. Faţă de Titu Maiorescu, Dobrogeanu-Gherea, Mihail Dragomirescu, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu şi G. Călinescu, fiindu-le în felul său un emul, nu e discipolul nici unuia dintre ei.“
[modifică] Edgar Papu
„De o sensibilitate rară, de poet, el avea marcată şi în vorbirea, şi în gesturile sale, vocaţia criticului. Entuziasmul de a descoperi valori noi se vedea asociat cu un spirit prudent, care se îndoieşte, cumpăneşte, măsoară, nuanţează, adesea tace şi reflectează. Afirmaţiile sale nu trădau niciodată graba infatuată, ci rezultau dintr-un context de meditaţie fină, întreprinsă cu grija de a nu comite vreo nedreptate.“
[modifică] Eugen Simion
„Perpessicius nu a fost partizanul unei singure şcoli literare. A îmbrăţişat cu căldură toate direcţiile şi toate formulele artistice, din convingerea că un critic literar nu trebuie să aibă prejudecăţi sau preferinţe (...). Perpessicius ilustrează în cadrele literaturii române genul criticii artistice: fină, ornamentală, cu o subtilă artă a digresiunii. Modelul său este Remy de Gourmont.“
[modifică] Constantin Ciopraga
„Perpessicius e, după observaţia lui Tudor Vianu, «un temperament stilistic din familia lui Odobescu, Hogaş şi Mateiu Caragiale, scrisul clasicizant», aducând de astă dată «farmecul unui spirit învăţat şi urban şi al unei inimi pline de toleranţă şi tandreţe, cultivând melancoliile memoriei, pasiunea lecturilor nesfârşite, în umbra bibliotecilor pe care le cântă cu delicateţea unui poet liric». Poate de Mateiu Caragiale se apropie mai mult prin rafinament, în schimb, i-am descoperit afinităţi, cel puţin în adoraţia frumuseţilor şi în fraza bogată, cu Vasile Pârvan, memorialistul.“
